Asistăm la un linșaj mediatic ”victima” fiind, acum, nu o persoană, ci un document de politici publice: este vorba de proiectul Strategiei naționale de educație parentală. Atacurile, purtate cu o evidentă rea credință, au teme care, atunci când nu sunt pur și simplu inventate, țin de un Ev Mediu în care Inchiziția este instituție de binefacere. 

Am am putut găsi, foarte repede, zece motive pentru care este nevoie de educație parentală:

1. Avem cea mai mare rată de mortalitate infantilă din UE. Situația se poate agrava ca urmare a creșterii ponderii copiilor nevaccinați. Multe decese sunt cauzate de nerespectarea unor reguli elementare de igienă în familie. 
2. Avem un număr din ce în ce mai mare de minori obezi, malnutriți sau cu diabet. Mulți copii, chiar dacă părinții sunt înstăriți, tot mizerii mănâncă: nutriția sănătoasă este mai mult o problemă de educație decât de bogăție. 
3. Consumul de alcool în rândul minorilor este o problemă: scade constant vârsta la care se înregistrează ”prima comă alcoolică”. 
4. Majoritatea părinților consideră bătaia ”ruptă din rai” și că este firesc să-ți abuzezi copilul fizic și emoțional. Numărul cazurilor de violență domestică (mergând până la crimă) este în creștere. Ca urmare directă:
5. Crește numărul actelor de violență cu autori minori. Anul trecut am avut 4000 de minori acuzați de infracțiuni grave (nu găinării, ci omoruri, tâlhării etc.) – cei mai mulți provenind din familii cu probleme. Acum câțiva ani, numărul acestora era de circa 2500.
6. Avem multe mame minore, în cifre absolute (sunt mii) și comparându-ne cu alte țări (la nivel european și nu numai: procentele sunt mai mari decât în Rwanda sau Botswana).
7. Avem o rată foarte mare de părăsire timpurie a școlii – și nu (întotdeauna) școala este de vină. Cei care părăsesc timpuriu școala sunt viitorii asistați, marginalizați, excluși și chiar delincvenți.
8. Avem un număr din ce în ce mai mare de copii abandonați în spitale, orfelinate, plasament familial, în grija rudelor și chiar a unor străini.
9. Primii ani de viață (timp petrecut aproape numai cu familia) sunt esențiali pentru dezvoltarea fizică și intelectuală a copilului. Câți dintre părinți știu că nivelul inteligenței la copil este puternic corelat cu timpul petrecut de părinți ascultând ce spun copiii, discutând cu ei sau citindu-le? 
10. Urmărirea interesului superior al copilului este un principiu stipulat în acorduri internaționale (ratificate de România), în legislația UE (Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 24) și în legislația națională (Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului și Codul Civil, art. 263). Aceasta înseamnă că, atunci când integritatea fizică, sănătatea și celelalte drepturi ale copilului sunt încălcate, statul este obligat să ia toate măsurile necesare, chiar împotriva părinților, dacă este cazul. De exemplu, Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 24 / (3) spune că: ”Orice copil are dreptul de a întreține cu regularitate relații personale și contacte directe cu ambii părinți, cu excepția cazului în care acestea sunt contrare interesului său”. Câți dintre părinți (și dintre profesori, adaug eu) cunosc și respectă drepturile copilului?

Dacă nu considerăm cele 10 motive de mai sus, vom fi mai săraci, pentru că vor fi cheltuiți mai mulți bani publici pentru: tratarea bolilor care pot fi prevenite (inclusiv a celor de nutriție, a alcoolismului și a altor dependențe); protecția celor care părăsesc timpuriu școala – inclusiv a mamelor minore care nu vor termina școala și nu vor avea niciodată vreo calificare, inclusiv a copiilor abandonați sau fugiți de-acasă din cauza abuzurilor; pușcării; calificarea și integrarea socială a celor care părăsesc școala și a copiilor aflați în grija statului etc.

Având în vedere faptul că toate aceste probleme nu sunt ale copiilor, ci ale familiei, este normal că activitatea de prevenire să se desfășoare în familie, cu toți membrii familiei, deci și cu părinții. 

Ca urmare, mi se pare la mintea cocoșului că statul trebuie să intervină, cu măsuri preventive (cele curative fiind infinit mai scumpe). Printre măsurile de prevenție (a îmbolnăvirilor, violenței, părăsirii școlii etc.) se numără și educația părinților. Este chiar o măsură eficientă – având rezultate consistente (reducerea părăsirii școlii, a îmbolnăvirilor etc.), cu un consum mic de resurse. De-aia este nevoie de programe de educație parentală, coordonate, conform legii, printr-un document strategic de politici publice.  

Am citit strategia atât de mult discutată – nu are nimic ”apocaliptic”: nimeni nu obligă părinții să participe la program împotriva voinței lor, nimeni nu-i ”reeducă” forțat. Nimeni nu impune părinților să renunțe la valorile și credințele lor, nimeni nu-i obligă să schimbe modul în care definesc și înțeleg familia.

Cu toții vrem, ca părinți, copii sănătoși, fericiți, bine-crescuți, buni cetățeni, integrați social și profesional, iar Strategia Cea-Mult-Hulită exact asta urmărește: să ne ajute să fim părinți mai buni, iar copii noștri mai sănătoși, mai fericiți etc.

Pentru mine, ca părinte, este târziu să mai fac un curs de educație parentală. Dar, din ce știu acum despre acest subiect, sunt convins că, dacă aș fi urmat un astfel de program, aș fi făcut mult mai puține greșeli de educație cu copiii proprii. Iar copiii mei ar fi fost, poate, mai fericiți și mai împliniți.