Voi ilustra, cu două studii de caz, de ce este nevoie de educarea gândirii critice ( = cu capetele proprii nu cu ale altora) și de ”alfabetizare media” ( = pentru că acești alții, care vor să gândească în locul tău, se auto-numesc ”ziariști” sau ”lideri de opinie”).
Aceste studii de caz ilustrează modul în care se promovează, insidios sau pe față, ura față de diverse minorități, categorii sociale și chiar persoane – deci, sunt exemple de ”discurs instigator la ură” (”hate speech” – DIU). Se știe că DIU prinde foarte bine la populațiile needucate și paupere.
Promotorii DIU se prevalează de libertatea de exprimare, dar, pentru a justifica un anumit punct de vedere (susținut din fanatism sau din interes), rețin și difuzează fie informații false, fie doar părțile de informație care confirmă acel punct de vedere.
Cazul 1: informația falsă
”În societatea noastră persoanele de gen feminin sunt mult mai predispuse să fie supuse la violență și discriminare. Organizația Mondială a Sănătății atestă că în timpul vieții, 1 din 3 femei va fi victimă a violenței fizice sau sexuale. Un studiu realizat la nivelul Uniunii Europene în 2014 de Agenția Europeană pentru Drepturile Fundamentale a arătat că 1 din 20 de femei au fost violate după vârsta de 15 ani. Statisticile sunt înfiorătoare și demonstrează că violența împotriva femeilor este o problemă mondială, iar în România femeile se mai confruntă cu o problemă gravă. Același studiu realizat la nivelul UE arată că, dintre toți cetățenii europeni intervievați, românii sunt cei mai mulți care cred că violul poate fi justificat (55%) și au fost cei mai mulți care să fie de acord că anumite ”scuze” pentru viol pot fi consumul de droguri sau alcool sau dacă îmbrăcămintea sau atitudinea victimei este provocatoare. În 2013, un sondaj INSCOP arată că 30.9% dintre respondenți consideră că uneori este și vina femeii că este bătută. 7.3% cred că femeia este proprietatea bărbatului. Echipa Girl Up! nu consideră că acesta este mediul în care trebuie să crească tinerele românce. Schimbarea trebuie făcută prin reeducarea ambelor sexe, iar noi ne dorim, într-o primă fază, să investim resurse și timp în bunăstarea fetelor, să se simtă protejate și încrezătoare, să nu se desconsidere sau subestimeze, pentru că ele nu sunt proprietatea nimănui și vrem să ne asigurăm că sunt conștiente de propriile abilități și de drepturile lor.”
Ce spune știrea ”second hand” (
http://stiri.botosani.ro/stiri/educatie/tabere-de-re-educare-sexuala-pentru-fete.html), care digeră informația pentru tine, ”interpretând”, într-un fel foarte personal, informația de pe site-ul respectiv și ”completând-o” cu informații de la un cu totul alt eveniment (scurt comentariu: foarte interesante comentariile, AMBELOR PĂRȚI, privind acel eveniment – ”Woman Talk, Focșani, februarie 2018).
”În tabăra „Girl UP!”, fetele vor fi învățate ce înseamnă egalitatea de gen (care nu înseamnă ca femeia este egală cu bărbatul, ci că o persoană poate fi în mod egal un gen sau celălalt), stereotipii de gen (adică învață că băieții sunt băieți doar pentru că sunt îmbrăcați în albastru și primesc jucării de băieți, iar fetele sunt fete doar pentru că sunt îmbrăcate în roz și primesc păpuși, că, dacă noi părinții i-am lăsa să se dumirească singuri ce sunt ca gen, atunci vor putea ei înșiși să aleagă) sau roluri de gen (adică învață că o femeie este mamă doar pentru că joacă rolul de mamă, rol pe care ar putea foarte bine să îl joace și un bărbat dacă nu am mai fi atât de stereotipi în gândire).”
Știrea ”second hand” spune că stereotipul de gen este despre cum ne îmbrăcăm / despre jucăriile cu care ne jucăm, știrea ”first hand” spune că stereotipul de gen este despre cum acceptăm, justificăm sau scuzăm violul sau bătaia. Hmmm… Pe cine să cred? Desigur, pot avea îndoieli – dar caut și mai multă informație – mă uit și la cine finanțează respectiva chestie, cine o moderează, ce alte programe sunt oferite și, cel mai bine, ÎNTREB. Apoi ALEG.
Cazul 2: informația incompletă. Despre croați și LGBT.
E bine să începi cu Wikipedia (după care, dacă te interesează subiectul, vei găsi și alte surse):
”Statutul relațiilor între persoane de același sex a fost recunoscut în mod oficial în 2003, în temeiul unei legi privind cohabitările neînregistrate. Ca urmare a unui referendum din 2013, Constituția Croației definește căsătoria doar ca o uniune între o femeie și om, interzicând în mod efectiv căsătoria între persoane de același sex. Cu toate acestea, de la introducerea Legii Parteneriatului de Viață în 2014, cuplurile de același sex s-au bucurat efectiv de drepturi egale cu cuplurile heterosexuale căsătorite în toate domeniile, cu excepția drepturilor de adopție. Cu toate acestea, legislația separată oferă cuplurilor de același sex un mecanism similar cu adopția denumit „tutela partenerului”. Croația interzice orice discriminare pe motive de orientare sexuală, identitate de gen și expresie de gen” (”
LGBT rights in Croatia”)
”Chiar dacă este împotriva căsătoriei între persoane de același sex, Grabar-Kitarović și-a exprimat sprijinul pentru Actul de Parteneriat de Viață, care a permis cuplurilor de același sex să se bucure de drepturi egale cu cuplurile heterosexuale căsătorite, considerându-l un compromis bun. De asemenea, ea a inclus orientarea sexuală în discursul său inaugural și a spus că și-ar sprijini fiul, dacă acesta ar fi gay” (”Kolinda Grabar-Kitarović”)
”Știre”, la noi (de la ”Coaliția pentru familie”, preluată și distribuită de mulți):
”Dacă tot ținem cu Croația, încă un motiv de a felicita poporul croat. Croația a definit căsătoria ca fiind uniunea între un bărbat și o femeie prin REFERENDUM. În data de 1 decembrie 2013, prin referendum croații au decis înscrierea în Constituție a definiției căsătoriei ca fiind uniunea între un bărbat și o femeie. Referendumul a fost convocat de către coaliția de ONG-uri conservatoare „În numele familiei” care a reușit colectarea a 750.000 de semnături în doar 2 săptămâni, mai mult de 10% din populația Croației, ca răspuns la pretențiile crescânde ale comunității LGBT locale de a instituționaliza „căsătoria” pentru cuplurile de același sex. Felicitări poporului croat!”.
Analizând, critic, toate îndemnurile recente la ură împotriva unor grupuri și minorități (romi, negri, LGBT, asistați, pensionari, corporatiști, credincioși, atei, pesediști, peneliști, părinți, profesori etc.) și împotriva unor idei (educația parentală, de exemplu) concluzia mea este că DIU, indiferent de unde vine și împotriva cui este îndreptat, nu servește nicidecum intereselor naționale, încălcând, totodată, în mod flagrant Constituția României (Art. 30), care interzice îndemnul la ură națională, rasială, de clasă sau religioasă, precum și incitarea la discriminare. Și, poate, ar fi de văzut cui servește un popor dezbinat – și pe plan intern, și pe plan extern.
0 Comentarii