Se pare că organele statului român funcționează cu două viteze de bază și cu doi aditivi. Viteze de bază:
- ”Timpul trece, leafa merge” – statul pe loc, durutul în bască, starea fundamentală.
- ”Radem tot, după noi, potopul” – viteză supersonică, excesul de zel, să arătăm ce buni suntem. Dar, numai la ocazii, când apare un caz baban în presă (tortură în centre pentru bătrâni, morți în pensiuni turistice, un judecător abulic într-un caz foarte mediatizat, o casă care explodează etc.) sau trebuie pedepsit cineva care nu corespunde politic sau nu răspunde comenzii ”de sus” (vezi numeroasele ”autosesizări” și controale la PMB și la societățile înființate de PMB).
Așa s-a întâmplat de fiecare dată: ”organele” s-au uitat în altă parte când au apărut centrele pentru vârstnici de tip lagăr, sau pensiunile fără niciun fel de autorizații, sau când judecătorii întârzie cu anii redactarea hotărârilor (deși România a fost condamnată de nșpe ori la CEDO pentru lentoarea actului de justiție), sau când locuitorii unei comune fac sesizări repetate privind acumulări de gaze.
Dar, când apere ceva în ”prime time”, să te ții: controale peste controale și măsuri ”drastice”, dar numai până trece furtuna. Asta din cauza celor doi aditivi, care acționează ca booster, respectiv, ca frână, în funcție de situație, la cele două viteze fundamentale:
- ”Mie ce-mi iese de aici?” – viteză ”melc” sau ”avion” în funcție de șpaga primită.
- ”Da, să trăiți!” – ordinele de sus (comanda politică) se execută, nu se discută.