Câteva cuvinte despre ”bunăstarea elevului” (2): dar a profesorului?

Written by serbaniosifescu

15/10/2014

De când ARACIP a lansat, spre dezbatere publică, proiectul noilor standarde de calitate, pe lângă numărul mic de reacții (Oare am făcut standarde perfecte? Sau domină lehamitea?) am constatat că singurul aspect care a suscitat oarece discuții a fost ”bunăstarea copilului” pe care încercăm să o așezăm în centrul sistemului de standarde. Din reacțiile de până acum s-au conturat trei idei – la care voi încerca niște răspunsuri.
Acum, cea de-a doua: cum putem discuta despre bunăstarea copilului, fără a aborda și bunăstarea profesorului?  Iată câteva reacții primite, care ilustrează această ”neliniște”:
Anonim:
”Profesorii trăiesc la limita supraviețuirii, dar acesti apostoli stresați de viața de zi cu zi trebuie sa fie calmi, sanătoși tun și zâmbitori la clasă, ca să nu mai vorbim despre teancurile de hârtii pe care trebuie sa le scrie. În plus, fac asta de ani de zile, timp în care sunt luați peste picior de mass-media, de parinți și de elevi că sunt niste ”pârliți” (și chiar sunt prost îmbrăcați, cu probleme locative ș.a). Elevii văd zilnic la TV că intelectualii sunt ironizați iar respectul merge către maneliști neciopliți și inculți, politicieni veroși, […] ș.a. Credeți că idealul elevilor e să fie, la rândul lor, călcați în picioare pe motiv că sunt tocilari (intelectuali în devenire)? Modelul social actual, promovat pe toate rețelele media, e sa fii șmecher. Noroc ca mai există câțiva părinti care țin din greu să aibă copii educați în spiritul unor valori sănătoase. Pe scurt, nu există nici baza (resurse financiar materiale) și nici ținta motivatoare (statut social dupa scoala). E ca si cum ai vrea să plantezi o floare, dar nu ai ghiveci și nici un motiv ca să faci asta (chiar dacă ești dispus să o îngrijești)”.
Alt anonim:
”Draga mea […], au trecut 25 de ani de când ne democratizăm și vreo 17 de când ne reformăm. Tot mai speri? Nu e cam târziu? Salarii mizere, un plan de învățământ mai sufocant decât ăla comunist (ai văzut cataloage cu 18 rubrici?), calculatoare care-și dau duhul de mai multe ori pe zi, fiind ele moarte de mult, aici în buricul târgului, manuale pe cale de dispariție (la a XII-a nu mai am, editurile nu le mai tipăresc), clase de 38 de elevi, dar și de 22 (după norocul fiecăruia) la același salariu, o manelizare accelerată, păduri distruse de tonele de hârtie consumată degeaba (cum ar fi planificările care musai trebuie scoase la imprimantă în nu știu câte exemplare, deși ar putea sălășlui bine mersi în spațiul online) etc. etc. Lume obosită și prăfuită. Nu mai am energie să înșir totul. Dar la ore merg uneori cu plăcere, de cele mai multe ori ca omul responsabil, întrucât nu e chiar lipsit de sens ceea ce fac. Apropo (de listă) orele astea nu contează în nicio grilă/ierarhizare de pe niciunde. E drept că e și foarte greu să creezi măsuri pentru așa ceva. De aceea e bine să formezi în timp profesori de elită (de unde atâția bani? de la ăștia care au început să înfunde pușcăriile) și să-i lași să-și vadă de treabă la ore. Eu una aș interzice orice altă activitate în școli (doar până vor merge orele strună)”.
Am prezentat aceste opinii nu neapărat pentru că am fi de acord cu cele spuse sau cu starea de descurajare și de lehamite sugerată, ci pentru că ilustrează acest sentiment de ”abandon”. Răspunsul nostru este: nu, nu neglijăm profesorul, deoarece am spus, spunem și vom spune întotdeauna că el este cel care generează, crează calitatea educației, în cadrul interacțiunii cu elevii. Din punctul nostru de vedere, asigurarea unor condiții corecte de viață și de muncă, pentru întreg personalul instituției de învățământ, este esențială pentru asigurarea unui nivel minim de calitate.
Instituția de învățământ este cea care ar trebui să asigure bunăstarea profesorului care, la rândul lui, să o poată asigura la elevi. Ca urmare, aplicând același concept din postarea precedentă, bunăstarea profesorului ar însemna (având majoritatea acelor elementele menționate la bunăstarea elevului, dar, evident, adaptate):
A. La nivel de individ: sănătate şi siguranţă, activitate profesională și rezultatele obținute, dezvoltarea psihologică și emoțională, dezvoltare și comportament social. 
B. La nivel de relații:relațiile din familie, relațiile cu colegii/prietenii, relațiile din școală (inclusiv cele ierarhice), relațiile din comunitate, relațiile la nivel de macrosistem (de societate).
C. La nivel de context:familia, colegii/prietenii, școala, comunitatea, macrosistemul (societatea). 
Este la fel de evident că bunăstarea profesorului nu poate fi asigurată exclusiv la nivelul școlii, și nici măcar la nivelul sistemului de învățământ. Ea depinde de mulți alți factori, cum ar fi: resursele financiare alocate, cadrul legal, serviciile de sănătate publică, mentalitățile și valorile promovate în societate, statutul social al profesiunii – deci, depinde inclusiv de aspecte economice, sociale și culturale profunde, care nu pot fi rezolvate prin aceste standarde. Nu este în putința ARACIP nici să crească salariile profesorilor, nici să îmbunătățească condițiile de muncă și de viață – acestea fiind subiectul dialogului social între partenerii recunoscuți – angajatori, stat și sindicate. Am fi fericiți ca oricare dintre acești parteneri sociali să împărtășească acest concept (sau altul) al ”bunăstării profesorului” și să acționeze pentru a-l pune în practică.
Dar, pe de altă parte, nu trebuie să uităm faptul că scopul profesorului, scopul întregii sale activități este elevul (anume obținerea unor rezultate ale învățării prestabilite – prin curriculum -, dezvoltarea individuală, integrarea socială și profesională etc.), la fel cum scopul medicului este vindecarea pacientului, iar scopul avocatului este apărarea justițiabilului. Iar standardele în discuție tocmai la acest aspect se referă: calitatea serviciilor educaționale pentru ”cel care învață”, din perspectiva ”celui care învață”.
În plus, relația între calitatea serviciilor și statutul social al școlii (și al oamenilor școlii) este una de interdependență: educația de calitate atrage respect și statut (pot enumera zeci, sute de profesori respectați în comunitățile lor); la rândul lor, respectul din partea societății și statutul superior atrag creșterea calității și a răspunderii sociale. Depinde de noi toți dacă această interdependență devine un cerc vicios sau unul virtuos.

Articole Similare

Stimată Doamnă Președinte,

Subsemnatul Constantin Serban Iosifescu, domiciliat în ..., email ..., răspunzând invitației la dezbatere publică...

Bombonica de pe coliva ARACIP

Pentru o corectă informare, semnalez, aici, câteva minciunele și gogoșele din comunicatul de presă și din declarațiile...

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *