O scurtă introducere

A trecut un an și jumătate de la plecarea mea de la ARACIP. Chiar dacă demiterea m-a afectat, la momentul respectiv (nu pentru că ”mă țineam de scaun”, așa cum insinuau unii ”prieteni”, ci din cauza modului abuziv în care a fost făcută), am ajuns să mă detașez și cred că sunt capabil, acum, de o privire mai obiectivă a primilor 16 ani de existență a ARACIP. O astfel de sinteză poate fi utilă, în contextul lipsei absolute de memorie instituțională la nivel central, dar și pentru a evita greșelile făcute, cu sau fără vrere. Au fost (și sunt, încă) două mari acuzații la adresa ARACIP:

• Că birocratizează: ARACIP cere hârtii multe, profesorii trebuie să facă hârtii în loc să predea etc.
• Că e inutilă, că a ”mâncat” degeaba banii publici fără să rezulte o îmbunătățire a calității educației, ba chiar dimpotrivă.

Oare așa să fie? În primul rând, denigratorii nu au putut aduce nicio dovadă în sprijinul acestor acuzații. În al doilea rând, aceste afirmații denotă necunoașterea legislației.

Nu urmăresc, prin această analiză să fac un audit administrativ, referitor la funcționarea internă a ARACIP, nici să justific deciziile luate la ARACIP, nici să îmi (re)fac un prestigiu public, ci doar să analizez, folosind exclusiv surse publice (sau care erau publice la momentul conceperii materialului de față), modul în care ARACIP a activat de la înființare până în 2021, când rolul și funcționarea Agenției au fost alterate semnificativ: Ministerul a purces (prin HG Nr. 155/2022) la reorganizarea Agenției fără o analiză temeinică a activității acesteia (există rapoarte, interne și internaționale în acest sens, dar niciunul care provine de la Ministerul Educației – sub diversele denumiri schimbate în decursul anilor) și în ciuda protestelor societății civile și a argumentelor aduse împotriva modului în care Ministerul Educației a înțeles să gestioneze această problemă.

Mai mult decât atât: insistența ME pe legislația subsecventă (respectiv, privind reorganizarea ARACIP) nu are sens în condițiile în care noua Lege a educației, dacă va fi realizată sub auspiciile proiectului ”România Educată” al Administrației Prezidențiale (promisă pentru 2022 și, apoi, pentru 2023), va prevedea, cu siguranță, schimbări majore în rolul instituțional, în atribuțiile și funcționarea ARACIP.

Totodată, apare și o situație de inconsistența logică a măsurilor luate de către Minister. În urma unui control, vechea conducere a fost demisă, considerată vinovată de o serie de deficiențe manageriale[1].  Deci, Ministerul a constatat incapacitatea conducerii de a îndeplini rolul și atribuțiile ARACIP conform legii. Consecința logică a acestei constatări, dacă ar fi fost adeverită (ceea ce nu s-a întâmplat), ar fi trebuit să fie numirea unei conduceri, mai competente, și sprijinirea acesteia în procesul de îmbunătățire a modului în care ARACIP își realizează atribuțiile instituționale. Dar Ministerul nu numai că nu a reușit să asigure o conducere stabilă (și competentă), dar a purces la o reorganizare drastică a funcționării agenției. De aici, am înțeles că problemele nu erau la vechea conducere, ci la modul de organizare și funcționare a agenției, așa cum a fost stabilit prin hotărârea de guvern, care aprobă regulamentul de organizare și funcționare a ARACIP (caz în care nu știm în ce măsură se mai justifică demiterea vechii conduceri a ARACIP). Ministerul nu s-a plâns niciodată de ROF ARACIP, nici celelalte Ministere, nici organizațiile care reprezintă diferiți actori (sindicate, asociații ale părinților sau al elevilor) – cu excepția unei organizații a școlilor private (care, se pare, face agenda Ministerului în ultimii 4 ani).

De aceea, pentru a evita greșelile făcute și pentru a valorifica lecțiile învățate, cred că este utilă această analiză a modului în care s-a născut, s-a dezvoltat și a murit ARACIP. Pentru aceasta, am folosit numai documente publice și rapoarte oficiale, ale instituțiilor naționale (cu precădere ARACIP) și internaționale.  Menționez faptul că, pe site-ul ME, sunt extrem de puține documente și referiri la ARACIP: din 2016 (de când funcționează acest site), până la data redactării acestui material erau 31 de mențiuni, în tot site-ul, toate din perioada 2020-2021, mai ales în contextul schimbărilor din ultimul an. De asemenea, pe site-urile inspectoratelor școlare există maximum 1-2 mențiuni (de regulă, niciuna) privind activitatea ARCIP și, în general, privind sistemul de asigurare și evaluare a calității.

Statutul legal, misiunea ARACIP și relațiile cu Ministerul Educației

Conform legii[2], ARACIP este instituție publică, de interes național, în coordonarea ME, cu personalitate juridică, autofinanțată, cu buget propriu de venituri și cheltuieli. De remarcat faptul că organizarea și funcționarea ARACIP (ca și a ARACIS, de altfel), au fost reglementate printr-o legislație (OUG Nr. 75/2005, privind asigurarea calității educației, cu legislația proprie subsecventă) diferită de cea a educației, în general (Legea Educației Naționale Nr. 1/2011, cu legislația proprie subsecventă diferită).

ARACIP a fost gândită ca instituție autonomă, cu o conducere numită, prin ordin de ministru, în urma promovării unui concurs de competență. Conducerea ARACIP (președinte și vicepreședinte), demisă în a doua jumătate a anului 2021, a ocupat aceste poziții în urma concursului derulat în 2006 (deci, neîntrerupt timp de 15 ani). Autonomia instituției este ilustrată și de faptul că, în baza vechii legislații (2005-2021):

• Organizarea ARACIP și a ME sunt realizate prin acte normative cu aceeași putere (hotărâri de guvern).
• Nu există contract de management între conducerea ARACIP și conducerea ME.
• Existau condiții foarte restrictive privind demiterea conducerii ARACIP.

Pe parcursul anilor, din punct de vedere instituțional, ARACIP a fost când în subordonarea ME, când în coordonarea acestuia – aceasta fiind și situația prezentă[3], dar autonomia instituției, deși contestată, nu a fost niciodată atacată până la apariția HG Nr. 155/2022. Oricum relația ARACIP-ME este complicată. De exemplu bugetul și statul de funcții ale ARACIP sunt aprobat de ME iar autorizarea și acreditarea se fac prin ordin de ministru, la propunerea ARACIP, deci nu prin decizia ARACIP. Este cert, clarificarea acestor relații este necesară, prin legislația ulterioară, dar nu prin subordonarea totală și prin politizare (așa cum se prefigurează prin HG Nr. 155/2022).

Misiunea ARACIP este, conform legii[4], evaluarea externă a calității educației oferite de instituțiile de învățământ preuniversitar și de alte organizații furnizoare de educație, inclusiv autorizarea, acreditarea și evaluarea periodică a unităților de învățământ preuniversitar.

Din analiza legislației calității, am dedus intenția legiuitorului de a separa procesul de evaluare externă a calității de administrarea sistemului, pe de o parte (cele două instituții, ARACIP și ARACIS, nefiind, în niciun fel implicate în administrarea instituțiilor de învățământ), și de deciziile de politici publice de îmbunătățire a calității, pe de altă parte.

Pentru învățământul preuniversitar, deciziile de îmbunătățire a calității, la nivel de sistem, intră în sarcina  Ministerului Educației[5], care, conform legii, prin structurile sale, este responsabil de controlul și implementarea masurilor de asigurare și îmbunătățire a calității recomandate de ARACIP. Mai mult, controlul calității în învățământul preuniversitar se exercita prin inspectoratele școlare și direcțiile de resort din Ministerul Educației, pe baza unor metodologii specifice, aprobate prin ordin al ministrului educației și cercetării (metodologii care, din câte știm, nu au fost elaborate).

Ca urmare, în intenția legiuitorului, rolul instituțional al ARACIP este cel de evaluare externă a măsurii în care unitățile de învățământ performează în raport cu standardele de calitate, nicidecum de administrare a sistemului și de îmbunătățire a calității. Cu alte cuvinte, ARACIP realizează evaluarea externă a calității, propune măsuri de îmbunătățire, care trebuie implementate de ME, inspectoratele școlare și, desigur, de unitățile de învățământ (prin structurile create în acest sens – comisiile de evaluarea și asigurare a calității  – CEAC). De altfel, acest lucru este clar stipulat în OUG Nr. 75/2005 (cu modificările și completările ulterioare),  la Art. 14, unde se spune foarte clar: ”(1) Pentru evaluarea externa a calității educației se înființează (s.n.), prin prezenta ordonanță de urgenta, Agenția Română de Asigurare a calității în Învățământul Superior, denumita în continuare ARACIS, și Agenția Română de Asigurare a calității în Învățământul Preuniversitar, denumita în continuare ARACIP”.

Deci, după cum se poate observa, toată legislația calității se concentrează pe evaluarea calității, lipsind aproape complet cadrul normativ pentru îmbunătățirea calității, care ar fi intrat în sarcina exclusivă a ME.  De aceea trebuie spus, încă de la început, că acuzele la adresa ARACIP, că nu ar fi introdus schimbări în sistem sunt, parțial, lipsite de temei, întrucât ARACIP nu are pârghiile legale pentru a face acest lucru, pentru a interveni direct la nivel de sistem și de unitate școlară.

Atribuțiile legale ale ARACIP[6] pot fi sintetizate în cinci funcții esențiale:

• Elaborarea instrumentelor de evaluare internă și externă a calității, respectiv: standarde de calitate, metodologii de evaluare internă și externă, cod de etică al evaluatorilor externi etc.
• Evaluarea furnizorilor de educație pentru autorizarea de funcționare provizorie, acreditarea și evaluarea periodică și transmiterea, la ME, a propunerilor de autorizare și acreditare (pentru emiterea ordinelor de ministru). Această evaluare se realizează la solicitarea furnizorilor de educație sau a ME, deci nu la inițiativa ARACIP.
• Activitatea de monitorizare și control al calității, împreună cu direcțiile de specialitate din ME și inspectoratele școlare.
• Elaborarea recomandărilor de îmbunătățire a calității învățământului preuniversitar (pe baza activității de evaluare externă și a analizelor de sistem).
• Informarea și comunicarea: publicarea rezultatelor evaluărilor externe (rapoartele), analize de sistem, cel puțin o dată la fiecare 4 ani, manuale și ghiduri de bune practici, raport anual de activitate.

Trebuie spus, de la bun început, că actualul cadru legislativ pune ARACIP într-o poziție dificilă: trebuie să evalueze atât funcționarea unităților de învățământ (pe baza standardelor de acreditare, care reflectă cerințele minime privind respectarea legislației în vigoare), cât și calitatea, progresul, valoarea adăugată (pe baza standardelor de referință). De aici a rezultat, după cum vom vedea mai departe, o concentrare a activității ARACIP pe funcționarea curentă a unităților de învățământ – evaluarea calității fiind, parțial, în suferință.

În postările următoare voi prezenta un foarte scurt istoric al activității ARACIP și voi analiza modul în care aceste funcții au fost îndeplinite – așa cum se poate deduce din Rapoartele de activitate ale ARACIP și din alte documente publice, la care toată lumea are (sau a avut) acces.

 

[1] https://www.educatieprivata.ro/rechizitoriul-lui-iosifescu-cele-10-motive-pentru-care-a-fost-demis-seful-aracip/

[2] OUG Nr. 75/2005, cu modificările și completările ulterioare și HG Nr. 1258/2005, cu modificările și completările ulterioare.

[3] La data de 18-06-2018 Alineatul (1) din Articolul 24 , Capitolul IV a fost modificat de Punctul 1, Articolul III din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 48 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 499 din 18 iunie 2018.

[4] https://www.edu.ro/ARACIP

[5] OUG Nr. 75/2005, cu modificările și completările ulterioare, art. 26

[6] OUG Nr. 75/2005, cu modificările și completările ulterioare, art. 24, alin. (3)