Azi, pentru că mi s-a sugerat să-mi văd de treabă (?) și să nu mai stau atât pe Facebook (deci, lumea mă citește, chiar dacă nu mă place…), mă mir de mine: cele 79 de postări publicate pe Blogul ”De ce educația?”, inaugurat în martie 2014, au însumat peste 155.000 de vizualizări. Cele din 2016 și 2017 au avut, fiecare, peste 1000 – cu două excepții (”Educație și învățare pentru fiecare?” – despre copiii ”altfel”, publicată în 25 nov. 2016, cu 940 vizualizări și ”Mirarea zilei din 20 iunie, despre civismul mărunt”, cu 856 vizualizări) – deci, progres de la un an la altul.
E mult, e puțin – nu știu și, de fapt, mă interesează mai puțin pentru acest bilanț. Mă interesează, în primul rând, temele cu impact (inclusiv, în subsidiar, cele care au suscitat cele mai multe comentarii), dar și subiectele cu cele mai puține vizualizări.
În privința postărilor ”de succes”:
- ”Despre concursul de directori și nu numai… (4). Proiectul școlii în 10 puncte”, din 11.10.2016 – peste 36000 vizualizări.
- ”Despre concursul de directori și nu numai…”, din 16.09.2016 – peste 27000 vizualizări.
- ”Despre concursul de directori, și nu numai… (2)”, din 19.09.2016 – peste 11000 vizualizări.
- ”Despre concursul de directori, și nu numai… (3)”, din 25.09.2016 – aproape 7000 de vizualizări.
- ”În sfârșit !”, din 30.10.2016 – cu ceva mai mult de 6500 de vizualizări.
Cele mai comentate (doar ”top 3”: 33 de postări nu au avut niciun comentariu, celelalte având sub 10 comentarii):
- ”Despre concursul de directori și nu numai… (4). Proiectul școlii în 10 puncte”, din 11.10.2016 – 26 de comentarii (inclusiv răspunsurile mele).
- ”În sfârșit ! (2). Câteva lămuriri”, din 04.11.2016 – 16 comentarii.
- ”Despre concursul de directori și nu numai…”, din 16.09.2016 – 12 comentarii.
Postările cu cele mai puține vizite au fost:
- ”Reforma educației ca schimbare culturală (3): „Un sistem școlar nu poate fi mai bun decât profesorii din el””, din 09.04.2014, cu 61 vizualizări.
- ”Reforma ne-otova (7): descentralizarea nu e simplă!”, din 15.01.2015, cu 79 vizualizări.
- ”Educarea relației dintre stat și cetățean”, din 02.04.2014, cu 83 vizualizări.
- ”Reforma educației ca schimbare culturală (4): ”Singura cale de îmbunătățire a rezultatelor elevilor este îmbunătățirea activității de instruire””, din 09.04.2014, cu 84 vizualizări.
- ”Reforma educației ca schimbare culturală (1)”, din 03.04.2014 și „Drumul” reformei: încotro se îndreaptă școala românească?”, din 25.03.2014, fiecare cu 99 vizualizări.
Deci, dincolo de curba evident crescătoare a interesul cititorilor, ce vrea, de fapt, ”clientul” de la mine? Clientul vrea ”rețete”, dacă se poate ”magice”: cel mai mare succes l-au avut postările foarte concrete, despre ceea ce ar trebui să facă un director pentru a fi mai bun, în cadrul legislativ existent, pentru a răspunde cel mai bine cerințelor. Deci, cel mai mult interesează partea operațională, concretă, de tipul ”ce fac când vine inspectorul la clasă / în școală”. În plus, 4 din ”top 5” s-au referit la un subiect fierbinte al momentului – concursul de directori organizat la sfârșitul anului trecut, iar cea de-a cincea la o iminentă (credeam eu, atunci…), schimbare legislativă – deci, interesează chestii noi, la modă. Au interesat mai puțin – spre deloc – discuțiile despre educație în general și despre rolul ei în societate, despre reformă și despre ce ar trebui să schimbăm în practica școlară.
Ce concluzii trag eu de aici? Nu prea place schimbarea (lucru confirmat și de cercetările noastre pe cultura calității și cultura organizațională), adică schimbările radicale în ceea ce facem, deja. Preferăm să ni se arate cum putem face mai bine o lecție sau un plan managerial, folosind metodele curente și auxiliarele / documentele existente. Pe scurt, ne interesează întâi peștele (cum utilizăm mai bine tehnici, procedee și instrumente de lucru deja în uz), abia după aceea undița (metode și instrumente noi – care, de multe ori, ”la noi nu se poate”, din motiv de programă, manual, lipsuri diverse) și foarte puțin să învățăm să pescuim altfel (valori și principii noi).
Ca urmare, în viitor, voi încerca să vând mai multe pește, dar numai ”la pachet” cu undița și știința pescuitului: pentru ton sau rechin, îți trebuie altă undiță decât pentru crapul de crescătorie sau plătica. Iar știința pescuitului (de la momeală la alegerea undiței potrivite și la mânuirea ei) depinde de peștele dorit. Chiar, ce tip de pește vrem?
Îmi doresc undițe diferite și insist să învâț tehnica pescuitului universal, să nu mor de foame, fie că sunt la mare, fie că rămân la munte. Dacă reușesc să ating performanța asta, îmi voi permite să fiu selectivă și să aleg peștele în funcție de situație, preferințe și, mai ales, calitate.
Personal, prefer undița. Însă îi înțeleg și pe cei care preferă "confortul peștelui": când suntem verificați la documente ni se cere ca al nostru să fie ca al lor. Suntem certați sau depunctați dacă nu corespundem ! Și unii vor să corespundă, fiindcă nu au fost obișnuiți cu atitudinea de a explica ceea ce au făcut, de a-și justifica alegerea. Ori au fost certați și considerați obraznici dacă au vrut să o facă. La fel se întâmplă apoi la clasă ori la evaluările naționale: elevul trebuie și el să corespundă! Dacă e mai creativ…. e de rău uneori: e considerat obraznic, certat ori depunctat !