Ca în fiecare an, examenele naționale (EN și Bacalaureatul) devin prilejuri de umflat mușchi și de promovat elitismul: note de 10 și „promovabilitate” de 100% ca dovezi supreme ale succesului, ale muncii susținute din școli și, în ultimă instanță, ale „calității” școlilor. Dincolo de faptul că nu putem vorbi de promovare (nu „promovabilitate”) la EN (se intră la liceu și cu medii sub 5), întrucât subiectele nu sunt etalonate la nivelul populației, nu putem compara rezultatele unor promoții diferite doar pe baza impresiilor unor elevi sau profesori referitoare la dificultatea subiectelor. Deci, ierarhiile prezentate au valoare doar pentru anul în curs, neputând arăta dacă există progres sau nu. În plus, nu avem habar la ce competențe (din profilul absolventului) se referă subiectele respective și, ca urmare, nu avem cum să spunem la ce e bun sau mai puțin bun un absolvent de gimnaziu sau, respectiv, de liceu.
Dacă credeți că mai rău nu se poate, un ziar local (nu dau link pentru a nu-i face reclamă: a publicat mai multe articole pe această temă) a lansat un „indice compozit al performanței școlare” (realizat cu IA) care, sub aparența obiectivității, arată și mai mult (și chiar se laudă cu) discriminările existente în sistemul școlar. Concepția nu se limitează la ierarhia oficială a școlilor, bazată strict pe notele și pe mediile obținute, ci adaugă și alți indicatori discriminatorii: „coeficientul de variație” (indicator de omogenitate a populației școlare), ponderea mediilor peste 9 și dimensiunea populației școlare, toate cu efect pozitiv, și ponderea mediilor sub 5, cu efect negativ.
De ce acești indicatori indică discriminare în școli? Studiile cu adevărat obiective (de exemplu, PISA, PIAAC și altele asemenea) arată, pentru elevii din România, o influență mai mare decât media internațională a statutului economic și social al familiei și a contextului în care funcționează școala asupra rezultatelor elevilor. Asta înseamnă că școala nu reușește și nici nu încearcă (după părerea mea), la nivel de sistem (existând doar inițiative izolate), să corecteze handicapul de la intrarea în școală pentru elevii defavorizați. Ce arată cercetările adevărate:
- Sunt supraaglomerate (deci, au un număr mare de elevi în fiecare promoție), de regulă, școlile de fițe, care școlarizează copii favorizați (inclusiv prin frauda cu vizele de flotant, pe care autoritățile – inspectorii școlari, funcționarii din Minister, polițiștii și procurorii – se fac că nu o văd; doar au și ei nevoie de o intrare la o școală „bună”…) Cred că suntem singura țară în care există o corelație pozitivă între numărul mediu de elevi din clasă și rezultatele la examene (adică, cu cât sunt mai mulți elevi în clasele terminale, cu atât rezultatele sunt mai bune). Școlile defavorizate (de exemplu, din mediul rural și din ghetourile urbane), cu un număr mic de elevi (și, ca urmare, cu bani mai puțini), au căpătat, prin reorganizarea rețelei, mai multe structuri pe care trebuie să le administreze cu acei bani puțini.
- Ca urmare, școlile de fițe (de obicei în sau în preajma marilor orașe, cu puține structuri în administrare sau fără astfel de structuri) primesc finanțare mai mare (pe număr de elevi), sunt dotate prioritar cu infrastructură și echipamente (primăriile sunt mai „atente” la ele, că doar au rezultate cu care să se laude și pentru că elevii din acele școli au părinți importanți și vocali), iar profesorii cu experiență și grade se înghesuie să ajungă acolo. Școlile defavorizate, cu puțini elevi, funcționează în comunități sărace sau sunt neglijate de primării, au infrastructură deficitară, profesori cu mai puțină experiență (mulți dintre ei fiind navetiști).
- Ponderea mediilor peste 9, respectiv ponderea mediilor sub 5 sunt, la noi (conform PISA și altor studii), efecte ale segregării școlilor prin selecția elevilor la intrare – selecție rezidențială, prin fraudă („vizele de flotant”) și prin examene de selecție (la licee și colegii care au clase de primar și de gimnaziu).
- Variația mare a rezultatelor între școli, combinată cu o variație mică a rezultatelor în interiorul școlii, arată nu numai discriminare, ci și (ca indicator proxy) rezultate slabe la nivel de sistem: sistemele performante nu se concentrează doar pe „vârfuri”, școlarizați în școli de fițe, reușind să ridice și „baza” și „mijlocul”. Ca urmare, diferențele între școli scad (întrucât oferă o calitate comparabilă), iar diferențele din interiorul școlii cresc, întrucât populația școlară devine mai diversă (cu avantaje academice și non-academice pentru elevi).
Deși în acest an (cel puțin la EN) distribuția rezultatelor este ceva mai aproape de una normală, aglomerarea notelor în partea superioară a scalei (să nu se supere profesorii din școlile de fițe și nici părinții) nu arată decât că sistemul de notare este defect: avem ca prag (psihologic, la EN, real la Bacalaureat) nota 5. Ce e sub 5, practic, nu contează și contează mult prea mult notele de 10 „curat” Dacă ne-am uita cum ar arăta o distribuție normală a rezultatelor, notate pe o scală de la 1 la 10, am vedea (cu aproximație) că:
- Media națională ar fi undeva între 6 și 7.
- Dacă socotim o promoție de 130.000 de elevi, doar puțin peste 9.000 de elevi ar trebui să aibă medii între 8,30 și 10. Același număr de elevi ar obține medii între 1 și 4,50.
- Cu rezultate medii, în zona de mijloc a unei distribuții normale, ar trebui să fie aproape 50.000 de elevi, cu medii între 6 și 7.
- Restul elevilor: circa 31.000 cu medii între 7 și 8,20 și tot atâția cu medii între 4,50 și 6.
Ca urmare, evaluările naționale (mă refer la EN și Bacalaureat – evaluările de la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a sunt altă poveste) nu sunt obiective și consolidează caracterul sistematic și sistemic discriminatoriu al școlii din România. Pentru a obiectiva aceste evaluări ar fi nevoie de (opinie personală):
- Etalonarea (standardizarea) itemilor pe populația școlară la toate evaluările și examinările naționale și corelarea lor directă și explicită cu competențele din profilurile de ieșire. Această etalonare, în afară de faptul că duce la rezultate obiective și comparabile, ar fi utilă și la nivel de sistem, pentru a vedea ce trebuie corectat: dacă la un anumit item răspunsurile se abat mult de la o distribuție normală, înseamnă că este o problemă sistemică și nicidecum, repet, nicidecum vina elevului sau a profesorului.
- Eliminarea examinării după clasa a VIII-a (este o examinare, plasată aiurea în timpul învățământului obligatoriu) și transformarea ei într-o evaluare formativă reală, similară celor de la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a (că rezultatele evaluării nu sunt folosite formativ, nu este vina evaluărilor).
- Posibilitatea continuării studiilor în localitatea de domiciliu sau nu mai departe de 10 km de domiciliu până la finalizarea învățământului obligatoriu GENERAL (v. postarea anterioară de la această rubrică). Aici, consorțiile școlare ÎNTRE localități ar putea oferi o soluție.
- Examenul național de Bacalaureat să evalueze competențele deținute, nu memorarea unor algoritmi (la științe) și a unor mituri încărcate ideologic (la umanioare).
- Înlocuirea actualului sistem de notare cu un sistem de punctare de la 0 la 100 sau, și mai bine, procentual (cât la sută din competențele evaluate deține un absolvent), iar suplimentul descriptiv ar trebui să arate care sunt acele competențe și la ce nivel sunt demonstrate (există formule simple de transformare a procentelor sau punctajelor în calificative).
- Continuarea educației s-ar face pe baza scorurilor obținute: facultățile, educația terțiară non-universitară și cursurile de calificare vor admite cursanții cu scoruri de la o anumită valoare în sus pentru competențele relevante, dar, foarte important, cu posibilitatea unor cursuri remediale înainte de a continua școala după liceu (cum se practică în SUA, de exemplu). Universitățile ar putea folosi și o evaluare a factorilor de context (individuali, familiali, privind școala absolvită) similară cu Landscape (al College Board, folosit până în 2025 și care se traduce printr-un „scor de adversitate”) pentru a identifica și potențialul viitorilor studenți, nu numai rezultatele brute obținute la examen.
- Pragul de 5, 6 sau oricare altul ar fi folosit numai la nivel de sistem, pentru a arăta pentru câți elevi sistemul NU a reușit să ofere o educație la un nivel minim acceptabil social.
Deci, cine sunt sociopații care profită de pe urma acestei situații și care se țin cu dinții de acest sistem?
- Acei profesori (nu toți) din școlile de fițe, care fac legea în minister și în inspectorate și care promovează un elitism deșănțat, dăunător calității educației la nivel de sistem. Și ei știu asta, dar nu le pasă – ca oricărui sociopat adevărat.
- Acei părinți (nu toți) ai elevilor care calcă peste cadavre pentru a ajunge la școlile de fițe.
- Acei universitari (nu toți) care tot așteaptă elite (care continuă școala afară), dar care au parte de ceea ce ei consideră „rebuturi”, la care profesorii pe care i-au lansat nepregătiți în școli contribuie copios.