Cred că din cele patru postări anterioare a devenit clar de ce anume cred că reforma educației nu poate fi ”otova”, deci uniformă (în conținut, timp și spațiu), pentru simplu motiv că nevoile educaționale ale oamenilor sunt foarte diferite și, pe cale de consecință, modalitățile de satisfacere a acestor nevoi trebuie să fie la fel de diferite.
Ideală ar fi ”o școală pentru fiecare” – dar, până acum, nu s-a reușit nicăieri individualizarea completă a procesului de învățare (și, evident, de predare) – deși inițiative în acest sens au fost (v. ”School of one” – https://www.youtube.com/watch?v=HSTrI6nj5xU, un semi-eșec, așa cum arată un raport de evaluare, https://files.nyu.edu/RANYCS/public/media/SO1-Report-06-20-12.pdf, dar cu o urmare încurajatoare botezată ”Teach to One” – http://www.newclassrooms.org/reimagine.html).
Așa cum demonstrează și programele exemplificate mai sus, din motive economice, sociale, politice și culturale, școala va fi, întotdeauna, un compromis între satisfacerea unor nevoi educaționale generale, explicitate prin țintele curriculare (obiective, competențe etc.) și evaluate standardizat (prin ”testări”/”evaluări” naționale și internaționale), pe de o parte, și nevoile individuale, specifice, multiplu determinate (de capacitățile/aptitudinile personale sau lipsa acestora, de mediul și antecedentele familiale, de fundalul comunitar și cultural, de situația economică etc., etc.), care nu pot fi adresate și evaluate standardizat. Așa cum am mai spus și cu alte prilejuri (v. http://deceeducatia.blogspot.ro/2014/04/reforma-educatiei-ca-schimbare_3.html), vom fi obligați, mai devreme sau mai târziu (mai bine mai devreme decât mai târziu), să decidem „cel mai bun compromis” între cele două tendinţe de abordare a reformei educaţionale, ”standardizarea” (susținută de OECD și IEA, chiar de Uniunea Europeană – prin PISA, TIMSS, PIRLS) și ”non-standardizare” (susținută de mulți experți în educație – de exemplu, Ken Robinson, v. www.ted.com – și la nivelul unor sisteme de învățământ – cazul notoriu fiind cel al Finlandei), deși ele par, la prima vedere, ireconciliabile.
La fel, va trebui să decidem, împreună, toate părțile interesate (beneficiari direcți și indirecți, profesori, autorități publice, angajatori, experți, societate civilă etc.), care va fi nivelul optim de centralizare, descentralizare și deconcentrare, în așa fel încât să asigurăm atât îmbunătățirea generală a nivelului de educație al populației, cât și satisfacerea nevoilor individuale. Chiar dacă nu știu (și nimeni nu poate pretinde că știe) cum va arăta, concret, noua structură a sistemului de învățământ, de un lucru sunt sigur: centralizarea excesivă a deciziei, lipsa de reacție a școlii, ca sistem, la nevoile individuale și comunitare specifice, neclaritățile privind autoritatea și răspunderea publică, lipsa de eficiență, echitate și calitate nu mai pot fi acceptate.
Ca urmare nu voi aborda conținutul descentralizării mai mult decât am făcut-o pînă acum (opinia mea, deja exprimată, fiind că principiul subsidiarității trebuie să fie suveran – v. http://deceeducatia.blogspot.ro/2014/12/reforma-ne-otova-2-descentralizare-si.html), ci mă voi apleca asupra procesului, mai ales asupra consecințelor manageriale ale acestui proces, indiferent de cum va arăta noua ”hartă” a atribuțiilor instituționale și distribuția autorității pentru fiecare nivel decizional.
În primul rând, procesul de descentralizare trebuie pregătit, întrucât un model de descentralizare astfel definit afectează direct şi sistemul managerial la toate nivelurile organizaţiei şi pe toate planurile (repet ceea ce am mai spus de câtve ori: în cele de mai jos reiau și dezvolt, cu privirea și mintea de azi, ceea ce am scris acum 8 ani în lucrarea colectivă ”Patru exerciții de politică educațională în România” publicată de Centrul ”Educația 2000+):
- Se vor modifica funcţiile manageriale şi atribuţiile decizionale de la toate nivelurile. De exemplu, ministerul îşi va pierde din atribuţiile de tip operaţional (administrative) dar, în schimb, va câştiga în plan strategic (definirea şi evaluarea politicilor educaţionale) şi profesional (prin structurile de expertiză pe linie de curriculum, evaluare, acreditare, asigurarea calităţii etc.). Astfel, va fi nevoie atât de reorganizarea ministerului din această perspectivă, cât şi de construirea capacităţii instituţionale privind funcţiile strategice (planificare strategică, comunicare şi relaţii publice, monitorizare şi evaluare etc.).
- O serie de decizii care, anterior, erau luate în mod autoritar (exclusiv la nivel central) vor fi luate prin negociere între nivelurile sistemului de învăţământ. Un exemplu este modul în care se ia, deja, decizia privind manualele şcolare: ministerul, printr-un organism expert, autorizează manualele, dar alegerea se face la nivelul unităţii şcolare. La fel se va întâmpla şi cu deciziile financiare sau cu cele referitoare la resursele umane.
- În al treilea rând, şi cel mai important: foarte multe decizii, care acum se iau exclusiv la nivelul sistemului şcolar (minister, inspectorat, unitate şcolară), vor fi luate împreună cu autorităţile locale şi cu alte părţi interesate (părinţi, elevi etc.) – de exemplu deciziile de management financiar şi al resurselor umane, privind asigurarea calităţii etc. Ca urmare, va fi nevoie atât de o reorganizare a autorităților publice locale din această perspectivă, cât şi de construirea capacităţii lor instituţionale privind funcţiile și atribuțiile delegate sau realizate împreună cu școala sau cu nivelul intermediar de decizie.
În definirea consecinţelor manageriale ale descentralizării şi, pe cale de consecinţă, a definirii direcţiilor şi programelor de acţiune, am avut în vedere două dimensiuni majore:
- Nivelul la care se produce consecinţa respectivă şi operează o anumită direcţie de acţiune (cu programele asociate) – nivel individual (al personalului cheie), instituţional regional (instituţii cheie de la nivel local, judeţean şi / sau regional) şi instituţional naţional (instituţii cheie de la nivel naţional).
- Domeniul în care se produce consecinţa şi, respectiv, în care se manifestă direcţia şi programele de acţiune – logistic (asigurarea resurselor şi a bazei logistice pentru procesul de dezvoltare managerială), structural şi funcţional (re-definirea structurilor, funcţiilor şi a relaţiilor instituţionale), şi operaţional-acţional (reconfigurarea, atribuţiilor, competenţelor şi capacităţilor de operare).
Punând în matrice domeniile cu nivelurile de operare, rezultă categorii de consecinţe manageriale ale procesului de descentralizate.
| Domeniu / Nivel de operare |
a. Logistic | b. Structural şi funcţional | c. Operaţional şi acţional |
| 1. Individual | 1.a. Noi resurse şi bază logistică modificată necesare îndeplinirii noilor funcţii şi atribuţii individuale. | 1.b.Noi funcţii şi relaţii între membrii organizaţiilor implicate, organizaţiile respective şi organizaţiile partenere | 1.c. Noi atribuţii şi competenţe ale personalului cheie în vederea îndeplinirii noilor funcţii şi atribuţii şi stabilirii noilor relaţii. |
| 2. Instituţional local, judeţean şi regional | 2.a. Noi resurse şi bază logistică modificată necesare îndeplinirii noilor funcţii şi atribuţii instituţionale la nivel regional, judeţean şi local | 2.b.Noi structuri, funcţii şi relaţii inter-instituţionale la nivel regional, judeţean şi local | 2.c. Noi modalităţi de decizie, comunicare şi raportare la nivel regional, judeţean şi local |
| 3. Instituţional naţional | 3.a. Noi resurse şi bază logistică modificată necesare îndeplinirii noilor funcţii şi atribuţii instituţionale la nivel naţional. | 3.b. Noi structuri, funcţii şi relaţii inter-instituţionale la nivel naţional | 3.c. Noi modalităţi de decizie, comunicare şi raportare la nivel naţional |
Pentru fiecare din aceste consecinţe manageriale ale procesului de descentralizare, se poate prefigura câte o direcţie majoră de acţiune:
| Domeniu / Nivel de operare |
a. Logistic | b. Structural | c. Funcţional şi acţional |
| 1. Individual | 1.a. Dezvoltarea resurselor şi bazei logistice pentru dezvoltarea managerială şi profesională a personalului cheie. | 1.b.Restructurarea şi redefinirea relaţiilor între membrii organizaţiilor implicate şi organizaţiile respective | 1.c. Dezvoltarea profesională a personalului implicat |
| 2. Instituţional regional, judeţean şi local | 2.a. Dezvoltarea resurselor şi bazei logistice pentru dezvoltarea instituţională la nivel regional, judeţean şi local | 2.b.Redefinirea structurilor, funcţiilor, a relaţiilor şi a circuitelor decizionale la nivel regional, judeţean şi local | 2.c. Formalizarea şi transparentizarea “procedurilor de operare” la nivel regional, judeţean şi local |
| 3. Instituţional naţional | 3.a. Dezvoltarea resurselor şi bazei logistice pentru dezvoltarea instituţională la nivel naţional | 3.b. Redefinirea structurilor, funcţiilor, a relaţiilor şi a circuitelor decizionale la nivel naţional | 3.c. Modificarea legislaţiei, pilotarea şi promovarea modelului de descentralizare |
În postarea următoare voi incerca să formulez, pentru fiecare direcţie majoră, programe de acţiune, în funcţie de opțiunile deja conturate, iar pentru fiecare program vor fi prezentate presupoziţii, riscuri şi recomandări.
0 Comentarii