Am mai văzut semnale privind consumul de droguri în școli, dar reportajul de la ProTV (https://stirileprotv.ro/romania-te-iubesc/copiii-romaniei-devin-dependenti-de-droguri-de-la-varsta-de-11-ani-fumam-la-ore-autoritatile-neaga-fenomenul.html?fbclid=IwAR1iWHjCq5SizJXlqloeVzWEghI0D4Yvu-X_byqnndCht_4SfbkcKmokX8w) sugerează că ar fi vorba de un fenomen de masă. Cazurile individuale sunt, desigur, relevante (mină de aur pentru reporteri!) și niște tragedii umane autentice, dar nu știu (chiar nu știu!) cât de extins este consumul, în diferite medii (urban bogat / urban sărac sau rural), la nivelul provinciilor istorice, pe grupe de vârstă etc.). 

Am mai văzut diferențe enorme între datele oficiale și cele realizate de alți actori: sunt statistici, neoficiale, care vorbesc de 40% dintre elevi că ar fi încercat un drog sau altul (nu vorbim de ”etnobotanice”, deși ar trebui), dar nu știu dacă este vorba despre un fenomen generalizat – nu numai la liceu, ci și la gimnaziu –, mai ales având în vedere și datele oficiale, oferite de Agenția Națională Antidrog (ANA) – v. mai jos. Diferențele de date pot fi explicate, parțial, și prin faptul că statisticile oficiale sunt realizate de ANA, care ține de Ministerul de Interne. Deci, consumul de droguri este tratat (sau este perceput ca fiind considerat) în primul rând ca infracțiune, și mai puțin ca ”boală” sau ca fenomen social. Ca urmare, mi se pare firesc ca oameni să fie reticenți în a recunoaște că sunt consumatori de droguri, atunci când cercetarea este asociată cu poliția… 

Raportul ANA pentru 2018 (v. http://www.ana.gov.ro/rapoarte%20nationale/RN_2018.pdf; pot fi consultate și alte rapoarte la http://www.ana.gov.ro/rapoarte_nationale.php), atunci când vorbește de consum, se referă la consumul pe categorii de droguri ilicite. De exemplu: ”Conform celor mai recente date ESPAD, 8,1% dintre adolescenții de 16 ani au experimentat consumul de canabis (cel mai frecvent utilizat drog – n.n.), 6,1% au consumat în ultimul an, iar 2,9% dintre ei au fumat marijuana sau hașiș în ultima lună”. În general: ”datele privind consumul oricărui drog ilicit prezintă prevalențe de două ori mai mari în rândul adulților tineri (grupa de vârstă 15-34 ani), față de cele înregistrate în populația generală (15-64 ani), dar ratele sunt similare celor identificate în populația școlară (16 ani)”.  

Ultima cercetare serioasă publicată (foarte interesantă, după mine), cu eșantion și metodologie beton, rezultă dintr-o participare la un studiu european, European School Survey Project on Alcohol and Other Drugs, ESPAD – http://www.ana.gov.ro/studii/ESPAD%202015.pdf), datează din 2015 și se referă la consumul ”școlerilor” privind toate substanțele toxice – de la tutun și alcool la droguri injectabile – analizând inclusiv factorii de context (familie, grup de prieteni etc.).

Am mai văzut și ceva analize comparative privind consumul de droguri în Europa (de exemplu, la http://www.dspb.ro/diverse/3_EPS_Timisoara_SITUATIE_Droguri_2017.pdf), dar care indică România ca una dintre țările cu consumul cel mai mic din UE: ”Se estimează că aproape un sfert din populația adultă din Uniunea Europeană, respectiv peste 80 de milioane de adulți, au consumat droguri ilegale, într-un anumit moment din viața lor. Drogul cel mai frecvent consumat este canabisul, estimările consumului de alte droguri pe durata vieții sunt mai scăzute pentru cocaină, amfetamine și MDMA. Nivelul de consum de-a lungul vieții variază considerabil între țări, de la 1/3 din adulți în Danemarca, Franța și Regatul Unit, la 8% (mai puțin de 1 din 10) în Bulgaria, România și Turcia.” 

Oricum, nu știu să existe un studiu național, recent, pe un eșantion reprezentativ decent, care să trateze această problemă în toată complexitatea ei, ca fenomen social, cultural (care este locul drogurilor în sub-culturile tinerilor?), financiar etc. Ca să nu mai existe dubii, și ca să vedem cât de reală este această problemă, poate că ar fi necesară o cercetare independentă, care să analizeze fenomenul din toate aceste puncte de vedere (nu numai din perspectivă medicală sau infracțională). 

De exemplu, organizațiile de elevi ar putea realiza această cercetare, cu sprijin metodologic (de exemplu, din partea ISE, care are un departament care se ocupă de problemele tineretului) și cu o campanie de presă de susținere oficială a demersului (ca să diminueze temerile din partea respondenților). Ce ziceți, Consiliul Național al Elevilor, Asociația Elevilor din Constanța și celelalte asociații ale elevilor (îmi cer scuze, nu le știu pe toate), v-ați ”băga” la o astfel de cercetare?