• Participarea la educație (numărul de ani de studiu) se corelează pozitiv cu câștigurile, statutul pe piața muncii, starea de sănătate, activismul social și politic și se corelează negativ cu criminalitatea. 
• Părăsirea timpurie a școlii în România (PTS) este printre cele mai mari din UE (aproape 1 din 5 tinerii de 18-24 ani părăsesc școala înainte de finalizarea învățământului obligatoriu). PTS în rural este de 3-5 ori mai mare decât în urban, iar la tinerii de etnie romă – de 5 ori mai mare decât la majoritari. 
• Rata participării la învățarea pe tot parcursul vieții este printre cele mai mici din UE (mai puțin de 1 din 50 adulți participanți). 
• Rata NEETs ( = tineri de 20-34 ani, care nu sunt nici în școală, nici în formare profesională și nici angajați) este printre cele mai mari din UE: aproape 1 din 4 tineri. 
• Program național de sprijinire a inserției tinerilor pe piața muncii și de îmbunătățire a accesului grupurilor dezavantajate la învățământul superior. Deși există banii europeni de la ”Garanția pentru tineri”, nu știu ce s-a întâmplat cu ei (nu am găsit niciun raport). Am găsit, doar că, la acest capitol, România a regresat în 2015 față de 2014.
• Există mari probleme privind participarea copiilor la educația timpurie – raritate în mediul rural și în comunitățile dezavantajate, supraaglomerare în urban.
• Reducerea PTS și creșterea participării la LLL – ținte prioritare în Acordul de Parteneriat România UE pentru perioada 2014-2020 (și în alocarea fondurilor europene). Avem strategii naționale (condiționalități ex-ante) privind reducerea PTS și participarea la LLL, dar nu există niciun fel de raportare publică referitoare la îndeplinirea acestor condiționalități. Situația privind PTS, LLL, NEETs nu s-a îmbunătățit semnificativ în ultimii ani. 

Calea: 

• Servicii integrate pentru copiii (de exemplu, replicarea la nivel național, prin program de finanțare suplimentară, a celor două pachete de intervenții pilotate în jud. Bacău de UNICEF și partenerii săi – ”Pachetul educație incluzivă de calitate” și ”Pachetul minim de servicii pentru copii și familiile lor). 
• Finanțarea, prin program de finanțare suplimentară, a programului ”Școala după școală”.
• Simplificarea legislației privind formarea profesională (inițială – prin școli, învățământ dual, programe de ”șansa a doua” etc. – și continuă – prin ucenicie, internship, coaching, cursuri și alte forme recunoscute) și finanțarea ei suplimentară, prin program național. 
• Evaluarea impactului tuturor programelor sociale existente (”Laptele și cornul“ / „Fructe în școli“, ”Euro 200”, ”Bani de liceu”, Tichetele sociale pentru grădiniță) asupra participării școlare și revizuirea sau înlocuirea lor, dacă va fi cazul, cu altele mai eficiente. 

• Rezultatele la evaluările internaționale arată că aproape 4 din 10 copii de 15 ani nu au competențele minime necesare la lectură, matematică și științe. Acești copii / tineri au șanse reduse pe piața muncii și șanse mari să fie asistați toată viața. 
• Rezultatele la evaluările naționale (după clasa a VIII-a și examenul de Bacalaureat) confirmă această situație.
• Dacă am îmbunătăți rezultatele la PISA până la ținta UE (nu mai mult de 15% rezultate slabe – față de aproape 40% acum), câștigul în PIB ar fi la 1150% până în 2090 (relativ la PIB din 2009), cu o creștere suplimentară a PIB datorată exclusiv îmbunătățirii educației de 1,32%.
• Schimbările curriculare, în domeniul manualelor și auxiliarelor curriculare etc. nu au dus la îmbunătățirea rezultatelor la evaluările naționale și internaționale. Mai mult, programele adoptate și măsurile luate au produs nemulțumiri. 
• România nu mai participă la o serie de evaluări internaționale (TIMSS și PIRLS, administrate de IEA) și a fost retrasă din PIAAC (administrată de OECD). 

Calea:

• Realizarea unor probe standardizate pentru toate evaluările naționale (clasa a II-a, a IV-a, a VI-a, a VIII-a plus examenul de Bacalaureat), etalonate pe populația României și compatibile (ca metodologie) cu evaluările internaționale menționate (la care să fie plătită participarea!). 
• Programul ”Un pas înainte”: Program național de promovare a excelenței în educație (finanțare suplimentară prin program național), care urmărește ca fiecare unitate de învățământ să își îmbunătățească rezultatele la evaluările naționale cu cel puțin 1 punct în 3 ani. 
• Evaluarea și salarizarea cadrelor didactice în funcție de performanță ( = progresul definit ca la punctul anterior): de la 5% la 25% din salariu bonus (atenție – bonus, nu parte a salariului de bază) pentru progresul elevilor. Cuantumul bonificațiilor va fi inclus în Programul național de promovare a excelenței în educație iar nivelul bonificației va fi stabilit în funcție de progresul realizat.
• Dezvoltarea învățământului profesional dual: finanțare suplimentară prin program național, facilități fiscale suplimentare pentru agenții economici care se vor implica în programe de formare profesională (mai mari pentru IMM) + extinderea lui la nivel liceal, postliceal și superior (nivelurile 4-8 de calificare).

Motivul:

• Sistemul de educație este monolitic, inert, extrem de greu de ”urnit”. Există cel puțin 20 de domenii de legislație aplicabile școlii care împiedică inovația, îmbunătățirea și schimbarea. Nu există posibilități pentru generarea și generalizarea bunelor practici.
• Managementul actual centralizat (al resurselor umane – titularizare -, financiar – prin subvenții – și curricular – prin ”planul cadru”) face dificilă adaptarea ofertei educaționale la nevoile locale și la cerințele pieței muncii.
• Există o supra reglementare ( = se încearcă reglementarea la nivel național a tuturor cazurilor particulare – de exemplu: mișcarea personalului, concursurile de ocupare a posturilor de directori, înscrierea la clasa pregătitoare etc.). Rezultă o legislație stufoasă, o birocrație imensă și, în același timp, un sistem de derogări, care mută decizia de la nivelul școlii la niveluri superioare (ISJ și Minister).
• Administrarea sistemului necesită un număr mare de personal în aparatul central care, prin descentralizare, ar întări autoritățile locale. Prin descentralizare, sarcinile și deciziile administrative ar fi duse aproape de cetățean, deci de cel care suportă efectele lor. De exemplu, toate primăriile de municipii au o ”Direcție de educație”, care ar putea prelua administrația școlilor (inclusiv paza, curățenia, plata utilităților, obținerea tuturor autorizațiilor necesare, sănătatea și securitatea muncii etc.). Am putea să ne inspirăm după modelul SUA: în școli există un ”principal” – directorul educativ, iar la nivel de district există un ”superintendent” care se ocupă de toate aspectele administrative și financiare.

Calea:

• Dezbatere publică. Împreună cu asociațiile reprezentative al municipiilor, orașelor și comunelor, va fi agreat un concept de descentralizare și va fi luată o decizie comună privind ”competențele partajate” între autoritățile centrale și cele locale (aprobată, de exemplu, în Guvern, prin ”Memorandum”).
• Dereglementare. Pe baza conceptului agreat se va analiza cadrului legislativ actual și vor fi eliminate reglementările centrale privind deciziile care pot fi luate la nivel local (subsidiaritate). 
• Flexibilizare. Noul cadru legal va asigura: flexibilizarea condițiilor de încadrare a cadrelor didactice (pe baza calificării deținute) și programe de reconversie profesională pentru cadrele didactice care predau specializări / calificări mai puțin cerute pe piața muncii / de către beneficiari; flexibilizarea finanțării școlilor (prin trecerea de la sistemul de finanțare prin subvenții la cel prin granturi); transferul la nivel local al resurselor financiare care corespund noilor competențe ale autorităților locale. 
• Pilotare: aplicarea art. 26 din Legea Educației Naționale și înființarea rețelei naționale de școli pilot, experimentale și de demonstrație, care să piloteze bunele practici în vederea extinderii lor la nivel de sistem. Astfel, prin creșterea constantă a numărului de unități pilot, noul sistem va fi introdus numai acolo unde există capacitate administrativă (la nivel de școală ȘI de autoritate locală – ”știu” / ”pot” / ”vreau”). 

• Creșterea constantă a alocărilor bugetare din partea autorităților publice locale pentru școlile pilot.
• Reducerea constantă, în școlile pilot, a timpului petrecut de directori și cadrele didactice cu sarcini administrative. 
• Dezvoltarea capacității de planificare strategică la nivel de școală și comunitate, pentru școlile pilot, demonstrată prin îndeplinirea țintelor strategice stabilite în proiectele de dezvoltare instituțională și prin progres raportat la standardele naționale de calitate.
• Creșterea constantă a satisfacției actorilor esențiali de la nivelul comunității școlare față de serviciile educaționale oferite (elevi, cadre didactice, părinți, administrație locală, angajatorii locali etc.). 

• Creșterea bugetului educației cu 0,3% din PIB anual (peste creșterile de fonduri rezultate din creșterilor salariale). Resursele financiare astfel create vor finanța programele naționale menționate.
• Program național de urmărire a absolvenților (”Monitorul inserției școlare și profesionale”) – există și o Recomandare a Consiliului UE privind monitorizarea parcursului profesional al absolvenților.
• O politică națională privind resursa umană în educație și inițierea procesului de reformare a tuturor componentelor acesteia, de la formarea inițială și inserția profesională, la evaluare și disponibilizare.
• Înființarea unui Centru Național de Statistică, Politici și Economia Educației, după modelul Consiliului Finlandez pentru Educație, independent, care să fundamenteze politicile publice din domeniul educației și să le evalueze (Ministerul fiind cel care le implementează). Această instituție ar concentra tot ce ține de elaborarea și evaluarea politicilor publice (ISE, CNC, ANC, CNDIPT, CNEE, ARACIP, SIIIR și tot ce înseamnă funcție strategică și de evaluare din Minister).
• Întărirea capacității de evaluare la nivelul sistemului de învățământ prin punerea în aplicare a recomandărilor din Raportul OECD privind evaluarea.