Delictul de opinie, prezent în comunism în Codul Penal, nu a dispărut și din mentalități, ci dimpotrivă. La primul Canal, au fost condamnați la MOARTE oameni care, citez din memorie, ”au criticat tehnica sovietică, cea mai avansată din lume”. Acum, dacă îndrăznești să cârtești la o decizie a șefului tău sau să spui că acea decizie nu e bună ești dat afară din partid / guvern / instituție, ți se trimit tot felul de controale cu misiunea expresă să se găsească ceva incriminator (pentru a forța o demisie / demitere), ți se cer tot felul de Note de Relații și tone de documente – doar-doar te-oi scârbi… Și nu de ieri, de azi, ci, ca fundal, permanent. Cei care au alte opinii decât șefii trebuie nepărat pedepsiți – cu concedierea și, dacă este posibil, cu amenzi și cu închisoare. De-aia merge treaba atât de bine în administrația centrală, pentru că sunt din ce în ce mai puțini oameni dispuși să strige: ”Împăratul este gol!”, dar din ce în ce mai mulți care, fără să clipească, spun că paharul este plin când, de fapt, este nu numai gol, ci și uscat sau plin cu nisip în loc de apă.