O postare mai lungă despre o istorie a reformelor în SUA, dar care cuprinde lecții și pentru noi. Este vorba de un articol din ”The Atlantic”[1] cu titlul ”America alunecă spre analfabetism” și cu subtitlul ”Declinul standardelor și așteptările scăzute distrug educația americană”.

Din 2013, rezultatele la teste standardizate au început să scadă (cum am mai spus, nu doar din vremea pandemiei), iar în 2024 scorul mediu la testele naționale a fost cel mai slab din 1990 încoace, cu decalaje în creștere (între elevii favorizați și cei defavorizați): decila de jos a elevilor de 13 ani performează, în 2024, la nivelul anilor 1971 la lectură și 1978 la matematică.

Acest declin s-a produs în condițiile în care finanțarea educației a crescut constant (lipsa finanțării fiind marota multor reformatori de ocazie), mulți bani fiind, literalmente, aruncați, spre școli, o mare parte fiind prost folosiți: ”Statelor li s-a oferit libertatea de a-și cheltui fondurile așa cum considerau de cuviință, ceea ce, se pare, a fost o greșeală. În loc să finanțeze programe de tutoring de înaltă calitate sau alte programe care aduceau beneficii directe elevilor, districtele au cheltuit bani pentru dezvoltare profesională generică sau pentru cheltuieli de capital” (sună cunoscut, nu?).

Alt vinovat de serviciu a fost telefonul inteligent – dar și aici sunt probleme: declinul rezultatelor s-a înregistrat și în școala primară (unde folosirea telefonului este mult mai redusă), iar rezultatele copiilor favorizați NU au avut de suferit.

Deci, explicațiile mono-cauzale ale acestui declin trebuie privite cu rezervă.

Autorul introduce, ca posibilă cauză, și așteptările din ce în ce mai scăzute față de copii: ceri mai puțin copiilor, ei îți dau și mai puțin (este și o teorie a motivației, veche de cel puțin 50 de ani, care explică acest lucru).

Adoptarea politicii ”No Child Left Behind”, în 2002 (de către G. W. Bush), a dus la o îmbunătățire a rezultatelor, în special pentru elevii defavorizați. În 2012, Obama a renunțat la această politică și introdus una nouă, ”Every Student Succeeds Act”, prin care statele au reprimit responsabilități sporite pentru îmbunătățirea rezultatelor. Politica anterioară a fost abandonată și pentru că avea un viciu structural: era punitivă și nu suportivă, așteptările la nivel federal crescând constant, fără ca școlile și districtele să fie sprijinite suficient.

Însă rezultatele au început, imediat, să scadă, chiar dacă, foarte important, procentul notelor mari a crescut constant (corelația între note și rezultatele la testele naționale se micșorează): în lipsa unei politici unificatoare, statele au început să scadă așteptările și standardele, pentru a se lăuda cu rezultate mai bune. Evaluarea rezultatelor învățării s-a ”înmuiat” și ea, în numele unei echități greșit înțelese: au scăzut penalizările pentru temele neefectuate și pentru absențe, iar elevii erau lăsați să repete examenul de oricâte ori doreau (cu sau fără motiv). Dacă nu mai ai stimulente pentru a învăța, întreabă autorul, de ce să o mai faci? Ca urmare, pe lângă înrăutățirea rezultatelor, a crescut absenteismul și, în ultimii ani (după pandemie), abandonul școlar.

Ce ar fi de făcut: impunerea unor standarde înalte, oferind în același timp școlilor resursele de care aveau nevoie pentru a le respecta. Nimic mai simplu! Statele care au aplicat aceste politici (Mississippi și Louisiana) sunt singurele ale căror rezultate s-au îmbunătățit (relativ) între 2013 și 2024. În 2013, Mississippi (care a ajuns fruntea, din coada cozii, în numai 11 ani) a adoptat o lege care impune ca elevii de clasa a treia să promoveze un examen de alfabetizare pentru a fi promovați în clasa următoare. Totodată, a fost inițiat un screening al copiilor pentru deficiențele de citire (dislexie), și a început instruirea specifică a profesorilor în utilizarea unor metode eficiente de predare a cititului (printre altele, prin folosirea ”fonicii” – traducerea mea de la ”phonics”: e altceva decât fonetica) și a angajat instructori de alfabetizare pentru a lucra în școlile cu cele mai slabe rezultate.

O notă, aici: de fapt, ”valul sudic” (”southern surge”) în privința rezultatelor școlare este mai mult relativ: rezultatele la testele naționale au rămas relativ constante în perioada când rezultatele altor state, inclusiv din Sud, au luat-o la vale[2].

Mai sunt și alte idei interesante în articol – legate de orientarea politică (republicanii conduc statele progresiste în privința reformei educaționale…), despre inteligența artificială (care, de exemplu tinde să-i ajute, la locul de muncă, tot pe cei cu nivel ridicat de educație, dar amenință să-i înlocuiască pe cei cu nivel scăzut) și altele.

Iar politicile de acum (desființarea Departamentului pentru Educație, renunțarea la politicile finanțate unificatoare, la nivel federal, de sprijin pentru școlile și elevii cu rezultate slabe, forțarea alegerii școlii – prin faimoasele ”vouchere” – și a ceea ce se predă la clasă, de către părinți etc.) vor adânci această criză a educației.

Ca o concluzie personală: având în vedere declinul din ultimul deceniu al rezultatelor școlare și al politicilor publice din domeniu, să nu ne mai mire cum votează și ce cred americanii.

Pentru noi (încă!) mai e timp să inițiem niște politici reale, reformatoare (ținte clare cu indicatori și cu răspundere clară, la nivel județean și de școală, pentru îmbunătățirea rezultatelor la evaluări naționale, sprijin specific pentru atingerea acestor ținte, la nivel de școală, monitorizare și evaluare permanente etc.) și să nu ne mai pierdem în certuri futile privind schimbări minore, punctuale, derizorii și fără impact real asupra rezultatelor, schimbări cere ne mănâncă timpul și resursele (de tip plan cadru de învățământ, ce discipline să se predea în școală, creșterea sau scăderea numărului de elevi la clasă cu 2 elevi, dotarea școlii cu echipamente pe care nu le folosește nimeni etc.).

Fără o schimbare de paradigmă (cu inițierea schimbării culturale prin leadership, de care vorbesc mereu), indiferent câte resurse vor fi pompate în sistemul de învățământ, rezultatele vor fi tot slabe.

[1] https://www.theatlantic.com/ideas/archive/2025/10/education-decline-low-expectations/684526/?utm_campaign=one-story-to-read-today&utm_content=20251015&utm_source=newsletter&utm_medium=email&lctg=6362d21d36da51448629b96f&utm_term=One%20Story%20to%20Read%20Today&utm_source=EdSource&utm_campaign=2737fd64b3-Daily+Newsletter+-+Oct.+20&utm_medium=email&utm_term=0_a54dc0b8a6-2737fd64b3-287292437

[2] Un articol suplimentar, explicativ, care nuanțează afirmațiile de mai sus, chiar dacă le susține, în cea mai mare parte: https://cbnewsletters.chalkbeat.org/p/the-southern-surge-what-s-really-going-on?utm_source=ActiveCampaign&utm_medium=email&utm_content=Future%20of%20special%20ed%20oversight%20in%20doubt&utm_campaign=K12%2010%2030%202025