Standardele publicate, reapărute în atenția publică odată cu intrarea pe circuitul care, sperăm, va duce la emiterea Hotărârii de Guvern, nu au inițiat, cel puțin până cum, discuții noi, dar au reaprins unele vechi.
Unele luări de poziții publice, din presă, îmi aduc aminte de ”Scânteia” anilor ’50 și ’60, unde politrucii, ziariști de ocazie, înfierau cu mânie proletară și cu miștocăreală ieftină, dar fără argumente, diferite idei și persoane. Altele sunt făcute de jurnaliști adevărați: chiar dacă au poziții critice, încearcă să ofere și argumente pentru punctele de vedere exprimate. La fel, postările publicate pe rețelele sociale și mesajele primite arată frustrare, neîncredere, lehamite, dar și interes, speranță și chiar aprobare. Și este firesc să fie așa – toate, cu excepția relei credințe, fiind acceptabile.
Aceste semnale publice se referă, până acum, la trei teme prioritare: conceptul de ”bunăstare a copilului”, ”ARACIP birocratizează sistemul” (am auzit că se strâng liste de semnături care să înfiereze – cu aceeași mânie proletară – acest aspect) și relația dintre standardele de calitate propuse și sistemele de management al calității formalizate (mai ales ISO cu ”familia” de standarde derivate din ISO 9000).
Referitor la prima temă, ”bunăstarea copilului”, trebuie spus că acest concept nu a apărut din neant: există cercetări care dovedesc ceea ce bunul simț ne spune demult, anume că oamenii care se simt bine obțin rezultate mai bune, indiferent ce activitate desfășoară. Iar rezultatele mai bune obținute amplifică această ”stare de bine”. Am mai scris pe această temă: am prezentat conceptul (definit de UNICEF, de fapt) și am arătat sursele acestuia (v. http://deceeducatia.blogspot.ro/2014/10/cateva-cuvinte-despre-bunastarea.html), apoi am scris despre relația dintre bunăstarea elevului și cea a profesorului (http://deceeducatia.blogspot.ro/2014/10/cateva-cuvinte-despre-bunastarea_15.html) și, la urmă, am explicat faptul că ”bunăstarea” nu înseamnă o stare de beatitudine, o Nirvana perpetuă, ci implică efort, disciplină, perseverență, reguli clare etc. (http://deceeducatia.blogspot.ro/2014/10/cateva-cuvinte-despre-bunastarea_32.html). Deci, cei care spun că ”hărnicia și învățatul asiduu nu există în absența frustrării iar frustrarea este incompatibilă cu „bunăstarea (ante)preșcolarului/elevului”” nu prea știu ce vorbesc și demonstrează că nu au citit documentul. Menționăm că acest concept a fost făcut public, pe lângă postările mele de pe Blog, și printr-un Raport al ARACIP publicat în 2015 (http://oldsite.edu.ro/index.php/articles/23519 Anexa 4, p. 93-96). Deci nu mai insist asupra acestei teme.
Despre a doua temă – birocratizarea – am mai comentat, de asemenea. Dar se pare că unii profită de orice ocazie pentru a obține (sau crește) popularitatea pentru că, nu-i așa, ARACIP este ținta cea mai la îndemână și țapul ispășitor cel mai comod. Ca urmare, pornind de la faptul că ”stufoșenia” legislației este, desigur, o problemă reală, cred că trebuie să admitem faptul că nu ARACIP a creat-o, instituția noastră fiind doar un „mesager”: evaluează modul în care unitățile școlare aplică și respectă cadrul normativ deja existent și comunică celor în drept concluziile acestei evaluări. Respectarea acestui cadru legislativ (de multe ori realizat cu o viziune ”tunel”, fără o coordonare orizontală între domeniile de reglementare) este, adesea, dovedită (legea o spune, nu noi) de producerea unor documente. Dar toată lumea se supără pe ARACIP, că le verifică, nu pe cei care au creat respectiva legislație (v. https://deceeducatia.blogspot.ro/2014/11/reforma-otova-4-prin-hatisul-legislativ.html și https://deceeducatia.blogspot.ro/2015/04/din-nou-despre-hartii-nu-omorati.html). Nu mai insist nici în privința acestui aspect.
Și despre a treia temă – relația cu sistemele ”consacrate” de management al calității (mai ales ISO) – am mai comentat, în mai multe rânduri. Dar, de fiecare dată când apar documente în dezbatere publică provenind de la ARACIP, adepții acelor sisteme de calitate se năpustesc cu critici – cum că, vai de mama noastră de incompetenți, nu știm nimic, respingem definițiile și sistemele de management al calității ”consacrate” și marginalizăm adevărații ”specialiști” în calitate… Mai mult, chiar dacă toate aceste sisteme de calitate sunt aplicate voluntar, adepții lor încearcă impunerea lor ca singurele ”valabile”…
La început, și eu am fost fascinat de ISO, dar, pe măsură ce mă formam și mă informam (citind lucrări dedicate calității în general și calității educației, în special, precum și politici europene și naționale în domeniu), entuziasmul mi s-a mai răcit – până spre temperatura de îngheț… Motivele sunt multiple și am răspuns persoanelor respective, nu mai știu nici eu de câte ori. Oricum, fiecare a rămas cu a lui, pentru că în esență, discuția se reducea la următoarea dilemă:
- Ei: există un singur set / puține seturi de concepte acceptate, consacrate, privind calitatea, pornite din business și care trebuie preluate tale quale peste tot – deci și în administrația publică, educație, alte servicii publice etc. Există, deci, o ”cale unică” (”one best way”) iar definițiile adoptate (calitate, asigurarea calității, managementul calității etc.) sunt unice și nenegociabile. Celelalte abordări sunt ”INCORECTE, REDUNDANTE ȘI CONTRAPRODUCTIVE” (sic!). În consecință, cei care nu se supun acestor ”comandamente” și nu primesc lumina de la adevărații specialiști sunt incompetenți, corupți, abuzivi etc. Standardele au o singură definiție – cea ”consacrată” de ISO. Ca un corolar, Standardele și Liniile Directoare (ESG) elaborate de ENQA (și aflate la a doua generație) precum și EQAVET (sistem și rețea create ca urmare unei Recomandări a Parlamentului European și a Consiliului privind stabilirea unui Cadru European de Referința pentru Asigurarea Calității în Educație și Formarea Profesională) sunt bullshit. Ca urmare, trebuie să aplicăm standardele deja existente (de preferință ISO) și să vorbim de calitate ÎN educație – adică să parașutăm în școli standardele ISO și să certificăm sistemul de management al calității (SMC) pe baza ISO 9001.
- Eu: există zeci de definiții și accepțiuni pentru conceptele de ”management”, ”calitate” etc. cu tot atâtea sisteme conceptuale asociate. Ca urmare, putem opta pentru una sau alta dintre definiții, pentru un sistem conceptual sau altul și putem chiar să construim un sistem propriu, așa cum, de altfel, au făcut toate (repet TOATE) sistemele de învățământ, pe baza condițiilor și tradițiilor specifice. Opțiunea nu poate fi univocă, predeterminată, întrucât nu există o singură ”cale optimă”: niciun sistem dintre cele existente nu și-a demonstrat superioritatea în toate situațiile și în toate condițiile. În plus, în afară de standardele în accepțiunea ISO, există și standarde altfel definite (standarde ocupaționale, standarde curriculare, standarde de evaluare a rezultatelor învățării etc.). De aceea, beneficiind de experiențele existente (inclusiv cele din business, ESG, EQAVET etc.), ar trebui să discutăm, să negociem propriul concept de calitate a educației (sau mai multe) cu conceptele și standarde asociate. Deci, vorbim de calitate A educației (nu numai de sistemul de management al calității) și putem defini un concept propriu privind ”standardele” (de exemplu, înțelese ca ”repere” / ”așteptări” / ”cerințe” sociale) în funcție de care să judecăm dacă o școală este bună sau nu, precum și cât de bună este respectiva școală.
Ca urmare, deși nu aș mai fi dorit să reiau argumentele de la capăt, reactivarea fundamentaliștilor respectivi și agitația lor pe forumuri și rețele sociale mă determină la acest răspuns sintetic. Deci:
- ”Calitatea educației” și nu ”calitatea în educație” – pentru că, în opinia mea, calitatea este un atribut al educației și nu un ”import” de aiurea, ”lipit” pe sau ”inserat” în educație.
- Discutăm despre principiile și elementele definitorii ale calității educației și nu numai despre principiile și standardele de management al calității (după ISO sau după orice alt model). Deci, nu ne ocupam, acum când definim standardele, de proceduri sau de certificare, ci doar de ce înseamnă educația de calitate, care sunt notele ei definitorii.
- Nu există date concludente care atestă o corelație între certificarea SMC conform ISO și progresul în privința indicatorilor fundamentali, nici pentru firme (cotă de piață, valoarea acțiunilor, profit etc.) și, cu atât mai puțin, pentru alte tipuri de organizații. Poate spune cineva că o școală cu SMC certificat conform ISO 9001 obține, automat, rezultate mai bune cu elevii? Nici măcar aplicarea ”modelelor de excelență” nu se corelează cu rezultatele: de exemplu, Nokia a început să decadă chiar după ce a câștigat Premiul European al Excelenței, acordat de EFQM…
- Standardele ISO se aplică cel mai bine producției de bunuri și, în general, serviciilor și activităților repetitive, care trebuie realizate la fel, peste tot, ”de prima dată și de fiecare dată”. De aceea, procedurile sunt, acolo, atât de importante. Educația, pe de altă parte, este un serviciu, iar calitatea serviciilor ar trebui gândită, în opinia mea, puțin altfel decât calitatea produselor.
- NU există un sistem de calitate adoptat de toți: de exemplu, adepții sistemului Lean sunt anti ISO, argumentând că centrarea pe funcționare, determinată de ”procedurarea” tuturor activităților, omoară inovația. De aceea, marile companii cu adevărat inovatoare nu dau doi bani pe ISO.
- Dacă am adopta orbește concepția ISO, ar trebui să ”procedurăm” activitățile esențiale din organizația școlară. Or, în școală, principala activitate este învățarea, care nu poate fi ”procedurată” din motive evidente: oamenii sunt diferiți și învață diferit. Modul de lucru, în școală, trebuie adaptat la particularitățile individuale, de grup, comunitare etc., altfel nu pot fi obținute rezultatele scontate: ”dacă vrei să ai aceleași rezultate la oameni diferiți, tratează-i diferit”. Am spus, spun și voi spune mereu, școala nu este fabrică iar elevul nu este un șurub!
- Modul ”procedural” de evaluare a activității la clasă duce, adesea, la concluzii de genul: ”profesorul a respectat etapele lecției, a asigurat conținutul științific, deci e un profesor foarte bun, chiar dacă elevii nu învață”. Eu cred că evaluarea unei lecții nu trebuie să fie procedurală ci, așa cum am mai spus, ”transformațională”: trebuie să ne intereseze în primul rând rezultatele și mai puțin ”procedurile” care au dus la acele rezultate (care pot fi, de fiecare dată, altele!).
- Acesta este și motivul pentru care standardele, înțelese ca cerințe imuabile și eterne pentru PROCESE, nu au succes la activitățile care implică niveluri înalte de autonomie și creativitate. De aceea, activitățile de acest tip nu au adoptat aceste sisteme ”recunoscute” de calitate. De exemplu, ce ar însemna, în școală, o procedură unică pentru ”tratarea produsului neconform”, adică pentru acțiunea în cazul în care un elev nu obține un anumit rezultat al învățării?
- Desigur, poți avea și chiar este nevoie de proceduri la activitățile ”de sprijin” din școală. De exemplu, activitățile de contabilitate, achiziții, contractare, reacție rapidă în situații de urgență etc. Dar relația profesor-elev nu poate fi standardizată (cu înțelesul de ”procedurată”).
- Lobby-ul fundamentaliștilor ISO nu este dezinteresat: există o piață considerabilă a certificării SMC conform ISO 9001, care a explodat mai ales de când accesul la procedurile de achizițiile din fonduri publice a fost condiționat de această certificare. La o căutare sumară pe Internet, veți găsi numeroase firme care îți fac și documentarea SMC și certificarea lui (în timp record!), deși această practică nu este conformă cu spiritul respectivei certificări (certificatorul trebuie să fie altul decât cel care te ajută să-ți faci documentația).
- Certificarea SMC nu are, de multe ori, nicio legătură cu calitatea produsului sau serviciului respectiv. De exemplu, toate firmele de telefonie, de transport (inclusiv TAROM sau RATB), toate companiile de utilități publice, multe primării (inclusiv PMB…) etc. au SMC certificat conform ISO 9001. Ca urmare a experienței directe cu aceste organizații și instituții, nu sunt deloc convins că o simplă certificare a SMC ar împiedica apariția pe piață a serviciilor de educație de slabă calitate. Am și exemple – mulți furnizori de formare profesională continuă, pentru ocupația ”Formator”, au SMC certificat ISO 9001…
- ARACIP nu certifică SMC și nu urmărește acest lucru, ci evaluează calitatea educației – lucruri complet diferite. Ca urmare, noi înțelegem standardele pentru evaluare altfel decât sunt înțelese în sistemul ISO și în certificarea SMC.
- Multe aspecte considerate “irelevante” în certificarea SMC (cultura organizațională, motivația personalului etc.), devin, în școală cele mai importante.
- Ce ar însemna introducerea, acum, fără o pregătire culturală, a obligativității certificării ISO în școli? Cumpărarea certificatelor (așa cum se practică în industrie), creșterea costurilor (certificatul costă DE TREI ORI MAI MULT decât evaluarea făcută de ARACIP) și o birocrație față de care cea de acum este ”parfum” – toate fără a avea garanția creșterii reale a calității educației ( = participare școlară + rezultate).
După părerea mea, fundamentaliștii ISO nu înțeleg sau, mai bine zis, nu vor să înțeleagă că am ieșit din modelul stalinist de gândire (“cine nu e cu noi este împotriva noastră”) și că în management s-a renunțat demult la principiul taylorist “one best way”. S-a demonstrat, totodată, ca gândirea ”altfel” (“divergenta” – K. Robinson – sau “laterală” – E. De Bono) este absolut necesare în organizațiile școlare. Iar tentativa de a impune un mod unic de gândire ne poate duce înapoi la totalitarism. Dar, poate, tocmai acest lucru se urmărește…
Interesant! Nu știu dacă veți accepta să publicați acest comentariu dar, totuși, scriu…
Sunteți foarte supărat, extrem de supărat! Dar știți, cu adevărat pe ce anume? Nu cumva sunteți supărat chiar pe limitele modelului dvs pe care încercați să îl promovați cu orice preț deși, acest model și-a atins ”limitele” și a intrat în perioada de ”moarte cosmică”?!!
Vă înțeleg supărarea și indispoziția dar, de când citim expunerile dvs pe blog, sincer, nu am reușit să văd atâtea enormități scrise, cu așa mare efort.
1. Promovați, agresiv și insistent exact ceea ce nu vă convine: O filozofie a lui ”EU” (versus Ei, ”dușmanii de clasă” care nu vă lasă și vă atacă, și vă atacă …) . Total greșit! Vă spun, în cunoștință de cauză că promovați un model (personal sau personalizat? ) depășit, superficial și nepotrivit pentru actualele abordări în domeniu!
2.Constat că, deși au fost numeroase discuții pe temele invocate de dvs, continuați să suțineți, fără argumente și, mai ales fără o expertiză în domeniu, niște enormități poate scuzabile la nivel de licență, hai primul an de master, dar în niciun caz mai departe!!!
2. Să luăm două dintre cele două teme care v-au provocat o așa de mare supărare:
A. Birocratizarea provocată de dvs. (mă rog, a se citi ARACIP)
Dvs. sunteți inițiatorul unor acte normative elaborate pe baza LEGISLAȚIEI EXISTENTE.În loc să aplicați întocmai prevederile legii (Dura lex, Sed Lex..) ați încercat/încercați să eludați prevederile legii fundamentale prin diferite cosmetizări și interpetări personale(ARACIP, tot aia..) astfel încât ați contribuit în mod voluntar /în necunoștință de cauză la o birocraitzare excesivă a ”sistemului” de autorizare/acreditare. În loc să propuneți simplificări – în spiritul legii, evident- ați complicat și mai mult sistemul, folosind o deviză ”paravan ” după care vă ascundeți continuu ”Așa spune legea!” Deși legea nu spune așa -poate doar în interpretarea domniei voastre! (A ARACIP, tot aia…)
Întrebări..
De ce nu ați propus în cei 11 ani de la apariția legii (OUG nr. 75/2005) corecții privind legea astfel încât să scadă accesele birocratice ale acesteia?!! Sau v-a convenit aplicarea defectuoasă a prevederilor legii astfel încât să vă ascundeți propriile greșeli după ”fusta” menționată anterior (Așa este legea?!!). Se pare că da, devreme ce ani de-a rândul ați efectuat autorizări/acreditări pe standarde care nu conțineau noile corecțiiale legii… Ați atras atenția MENCS asupra acestuyi aspect? Școlile au cunoscut faptul că dvs le evaluați pe ”standarde” neconcordante cu ceea ce prevedea legea (prin corecțiile aduse?!)
B. Despre ”chinul” dvs. cu ISO (se pare că a devenit un fel de ”Night mare from the Spiru Haret (10 -12) street”…! ) Desigur, nu mă aștep să publicați, dar sigur veți CITI CEEA CE SCRIU!
În primul rând aici nu este vorba de ”Eu” (dvs.) și ”Ei”(”fundamentaliștii ISO”). Vă înșelați, nimeni nu are ceva personal cu dvs! Aici este vorba de un sistem educațional care, la multiplele presiuni birocratice după 1990 (cu excepția unei perioade scurte 1997 -2000, când paradoxal, și dvs ați fost antrenat de curenții ”turbionari” ai schimbărilor..), s-au adăugat și cele induse de dvs (sau ARACIP, tot aia..). Iar ”fundamentaliștii ISO” atrag atenția continuu asupra erorii continuată de a utiliza (de către dvs) a unor termeni și concepte TOTAL GREȚIȚI/GREȘITE CARE AU GENERAT MULTIPLE CONFUZII ÎN SISTEM!
SĂ REVENIM…
De acord, există mai multe abordări asupra managementului calității prin utilizarea unor ”instrumente” ale calității diferite conceptual și din perspectiva construcției și aplicabilității acestora. Vă recomand să citiți (cu siguranță nu ați citit pentru că nu ați fi făcut aceste confuzii banale!) cartea ”Quality Toolbox” a lui Nancy Tague (ASQ, 2011) pentru a vă familiariza cu utilizarea acestor instrumente în spațiul educațional … Nu inventăm noi roata pe care dvs nici nu vreți să o acceptați , deși în alte spații educaționale se ”învârte” și se tot învârte. Uneori sub forma ciclului PDCA/PDSA…Îl tot invocați dar sunt sigur că nu l-ați înțeles prea bine.
1. ”Calitatea educației” și nu ”calitatea în educație” – pentru că, în opinia mea, calitatea este un atribut al educației și nu un ”import” de aiurea, ”lipit” pe sau ”inserat” în educație.”
Senzațional! Cum reușiți să faceți atâtea confuzii într-o frază așa de scurtă! Întrebați orice director de școală și veți fi surprins că, chiar dacă mulți nu stăpânesc neapărat termenii, vor spune cu toții că există diferențe serioase între ”calitatea în educație” și ”calitatea educației”. Vă limitați la un singur concept (al doilea) deși nu sunt prea sigur că l-ați înțeles și pe acesta. Probabil, din această ”neînțelegere” a conceptului în sine (calitatea educației) a apărut și aversiunea dvs pentru ISO …
Stați calm, ISO nu vă ”mănâncă” și nici nu vă afectează poziția. Dacă nu doriți să-l înțelegeți (ISO este aplicat în peste 150 de țări în organizații de toate tipurile și mărimile, inclusiv cele educaționale – evident, mai puțin cel aflate sub influența ARACIP!), nu este nicio problemă!. Știți care este primul principiu ISO? 1. Orientarea pe client. Vă soune ceva acest principiu? Știați că elevul/studentul este chiar ”clientul”? Parafrazarea greșită (”elevul nu este șurub/școala nu este fabrică”)și necontinuată intenționat cu ceea ce a spus adevăratul autor (Tribus, M.), ne arată în mod clar că ați dorit să deformați ceea ce un mare specialist a a atras atenția:
Citez (M. Tribus)
” Școala nu este o fabrică
Elevul/studentul nu este un produs
Educația lor este produsul!..”
Sursa: Tribus, M.: Quality management in Education. Exergy,Inc. Hayward, CA, 1992;
Desigur, autorul a spusceva mai mult, așa că afirmația referitoare la ”șurub” nu vă aparține, doar că era ok să o citați. Integral!
2. Nimeni nu a cerut să implementați certificarea ISO (după ureche și prin cumpărare la colțul străzii). Dar, din punct de vedere DEONTOLOGIC și din respect pentru eforturile specialiștilor în domeniu nu cred că aveți dreptul de a deforma aceste concepte, sub deviza diversității ( putem afirma orice, chiar dacă nu susținem argumentat …)
Interesantă corelația epocii staliniste cu recomandările ISO…Dacă în sistemul stalinist/sovietic s-ar fi implementat conceptele respective, efectele ar fi fost cel puțin ”interesante”!
3. Există numeroase informații privind utilitatea implementării unui SMC (conform ISO), inclusiv certificarea acestuia. Nimeni nu garantează obținerea automată a calității prin implementarea unui SMC, dar absența unui sistem de management al calității conduce invariabil la eșecuri din considerente simple: funcționarea organizației este haotică și incoerentă! VEZI HAOSUL DIN SISTEMUL EDUCAȚIONAL PRIVIND ”ASIGURAREA CALITĂȚII EDUCAȚIEI”, ”cOPY PASTE” DE pdi, PROCEDURI ETC, ETC
4. ”Standardele ISO se aplică cel mai bine producției de bunuri și, în general, serviciilor și activităților repetitive, care trebuie realizate la fel, peste tot, ”de prima dată și de fiecare dată”. De aceea, procedurile sunt, acolo, atât de importante. Educația, pe de altă parte, este un serviciu, iar calitatea serviciilor ar trebui gândită, în opinia mea, puțin altfel decât calitatea produselor.”
Dacă nu știați, vă spunem noi (gratis!) ”serviciul este un concept asociat celui de ”produs” . În ISO 9001:2015 (scuze, știm că vă irită, dar este referința credibilă, până acum!) se vorbește de ” produse și servicii” dar în contextul aceleiași idei (serviciul este un produs sau o parte a acestuia!)
Prin urmare, educația este – ÎN ACELAȘI TIMP- produs și serviciu!
Vom ”discuta” în continuare deși nu cred că veți publica….
Este foarte utila si reala analiza dumneavoastra.
Nu cred că ați înțeles mare lucru. Dacă nu sînteți profesor, nu e grav. Dar dacă sînteți… e degeaba!
Domnule Anonim, bănuiesc ca trăiți în România și știți cât de des se schimba legile. De la apariția ARACIP școlile au început sa se uite pe legislație, chiar dacă în mare măsură nu o respecta.
Imbunataținea propusa a venit în urma unei îndelungi perioade de pilotate în care sute de oameni au avut posibilitatea sa își spună parerea.
Știți câte scoli au primit câte 10 calculatoare pe care nu le folosesc sau au dispărut?
Știți câte scoli copiază după modelele din media, PDI, plan managerial, fără sa șteargă măcar numele directorului de unde au copiat?
Multe, anonimule!
Știți unde este România din cauza furturilor și a proastei gestiuni?
În coala clasamentului.
Propunerile vin sa se adapteze schimbarilor, pentru ca o lege în vigoare își produce efectele.
Ba a publicat, deși nu credeți! În schimb, dumneavoastră tot „anonim” rămîneți. Și, repet, nu ați înțeles mare lucru din textul de pe blog.
Serios? Așteptam argumente și nu reacții emoționale!
Aici nu este vorba de persoane sau nume, domnule ”Gabriel”. Este vorba de idei și mai ales, de realități!
De unde ați dedus dvs că nu am înțeles ”nimic” din mărețul text, plin de concepte greșite?!
Dvs. sunteți sigur că ați înțeles?! Sau susțineți o birocrație generată ȘI DE ABORDĂRILE GREȘITE reiterate în textul pe care dvs. ”l-ați înțeles”!
Poate ar trebui să lăsați (și dvs. ) supărarea la o parte și să analizați cu atenție ce s-a spus anterior!
Succes!
PS. Tocmai pentru a evita abordările emopționale prefer să rămân, în continuare ”Anonim”!
Se pare ca totul este ideal in educatie, frumos articol. Diferentele de opinii trebuie pretuite, nu contraatacate.
Domnule Iosifescu,
Apreciez la superlativ implicarea si argumentarile dvs. de FILOSOF in aspectele privind MANAGEMENTUL CALITATII in cele peste 6300 unitati scolare ale Romaniei…Dar, din pacate, EFICIENTA (adica raportul EFECT-EFORT)in demersurile administrate de ARACIP (si ARACIS de care nu va puteti separa avand o lege comuna la baza) in scopul obtinerii asa-zisei asigurari a calitatii educatiei (ACE) este CVASI-NULA! Scopul ACE nu este de-a cheltui oricum banii veniti de la UE (rambursabili) sau din scoli si universitati (neramburabili), ci de-a GENERA INCREDERE in capacitatea acestora de-a satisface cerintele BENEFICIARILOR lor (angajatorii, studentii, parintii, cadrele didactice, etc.). Din pacate, constatam cu totii ca NEINCREDEREA a crescut continuu dupa aplicarea OGU75/2005 avand grave deficiente conceptuale.
IATA CATEVA DINTRE CONSTATARILE ADEVARATILOR EXPERTI IN MANAGEMENTUL CALITATII PRIVIND SIMULACRUL DE ACE DIN ROMANIA…
1.Modelul ACE introdus de OG 75/2005 ("bazat pe Leviathan") este astazi considerat INEFICIENT si INADECVAT chiar de ciracii autorilor OG 75 din 2005 si de cercetatori straini…De fapt acesta este un model inspirat din stiintele politice si nu are nimic cu managementul calitatii!!!
2.Conferintele ministrilor educatiei din UE au recomandat abordarea in educatie a instrumentelor aplicate in mediul de afaceri – PDCA, ISO9001, EFQM..Cum de-au indraznit ai nostri sa nu se conformeze?
3.UE nu a solicitat aplicarea asigurarii calitatii in preuniversitar ci doar in superior (in vederea creerii SEIS) – de ce vrem noi sa dam lectii UE?
4.Standardele ISO au legitimitatea elaborarii prin consensul celor 150 membri ai ISO – care au elaborat si versiuni adaptate cerintelor din educatie…ESG nu are o asemenea legitimitate, impunand concepte si principii ad-hoc si uzurpand conceptele "äsigurarea calitatii:"si "standard" (decredibilizandu-le) – astfel incat in Franta, traducerea competenta a ESG in franceza a inclus, in locul acestora, conceptele (mult mai adecvate) "garantia calitatii"si ""referential"..La noi ARACIS a decis sa delege traducerea in romana a ESG studentilor de la ANOSR eludand intentionat asociatiile specialistilor in asigurarea calitatii in mediul de afaceri…
5.Asa cum a fost abordata in OG75/2005, asa-zisa asigurare a calitatii educatiei, ea este doar un ineficient si politicianist SIMULACRU MIMETIC – fiind privita ca atare de agentii economici si angajatorii din Romania care stiu prea bine ca fara un SISTEM DE MANAGEMENT AL CALITATII, fara ACTIUNI CORECTIVE si fara ACTIUNI PREVENTIVE nu poate fi vorba de o reala asigurare a calitatii educatiei (ACE)…
PANA CAND VOM MAI ACCEPTA PRELUNGIREA SIMULACRULUI GESTIONAT DE ARACIP SI ARACIS????
Prof.univ.Nicolae DRAGULANESCU
1. Cu tot respectul, stimată Doamnă, dar ceea ce susțineți nu are legătură cu obiectul discuției!
Poate la a doua sau a treia citire, veți sesiza nuanța!
Cu respect,
”Anonimul”
(Care iese din rând și nu susține aberații costisitoare pentru sistemul educațional.)
2. Pentru domnul (presupun) Gabriel ..
Ați fi surprins să constatați că sunt ”mai” profesor decât vă închipuți sau sunteți/ați fost domnia voastră…!
Ar fi bine să credeți că am înțeles textul și încă destul de bine! Dacă citeați cu atenție argumentele – era f. simplu!
Dar mânia proletară este mult mai puternică!
Cum să-și perimtă un ”Anonim” să comenteze un text așa de ”real” , ”corect”, ”coerent” dar plin de concepte greșite!
Vă doresc mult succes cu ”noua generație de standarde” (ne)adaptate la realitățile curente care vor genera și mai multă birocrație!
Cu respect….
Cum să cred că ați înțeles textul odată ce invocați lipsa argumentelor din acesta! A, că nu sînteți de acord cu ele, e una, dar a spune că textul domnului Iosifescu nu conține argumente e cel puțin frivol. Domnia sa explică unde trebuie căutate sursele birocrației, dumneavoastră îi dați zor cu „mânia proletară”. Acesta este un argument? Pe bune? Poate pentru cei 42% de cititori amatori ai României…
Da, educația este un produs, dar a-l introduce cu anasîna în tipare și standarde centrate pe relația mecanică input / output duce la o ridiculizare a înseși esenței acesteia. La începutul anilor 80, „proletarii educației comuniste” scoseseră pe piață, între altele, conceptul de „tehnologie didactică”. Pînă și ei și-au dat seama, într-un final, că scorneala friza imbecilitatea și au lăsat-o mai moale. Chiar dacă nu oficial…
Da, sînt și eu profesor, domnule anonim, și observ că autentificarea mea cu contul „Google” este incompletă, ca atare semnez acest răspuns în clar:
Gabriel Fornica-Livada
profesor de limba franceză la Colegiul Național „Dimitrie Cantemir” din Onești
Este problema domniei voastre dacă sunteți de acord cu explicațiile inițiatorului acestei teme. Vă respect opinia și nu comentez acest aspect. Mă surprinde că rămâneți ”conectat” la o perioadă (sper) apusă și ireversibilă (anii *80..). Mai mult, conectați această perioadă cu discuțiile noastre ceea ce este incorect și nerelevant deoarece nimeni nu a susținut nu știu ce erori de mult apuse! Aici, în acest spațiu, schimbăm opinii. Evident că ”proprietarul” își dă sau nu acordul pentru publicare! Au fost unele opinii care au fost ”uitate” pentru publicare… OK! Este un spațiu privat și nu avem ce comenta!
Să revenim..
Nu vă speriați, nu există o ”hoardă” a certificatorilor ISO care dorește să forțeze școlile în acest sens! Adică, în traducere, să dea ARACIP-ul la o parte (care are monopol pe evaluările în sistem) și să vină niște firme cu cartoanele (certificate) în geantă și să vândă școlilor..
Nu mă interesează câtuși de puțin acest aspect și, aflați că managementul calității nu înseamnă cumpărare de certificat (ISO)! Înseamnă cu totul și cu totul altceva!
Eu/noi/ei (anonimii) au atras atenția asupra unor aspecte care ar trebui să vă pună pe gânduri:
– Actualul demers al ”asigurării calității educației” în preuniversitar a avut mult mai multe efecte negative decât pozitive, fiind și un generator suplimentar de birocrație în sistem;
– O mare parte (majoritatea) conceptelor utilizate în demers (inclusiv în expunerea temei de mai sus) sunt fie greșite – în sensul că nu corespund/ nu sunt compatibile cu termenii utilizați în domeniu, fie sunt ”reinventați”/redefiniți așa cum spune dl Iosifescu. În ambele situații, conceptele respective nu pot face ”bine” școlii – dar sigur generează și mai multă confuzie în rândul profesorilor.
– Noua generație de standarde propusă de ARACIP în dezbatere publică ( mai sunt 2 zile și scapă de acest ”coșmar” al dezbaterii), nu rezolvă nimic din problemele sistemului. Aceleași concepte eronate plimbate 11 ani, aceeași abordare rigidă. Nicio conexiune cu abordările la nivel european sau mondial în domeniul educațional!
Sigur, este greu să vă conving, fiind așa de pornit…
Sunt dispus să argumentez fiecare afirmație, fiecare cuvințel, dacă doriți!
Domnule profesor Gabriel Fornica -Livada,
cu respect…
Apreciem că intervenția d-lui prof. N. Dragulanescu este suficientă dar și necesară pentru a ”tranșa” problema ridicată. Ba chiar aș spune că este un important impuls pentru a OPRI CELE DOUĂ PROIECTE DE ACTE NORMATIVE (NOILE ”STANDARDE” ȘI COSMETIZAREA METODOLOGIEI DE EVALUARE) ȘI DE A LE INTRODUCE ÎNTR-UN PROCES PROFUND DE ADAPTARE LA REALITATE!
Adoptarea lor, în forma actuală nu va aduce nimic bun pentru sistemul de învățământ preuniversitar….
Ba chiar puteți considera și aprecia ca dezbaterile pe această temă au fost cât se poate de reale ceea ce reprezintă partea pozitivă a demersului dvs., domnule S. Iosifescu. Decât să aveți opinii de susținere exprimate de lăudători fără o expertiză în domeniu, mai bine să aveți critici constructive de la oameni ”nesuferiți” dar experți în domeniu!
Exemplu:
Foarte multe cerințe de la ”standardele” de autorizare sunt IDENTICE cu cele DE LA ACREDITARE. Considerați că abordarea este OK? Nu uitați că la autorizare ȘCOALA NU EXISTĂ! Prin urmare, considerați că ACELEAȘI CERINȚE SUNT VALABILE PENTRU ÎNFIINȚARE ȘI PENTRU FUNCȚIONARE?
Dacă, DA, este OK! Mergeți mai departe, confuzia va fi pe măsură!
Dincolo de răfuiala ”specialiștilor” cu ESG, UE, ENQA, ARACIS, ARACIP, Guvernul României și, în general, cu toată lumea, o singură întrebare la care simt nevoia să răspund:
”Foarte multe cerințe de la ”standardele” de autorizare sunt IDENTICE cu cele DE LA ACREDITARE. Considerați că abordarea este OK?”.
Așa cum constată și autorul (anonim), autorizarea de funcționeare provizorie se obține înainte ca școala să funcționeze. Ca urmare, din cerințele minime de calitate (exprimate prin standardele de acreditare), le-am selectat, pentru autorizare, pe cele care pot fi evaluate înainte ca școala să aibă elevi, chiar profesori (dacă este vorba de o unitate nouă).
În plus, pentru că cerințele minimale (repet, exprimate prin standardele de acreditare) se referă la ”existență și funcționare” în termeni de ”regulă sau rezultat”, pentru autorizare le-am selectat pe cele referitoare la EXISTENȚA precondițiilor.
În al treiela rând, orice cititor de bună credință poate constata reformularea standardelor pentru autorizare, acolo unde a fost cazul, pentru a se referi la existența acelor precondiții. De exemplu, la autorizare se solicită existența PDI și a planului operațional, în timp cela acreditare, existența ȘI PUBLICAREA respectivelor documente.
Ok! Să explicităm unele aspecte, prin exemple:
1. NERELEVANTȘI BIROCRATIC:
Autorizare (p.26): ”21.A.1. Achiziționarea documentelor școlare în conformitate cu normativele în vigoare, în concordanță cu numărul prognozat al (ante)preșcolarilor/elevilor și cu nivelurile de școlarizare existente în oferta educațională.” CE ANUME AR TREBUI SĂ PREZINTE INIȚIATORUL LA EVALUARE CÂND (REPET0 ȘCOALA NU EXISTĂ?! PROCEDURA DE ACHIZIȚIE A DOCUMENTELEOR ȘCOLARE SE REALIZEAZĂ DUPĂ OBȚINEREA AUTORIZĂRII ȘI ÎNFIINȚĂRII ȘCOLII PE BAZA ORDINULUI DE AUTORIZARE;
2. NERELEVANT ȘI REDUNDANT:
Referință (p.26): ”21.A.1. Extinderea folosirii documentelor electronice (inclusiv a semnăturii electronice) în gestionarea documentelor școlare și, în general, în activitatea de administrație și secretariat” . dOAR SEMNĂTURA ELECTRONICĂ VI SE PARE UN SALT SEMNIFICATIV FAȚĂ DE ACEEAȘI ACTIVITATE LEGALĂ DE LA ACREDITARE?! GLUMIȚI! ORICUM, DOCUMENTELE ȘCOLARE ( ȘI ACTELE DE STUDII SE COMPLETEAZĂ DEOCAMDATĂ, ÎN FORMAT LETRIC).
Referință (p. 26): ”21.A.2. Absența/scăderea numărului de erori în completarea documentelor școlare.” ASTA ÎNSEAMNĂ CĂ LA ACREDITARE SUNT PERMISE ERORILE DE COMPLETARE DEȘI SPUNEȚI CĂ ”cu resepctarea legislației în vigoare privind completarea…documentelor școlare”?! ATENȚIE, LA ”REFERINȚĂ” LIPSESC ACTELE DE STUDII (ALTCEVA DECÂT DOCUMENTELE ȘCOLARE)!
3. NERELEVANT , BIROCRATIC:
Autorizare (p.42) 34.A.3 : Cine și cum să utilizeze aplicația informatică ARACIP – inițiatorul? Sau școala care nu există?!
4. NERELEVANT, BIROCRATIC, UTILIZARE INCORECTĂ A TERMENILOR :
Referință (p. 42):”34b.4 Abordarea, directă sau indirectă, prin activitățile de îmbunătățire a calității, a factorilor de risc de la nivelul comunității, care pot afecta participarea școlară, bunăstarea (ante)preșcolarului / elevului și obținerea rezultatelor scontate ale învățării”. ÎMBUNĂTĂȚIREA CALITĂȚII , CUI?!! DE CE NU AȚI UTILIZAT MAI ”REAL” ȘI CORECT : MANAGEMENTUL RISCULUI?! CUI FOLOSEȘTE O ASEMENEA FORMULARE?!! (DIN TEXTUL STANDARDULUI)
Mai sunt destule exemple. Când vor ”porni la drum” prevăd o mare ”încântare” a clienților dvs (școlile) și un nivel de ”bunăstare” extrem al ”beneficiarilor direcți și indirecți”…