Rămâne cum am stabilit: țăndări!

Written by serbaniosifescu

26/12/2021

”Noul” proiect de HG privind organizarea și funcționarea ARACIP confirmă ce am scris în când a fost publicată propunerea anterioară de Regulament. Și nu e vorba de ciudă că nu mai sunt ”șef”, pentru nu funcția de la ARACIP m-a făcut ”om”, cum se întâmplă, acum, cu șefii aduși / păstrați în diverse instituții pe criterii de cumetrie sau pentru că arată o obediență absolută față de comanda politică. Și nu e vorba, în esență, nici de aspecte tehnice, ci de probleme de principiu: prevederile noului Regulament schimbă fundamental rolul instituției și capacitatea ei de a realiza o evaluare obiectivă și independentă. Mulțumesc Ministerului că a preluat o parte din observațiile mele (actualul proiect de HG este mai coerent, mai ”adunat”). Dar instituția este tot țăndări – cel puțin la nivel de principiu.

Cei care sunt în sistem mai de mult timp poate își aduc aminte că la fel s-a întâmplat și cu alte instituții. De exemplu, cu cea care se ocupă de evaluare și examinare (SNEE, CNEE, CNCE etc. – instituția a fost de mai multe ori reorganizată și rebotezată), în 2006, când, în urma unui scandal fabricat cu grijă, au fost schimbați atât Directorul SNEE de atunci, cât și Secretarul de Stat care răspundea de învățământul preuniversitar. De atunci, orice ambiție de autonomie a dispărut, respectiva instituție făcând numai ce și cum a dictat Ministerul. La fel cu Institutul de Științe ale Educației (pentru că autonomia cercetării poate fi periculoasă pentru politicienii noștri), la fel cu Centrul Național pentru Curriculum (pentru că ar fi fost mai greu de umblat la curriculum – de exemplu, prin introducerea unor noi discipline, pentru că unui parlamentar sau altuia i s-a pus pata) etc.

Ca urmare, aproape tot ce am scris într-o postare anterioară (”Cum să faci țăndări o instituție” – https://serbaniosifescu.ro/2021/09/09/cum-sa-faci-tandari-o-institutie/) rămâne valabil. Pe scurt:

  1. Cel mai important: evaluarea nu va fi independentă. Reamintesc ce spune și teoria evaluării: idealul este evaluarea de ”terță parte”, independentă atât de furnizorul de servicii (”partea primă”, în cazul nostru Ministerul + inspectoratele + școlile), cât și de beneficiarii respectivelor servicii (”partea secundă”, în cazul nostru elevii, părinții, angajatorii etc). Evaluarea de ”primă parte” ar fi rapoartele anuale produse de școli, inspectorate și Minister (”Raport despre starea sistemului”), rapoartele de ”secundă parte” fiind cele ”alternative” produse de beneficiari. Din câte știu, doar elevii (CNE) au produs un astfel de raport, nu și asociațiile părinților sau ale altor beneficiari. Mai mult, actuala conducere a declarat că una din cauzele schimbărilor la nivelul conducerii ARACIP a fost ”independența prea mare”. Prin mecanismele de numire a membrilor Consiliului și ale Președintelui acestuia și prin procedurile decizionale se asigură subordonarea totală a Agenției față de ”partea primă” (furnizorii de servicii educaționale – Ministerul Educației, alte ministere, școlile private), cu un os aruncat ”părții secunde”, beneficiarii – cu statut de observatori fără drept de vot.
  2. Noua structură organizațională este mai complicată și nu asigură linii clare de decizie, comunicare și raportare. Procesul decizional va fi îngreunat, iar timpul necesar pentru derularea procedurilor a fi mai lung. De exemplu, componența Consiliului face foarte dificilă, deci improbabilă, întrunirea acestuia în ședințe extraordinare, atunci când numărul de unități evaluate va fi mai mare. Și va fi: indiferent de calendar și de cât timp au școlile să inițieze procesul de evaluare externă, experiența celor 15 ani de evaluare ne spune că 80% dintre cereri vin în ultimele trei zile înainte de termenul limită (și chiar după!). Ca urmare, vor fi perioade cu puțină activitate și perioade cu activitate intensă – ceea ce face necesară o structură mai suplă și un proces decizional mai simplu. Singura soluție ar fi reducerea timpului acordat școlilor pentru a trimite cererile de evaluare externă.
  1. Noua structură organizațională și decizională nu este sustenabilă din punct de vedere financiar. Calculele făcute la începutul anului 2021 au arătat că, în condițiile menținerii modului actual de finanțare și a numărului de evaluări externe similar celui din anii anteriori (între 600 și 800), veniturile nu pot finanța mai mult de 25 de posturi. Să nu uităm că, deși ARACIP are un excedent financiar, există reguli foarte stricte în privința utilizării acestuia (de exemplu, poți folosi excedentul, dar el trebuie reîntregit până la sfârșitul anului). Deci, mai multe posturi (plus salariul președintelui la nivel de secretar de stat, plus indemnizații de ședință pentru membrii Consiliului) însemnă fie creșterea tarifelor de evaluare, fie cheltuieli mai mari decât veniturile (cu cheltuirea excedentului în câțiva ani – dacă se vor obține aprobările necesare), fie schimbarea modului de finanțare, prin trecerea la unul mixt (prin subvenții și venituri proprii), ceea ce ar crește dependența Agenției față de Minister.

Având în vedere primele două aspecte de principiu, chiar mă întreb ce se va întâmpla când un raport de evaluare externă este negativ, dar Consiliul nu este de acord (de exemplu, lobby puternic de la o școală privată, în rândul reprezentanților ministerelor)? Va putea lua Consiliul o decizie contrară celei rezultate din raport? Va cere Consiliul completarea / refacerea raportului până când evaluatorii se vor conforma? Se va reface evaluarea pentru a răspunde comenzii politice?

De aceea, cred că o dezbatere pe prezentul proiect de HG nu va aduce nimic pozitiv: inițiatorii (poate) vor accepta mici schimbări tehnice (sunt multe hibe și în această privință), dar nu vor renunța la subordonarea politică a instituției (că de, ”Partidul e-n toate!”) și nu vor accepta independența evaluării față de elaborarea și implementarea politicilor publice – nici măcar nivelul de autonomie existent acum. Dar, pe de altă parte, Ministerul va putea susține că a respectat legea și va bifa o ”dezbatere” – chiar dacă a fost organizată în bătaie de joc (anunț pierdut prin site, termen de înscriere scurt, derulare într-o perioadă în care oamenii au alte preocupări).

Dacă aș fi răutăcios, aș mai spune și că nevoia reorganizării ARACIP este determinată și de teama Ministerului de a pierde procesele cu fost conducere, care ar duce la reîntoarcerea acesteia: noua organigramă nu mai prevede posturile de Președinte ARACIP (înlocuit cu Președinte al Consiliului ARACIP, cu atribuții parțial diferite) și de Vice-Președinte ARACIP (apare un Director Administrativ). Și vreau să asigur Ministerul că, dacă voi câștiga procesele inițiate, nu intenționez să mă întorc la ARACIP, ci doar să-i fac să plătească pe cei vinovați de distrugerea instituției numite ARACIP – în care am investit, totuși, 15 ani din viață.

Articole Similare

Intermezzo: despre proceduri

Aveam altă postare pregătită, dar este un mare vâj în țară în legătură cu cele circa 1000 de școli pe care ARACIP le-a...

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.