Un partid politic spune că a lansat un proiect de lege care autonomizează, de facto, unitatea școlară, prin concentrarea autorității de decizie la consiliul de administrație (CA) al școlii, ai cărui membri, spun inițiatorii, ar simți mai bine nevoile comunității locale, scoțând, astfel, școala de sub controlul „unui inspectorat care coordonează de la distanță sute de unități de învățământ”. Inclusiv concursul pentru director ar urma să fie organizat de către CA (nu am găsit proiectul – comentez doar pe baza postărilor de pe FB: ar fi bine ca inițiatorii să ofere și linkul către propunerea legislativă).
Dincolo de faptul că această măsură se numește „deconcentrare” (transferul autorității decizionale de la vârful unei ierarhii la niveluri inferioare) și nu descentralizare (transferul autorității decizionale de la autoritățile centrale la cele locale), proiectul ridică multe semne de întrebare:
- CA, în forma lui actuală (nu știu dacă se propune și schimbarea componenței), este controlat de reprezentanții școlii (includ, aici, și reprezentantul părinților, de regulă un „cameleon” și un instrument al directorului). Deci, CA poate lua decizii împotriva intereselor elevilor.
- Deși în minoritate, reprezentanții autorităților locale au putere de veto, întrucât controlează finanțele școlii. Deci, influența politică nu dispare, ci se mută de la minister și inspectorat la primărie.
- Pericolul corupției ar crește: poți monitoriza mai ușor concursurile la nivel județean decât la nivelul fiecărei școli. Și va fi mult mai ușor primarului să impună directorul și să-și angajeze nevasta în școală.
- Ministerul nu are capacitatea de a administra implementarea deciziilor naționale (curriculum, evaluare, salarizare etc.) în 6000 de școli. Încă avem un sistem centralizat, iar pentru descentralizarea/deconcentrarea sistemului avem nevoie de schimbări mari nu numai în legislația învățământului, ci și în legislația muncii, privind administrația centrală și locală, privind finanțele publice etc. Acest cadru legislativ general va nulifica schimbările punctuale urmărite la nivelul CA și, în plus, orice decizie a CA devine atacabilă pe baza acestui cadru general.
- Școlile, mai ales cele mici, din comunități defavorizate, nu au capacitatea administrativă (management financiar, managementul resurselor umane, juriști etc.) pentru a lucra cu un astfel de sistem decizional. Deci, vor crește decalajele și se va înrăutăți situația școlilor defavorizate și a elevilor care învață în ele. Chiar credeți că școala din Topana, jud. Olt (cu mai puțin de 30 de elevi) poate organiza de capul ei un concurs pentru director? Cum s-ar face publicitatea? Cine va veni la concurs, pentru ca acesta să nu fie doar de fațadă?
- Un nivel intermediar este necesar (cercetările o spun) dacă vrem o implementare rapidă a unor măsuri de reformă. Sau nu vrem reformă? Sau vrem ca fiecare școală să vină cu propria reformă? Experiențele recente (PNRAS, școlile pilot) arată că școlile doresc schimbări fără fundamentare în rezultatele cercetării, pe bază de opinii și impresii, fără o pilotare și adaptare – deci, din burtă.
- Un sistem școlar cu școli complet autonome (inclusiv prin privatizarea totală a sistemului școlar, cum propune același partid), în care fiecare școală face ce le trăsnește directorului și profesorilor, este anticonstituțional, întrucât afectează dreptul la educație și coeziunea socială. Reamintesc că privatizarea educației amenință echitatea prin adâncirea segregării sociale și prin comercializarea unui drept fundamental al omului, transformând educația dintr-un bun public garantat de stat într-o marfă cu acces privilegiat și limitând sever accesul elevilor defavorizați și promovând inegalități sistemice (întrebați IA despre efectele privatizării educației).
- O depolitizare totală este imposibilă: școala publică este o instituție a statului care asigură un drept fundamental. Atât ministerul, cât și autoritățile locale sunt autori de politici publice, pe care școala, indiferent dacă se află în subordinea ministerului, prin inspectorat, sau a primăriei, va trebui să le implementeze. O școală autonomă, chiar condusă de tehnocrați, va fi un eșec (văzând și rezultatele guvernărilor tehnocrate).
- Eliminarea abuzurilor și a deciziilor din buric, respectarea cadrului legal, transparentizarea decizională și participarea la decizie a tuturor celor interesați se pot realiza atât într-un sistem centralizat, cât și într-unul descentralizat.
- Și, la urma urmei: ce înseamnă „comunitatea școlii” la școlile și colegiile de fițe din orașele mari, care colectează elevi de pe arii întinse, inclusiv din mediul rural? Nu cumva această propunere este o încercare de a transforma aceste școli „de elită” într-un „stat în stat”, acțiune inițiată deja de minister prin posibilitatea aplicării unui plan-cadru propriu, ieșit din burta unuia sau altuia?
În concluzie: nu spun că descentralizarea/deconcentrarea ar fi rea. Dar, în condițiile actuale, fără o politică națională clară în privința descentralizării, propunerea este cel puțin populistă, dacă nu de-a dreptul toxică: nu poți descentraliza „pe bucăți”, întrucât cadrul normativ general este potrivnic iar cultura organizațională este orientată ierarhic („power distance” mare).