Iacă, iar încep să mă enervez: geme Internetu’ de promisiuni – cât de bună ”o să fie” educația, desigur, dacă votați cum trebuie, mai ales cu actualii. Va curge lapte și miere prin aplicarea integrată a măsurilor prevăzute în legea învățământului preuniversitar: burse școlare, curriculum centrat pe formarea competențelor, predarea adaptată și diferențiată, program de învățare remedială, susținerea financiară a profesorilor din mediul rural, masă caldă, dotări cât cuprinde, zone prioritare de investiție în educație, desegregare etc. Chiar dacă știu că efectele oricărei reforme se văd după 10-15 ani, toate promisiunile mă enervează pentru că sunt contrazise flagrant de realitate și am senzația că suntem, iar și iar, luați de proști:
- Mai toate măsurile și programele, care ar putea avea efecte pozitive, sunt cu aplicare cândva (după alegeri), dar majoritatea sunt prorogate față de termenele stabilite inițial în lege – inclusiv noua structură instituțională și prevederile financiare în favoarea școlilor și elevilor defavorizați. Apar multe ”ordonanțe trenuleț”, care prorogă sau limitează respectivele măsuri – masa caldă, mărirea salariilor profesorilor, procentul din cheltuielile bugetare alocat educației, diverse programe naționale etc.).
- Toate programele vor avea nevoie de bani care, desigur, nu vor fi: la cât cheltuie acum statul, în an electoral, vom vedea, probabil, în următorii ani, o nouă perioadă de recesiune și austeritate bugetară și, cu siguranță, vor crește toate taxele și impozitele.
- Mai are cineva vreo îndoială că legile actuale ale educației vor fi modificate de sute de ori, așa cum s-a întâmplat și cu precedentele? Mai ales în privința prevederilor favorabile.
- Mai toate măsurile și programele inițiate, care ar putea avea efecte pozitive, au mari deficiențe de concepție și metodologice – de exemplu, lipsa totală a oricărei intenții de evaluare a impactului lor real. Nu e suficient să arunci cu bani în școli: trebuie să vezi și cu ce folos. Îmi pare rău că trebuie să o spun, dar POSDRU și POCU au aruncat milioane și milioane în școli – de fapt, în buzunarele unor firme și ale unor ”experți” – foarte puține programe ajungând să îmbunătățească ceva, la ”firul ierbii” (la nivel de profesori și elevi concreți). Știe cineva care sunt rezultatele specifice ale acestor programe? Care au fost eficiente și care nu? Care rezultate au supraviețuit încheierii finanțării? Din păcate, se pare că facem, iar și iar, același lucru, la fel de prost, dar sperând rezultate diferite (vezi PNRAS, de exemplu).
Cum spunea un distins primar al Bucureștilor, condamnat cu executare și fugar în Grecia: când Guvernul zice că îți ia banii, ți-i ia; când Guvernul zice că-ți dă bani, zice.
Apropo, repet o întrebare: vom avea la doi ani de aplicare un raport privind PNRAS și efectele lui? Cu cât a scăzut abandonul școlar (pentru că AS din PNRAS asta înseamnă) în școlile participante, care au primit și cheltuit timp de doi ani banii respectivi?