Discuția privind ”toți specialiștii au fost consultați” / ”specialiștii nu au fost consultați” în elaborarea noilor legi ale educației, trebuie pornită de la definirea ”specialistului în educație” pentru că, se pare, fiecare înțelege altceva. Există trei accepțiuni circulate în spațiul public:

•  În sensul cel mai larg, îmbrățișat de majoritatea politicienilor și de părerologii din spațiul public, ”specialist” în educație (politică, fotbal, pandemie, războiul din Ucraina etc.) poate fi oricine – mai ales noi, miniștrii, primarii și parlamentarii.
• În sens larg, toți practicienii sunt ”specialiști” – de exemplu, ”toți medicii sunt specialiști în medicină”.
• În sens restrâns – de exemplu, ”sunt specialiști în medicină cei care face cercetare și profesionalizare – deci universitarii și cercetătorii”.

Pornind de la aceste definiții, să vedem modul în care s-a realizat consultarea ”specialiștilor” în elaborarea documentului ”România Educată” și în elaborarea proiectelor de lege. De aici, poate fi trasă o concluzie îngrijorătoare: asistăm la un atac concertat asupra profesionalismului și profesionalizării în educație.

În privința consultării specialiștilor ar trebui să distingem două mari etape:

• Consultarea în elaborarea documentelor Administrației Prezidențiale (AP) – rapoartele tematice și cele două rapoarte sintetice.
• Consultarea specialiștilor în elaborarea proiectelor de lege.

Consultarea specialiștilor în elaborarea documentului ”România Educată”

Opțiunea strategică a fost ”consultarea tuturor specialiștilor – în sensul cel mai larg – și găsirea unui compromis optim”. Opțiunea NU a fost cea îmbrățișată în majoritatea sistemelor care doresc o reformă reală: ”specialiștii (în sens restrâns) elaborează un proiect, care este supus, apoi, dezbaterii publice”. De asemenea, s-a început direct cu discutarea unor soluții tehnice, fără să se pornească de la valori, principii și, mai ales, rezultate așteptate de la reformă (dar asta este, deja, o altă discuție).

Procesul a permis tuturor să trimită propuneri, sugestii (’jdemii). Au fost și întâlniri tematice, desfășurate în toată țara (București, Constanța, Suceava, Cluj etc.), la care au participat inclusiv specialiștii (în sens restrâns) în științele educației.

Opiniile au fost foarte diferite, unele ireconciliabile. Ca urmare, alegeri trebuiau făcute. Reprezentanții AP au fost cei care le-au făcut și au redactat ”dările de seamă” ale acestor consultări, precum și sintezele opiniilor exprimate online. Având în vedere opțiunile inițiale menționate mai sus, s-au eliminat extremele, păstrându-se opțiunile moderate (”călduțe”) și cele conservatoare (să nu uităm, trăim într-o cultură cu un nivel înalt de evitare a incertitudinii).

S-au constituit și grupuri de lucru, care au încercat să sintetizeze, prin rapoarte tematice, opiniile exprimate online și în diverse întâlniri publice. În fiecare grup de lucru au fost și specialiști (în sens restrâns) din universități, inclusiv departamente și facultăți de științe ale educației, din ISE etc., dar specialistul (în sens restrâns) era doar 1 (una) voce din cele 15 sau 20 de voci prezente acolo (din instituții publice, inspectorate, CCD etc. – deci politicieni – , ONG, directori de școli, sindicaliști, CNE și asociații ale elevilor, asociații ale studenților, ale părinților etc.). Ca urmare, chiar dacă specialistul (în sens restrâns) spunea sau propunea ceva, nu era obligatoriu ca grupul să fie de acord (și, de obicei, nu era). Ca urmare, și aici, rezultatul a fost un compromis: ceea ce era maximum de reformă pentru unii, reprezenta minimum de reformă (sau deloc) pentru alții. Și în acest caz au fost făcute alegeri, de către reprezentanții AP, care au redactat forma finală a Rapoartelor tematice.

Primul Raport de sinteză reprezintă o selecție, făcută tot de reprezentanții AP, din rapoartele tematice – dar o sinteză orientată și mai mult în direcție conservatoare. Nu am cunoștință dacă au fost consultați specialiști (în sens restrâns) la redactarea acestui raport.

Al doilea Raport de sinteză (cel pe baza căruia au fost elaborate proiectele noilor legi ale educației, dacă ne luăm după declarațiile oficiale) este și mai conservator decât primul (care avea niște elemente de opționalitate și de reformă substanțială, eliminate în cel de-al doilea) și a fost elaborat tot la nivelul AP. Nici în acest caz nu știu dacă specialiștii (în sens restrâns) au fost consultați.

Deci, în acest proces, specialiștii (în sens restrâns) au fost consultați, la un moment dat, dar, se pare, opinia lor nu a contat prea mult.

Consultarea specialiștilor în elaborarea proiectelor de lege

În privința consultării în elaborarea proiectelor de legi, dl. Ministru a declarat că ”specialiștii” din Minister le-au elaborat – împreună, probabil (dar nu bag mâna în foc), cu alți ”specialiști” de la  ”O voce…” (pentru că multe dintre propunerile lor se regăsesc în proiectele de lege).

Se pare că nici profesorii (cu sindicatele lor, cu tot), nici elevii (CNE și asociațiile de elevi), nici părinții (cu asociații cu tot), nici universitarii și nici alți actori nu au fost consultați.

De aici înțeleg că ”specialistul” definit de Minister, Guvern, Parlament este oricine. ”Oricine” a fost consultat (avem, nu-i așa, 10.000 de amendamente propuse) și opinia lui ”oricine” are aceeași valoare, în ochii decidenților, cu opinia celui care are educația ca profesiune de bază și carieră.

Concluzia: asistăm la un atac concertat asupra profesionalismului și profesionalizării în educație

Pentru a-și impune proiectele de lege care, conform tuturor opiniilor documentate, reprezintă clar niște interese de gașcă (bani și putere), Ministerul încearcă să impună definiția cea mai largă a ”specialistului” (”oricine” e specialist). De aceea, s-a intensificat atacul asupra a tot ce înseamnă profesionalizare în educație (lipsesc școlile de profesori, așa cum avem școli de medicină), inclusiv la nivelul managementului educațional (care, cum îi arată și numele, este specific domeniului educației din motive pe care nu mai are rost să le repet – că degeaba).

• Nu întâmplător Institutul de Științele Educației a fost desființat, iar ”agențiile expert” (specializate pe curriculum, evaluare etc.) au fost trecute sub control politic, prin ”reorganizare”, sau s-a accentuat controlul politic asupra lor.
• Nu e întâmplător că toate instituțiile de educație vor fi trecute, dacă noile legi vor fi aprobate cu actualul conținut, sub un control politic total.
• Nu e întâmplător că mass media (plătită din bani publici, totuși) popularizează, preferențial, cazuri de profesori și directori care nu-și fac treaba și de școli care arată ca vai de mama lor – ”iată ce  specialiști avem!”.
• Nu e întâmplător că șeful PNL pe București declara, la o ”dezbatere” publică că: să mă leși cu specialiștii, să vorbească boborul!
• Nu e întâmplător că proiectul legii învățământului preuniversitar permite ca ”oricine” să poată deveni profesor (după o verificare a ”cunoștințelor”!!!).
• Nu e întâmplător că selecția directorilor se face pe baza unui concurs al cărui probe nu au nimic, dar chiar nimic, de-a face cu educația.
• Nu e întâmplător că atacurile la profesiunea de profesor sunt reluate, periodic – de exemplu dl. Ministru se plânge că un profesor care a predat la Harvard nu poate preda într-o universitate de la noi, pentru că nu are DPPD-ul.

Acest din urmă caz merită o deconstrucție, pentru a arăta multitudinea de ”șopârle” incluse:

• În orice țară civilizată, chiar dacă ești absolvent de Harvard sau al oricărei alte universități, indiferent dacă te cheamă Obama sau, respectiv, Cîmpeanu (nume alese la întâmplare), nu poți preda într-o grădiniță sau într-o școală – și, în general, nu poți practica într-o profesiune reglementată dacă nu ai calificările necesare.
• Poți fi briliant în cercetare și extrem de inteligent, dar profesor (inclusiv universitar) lamentabil: am avut profesori – în gimnaziu, liceu și facultate, buni în domeniu, dar care fie te plictiseau, fie vorbeau prost, fie nu înțelegeam nimic din ce spuneau. Țin minte un profesor de Etică, din facultate, la ale cărui cursuri predate nu înțelegeam nimic, dar pe care am început să-l prețuiesc numai după ce am început să-i citesc lucrările. Deci, chiar la universitate, pentru a fi profesor bun, trebuie să ai anumite competențe și calități care țin de profesiune, nu de domeniul stăpânit.
• Că, la noi, ”profesionalizarea 10%”, prin DPPD, are probleme – este o certitudine (10%, pentru că atâta din timpul unui student este dedicat profesionalizării ca profesor). Deci, ar fi nevoie de reformarea sistemului de formare inițială, nu să lași pe ”oricine” să predea în școală.
• Faptul că un profesor din altă țară, calificat ca atare, nu poate preda la noi, NU este o problemă ce ține de calificare, ci de recunoașterea și echivalarea diplomelor. În nicio lege a ultimilor 30 de ani nu se prevede posibilitatea echivalării studiilor de profesor din alt sistem. E musai, prin lege, să ai DPPD sau echivalent. Noua lege complică și mai mult procesul, introducând și mai mult filtre, îndepărtând deci, și mai mult, posibilitatea echivalării calificării obținute în altă parte. Deci, ar fi nevoie de reformarea sistemului de recunoaștere și echivalare, nu să lași pe ”oricine” să predea în școală. Este deci, o problemă de lege, iar ipocrizia politicienilor se vede și mai bine aici: te plângi de un lucru pe care tu, ca politician, chiar îl poți schimba.
• Faptul că specialiștii de top din diverse domenii nu vor să devină profesori, din cauza salarizării și a condițiilor de muncă, este o altă problemă reală (iar problemele de recrutare se vor amplifica în viitor). Deci, este nevoie de îmbunătățirea salarizării și a condițiilor de muncă, nu să lași pe ”oricine” să predea în școală. Și este aceeași problemă de legislație, abordată cu aceeași ipocrizie menționată mai sus.