Reforma ne-otova (11). Inspecția școlară redivivus

Written by serbaniosifescu

18/02/2015

În opinia mea, pornind de la premisa că inspectoratele școlare sunt necesare (nu ca nivel administrativ ci profesional, așa cum voi încerca să explic mai jos), reforma inspecției școlare ar urma să cuprindă trei paliere fundamentale ale schimbării: schimbarea normativă (adică schimbarea funcțiilor inspecției școlare și repoziționarea instituției inspecției școlare în cadrul sistemului de învățământ); schimbarea profesională (profesionalizarea inspecției, ca activitate, și a inspectorului, ca profesionist, ca expert); schimbarea organizațională (revizuirea procesului de inspecție școlară și reorganizarea instituțională). 

Schimbarea normativă se referă la modificarea funcțiilor și a rolurilor inspecției școlare. În condițiile în care managementul financiar, al resurselor umane și chiar cel curricular vor trece, în urma descentralizării, la școli și la autoritățile administrației publice locale, județene și regionale, inspecția își va asuma funcții noi sau revizuite fundamental: evaluarea calității serviciilor educaționale oferite de școli, monitorizarea, evaluarea și revizuirea politicilor publice naționale, regionale/județene din educație, comunicarea publică și promovarea educației în societate, mediarea relațiilor dintre școală și celelalte instituții publice și cu cetățenii etc.
În acest nou context, cele trei funcții realizate în prezent vor fi, necesarmente, separate (curios cum istoria se repetă: în 1997, un grup de consultanți din Marea Britanie, după o analiză bine făcută, a propus exact același lucru). Nu știu, încă (aici trebuie cântărite toate argumentele pro și contra), dacă inspecția școlară ar trebui să fie poziționată, ca activitate, la nivel județean sau regional și, de aceea, las această temă pentru altă dată. Acesta este motivul pentru care, mai jos, voi desemna nivelul ca fiind ”județean/regional”.

Cele trei funcții majore realizate, acum, de inspectoratele școlare, sunt :

  • Administrarea sistemului / rețelei școlare la nivel județean/regional – care va trece, în întregime, așa cum am mai propus, la nivelul autorităților locale și județene/regionale, prin structuri de tip ”Administrația Școlilor”, care vor asigura școlilor resursele necesare – prin finanțare de bază și complementară, pe baza unor criterii clare și transparente. Nu discutăm acum despre finanțarea per capita, despre formule de finanțare, despre finanțare de bază pe bază de granturi și finanțarea complementară prin proiecte/programe etc. – teme care merită, oricum, o discuție separată.
  • Dezvoltarea profesională a personalului – care va putea, și ea, să treacă la o structură de tip Centru Județean/Regional de Resurse Educaționale, Dezvoltare Profesională și Instituțională. Această instituție va cuprinde CCD și CJRAE de acum, va administra corpul mentorilor, corpul metodiștilor și cel al experților / formatorilor din diferite domenii și va oferi școlilor, în plus, diferite servicii – juridice, informaționale, financiare, de consiliere, de consultanță etc. Trebuie să spun că o propunere similară a venit, acum vreo 15 ani, de la ISE, dar puțină lume a băgat-o în seamă. ”Centrul…” va trebui să funcționeze, cel puțin o perioadă de timp, și ca ”oficiu de plasare” pentru școlile care nu-și pot procura singure resursa umană. În acest sens, vor exista și resurse suplimentare pentru a face mai atractive posturile neocupate din școlile ”grele” (prin reclamă, parteneriate, finanțare suplimentară). Și aceste teme – sprijinul pentru dezvoltarea profesională a personalului, serviciile educaționale asociate și complementare, sprijinul pentru dezvoltarea instituțională a școlii etc. – merită, și ele, o discuție separată.
  • Inspecția școlară (tema de azi) va fi rămâne o funcție realizată la nivel județean/regional și se va axa pe evaluare (nu pe ”control”) și pe sprijinul acordat școlilor pentru dezvoltare instituțională (nu numai ”îndrumare”) – v. în continuare.
  • Funcția strategică va fi asumată explicit (nu doar implicit, cum este acum) la nivel județean/regional, sub forma unui departament de analiză și sinteza pentru datele de la școli. Pe această bază, acest departament va realiza studii diagnostice și politici locale, care vizează, pe de o parte, operaționalizarea politicilor naționale în funcție de condițiile locale și, pe de altă parte, identificarea unor ținte proprii de dezvoltare la nivel județean/regional.
  • Funcția de comunicare și relații publice va deveni, de asemenea, o funcție explicită la nivel județean/regional (realizată printr-un departament distinct), care va media relațiile școlii (în general) cu diferitele categorii de purtători de interese și va promova învățarea, educația și formarea de-a lungul întregii vieți și din toate situațiile de viață. O atenție deosebită va fi acordată relațiilor școlii cu beneficiarii direcți (elevi și părinți), cu mediul de afaceri, cu universitățile și cu furnizorii de educație nonformală, de formare profesională continuă și de educație a adulților.
  • Va trebui să existe, în continuare, o instanță de apel, la nivel județean/regional, pentru reclamațiile și sesizările beneficiarilor de educație și ale cadrelor didactice (aici, o atenție deosebită va trebui acordată managementului resurselor umane realizat la nivel de școală/autoritate locală). De asemenea, cel puțin pentru o perioadă, va continua să existe la acest nivel și o funcție de control al respectării legislației, cel puțin în primii cinci ani de descentralizare. În acest sens, poate fi benefică și existența unui compartiment de audit
Deci, inspecția școlară va înceta să fie ierarhică, iar inspectorul nu va mai avea autoritate directă asupra școlilor (de linie, ”line”), ci o autoritate ”funcțională”, în domeniul evaluării și dezvoltării educației la nivel județean/regional. Inspecția nu va fi de la ”șef” la ”subordonat”, ci de la ”expert evaluator” la ”expert educațional”. 

Deci, ca schimbare profesională, inspectorii vor fi profesionalizați ca ”evaluatori”, devenind experți în monitorizarea, evaluarea și îmbunătățirea calității educației (”inspectori de meserie”, așa cum sunt în marea majoritate a sistemelor școlare). Totodată, având în vedere că există standarde naționale (curriculare, de evaluare a rezultatelor învățării, de calitate), formarea inspectorilor va fi comună cu cea a evaluatorilor externi ai ARACIP, iar recrutarea și selecția inspectorilor se va face după aceleași criterii și urmând aceeași procedură. Ca urmare, corpul evaluatorilor ARACIP va cuprinde și inspectorii școlari care, în interiorul propriului județ/regiune, vor face evaluare formativă și sprijin pentru îmbunătățire, iar în alte județe/regiuni decât cele de reședință, vor face evaluare externă sumativă (acreditare și evaluare periodică). Deci, se va realiza complementaritatea (și chiar unificarea) inspecției cu evaluarea externă realizată, acum, de ARACIP. 
Este clar că schimbarea normativă și schimbarea profesională vor impune și o schimbare organizațională. Aici, există, în opinia mea, două variante de organizare.
  • Varianta 1: inspectoratul școlar își păstrează personalitatea instituțională distinctă cu trei departamente funcționale (”Politici publice și strategii”; ”Inspecție”; ”Comunicare și relații publice”), la care se adaugă un compartiment de Audit și, desigur, unul administrativ (secretariat, contabilitate etc.).
  • Varianta 2: inspectoratul școlar dispare ca instituție de sine stătătoare. Ca urmare, funcția strategică și cea de comunicare și relații publice sunt preluate, și ele, la Centrul Județean / Regional, inspectorii școlari devenind membri (după selecție, formare și certificare) ai Registrului Național al Experților în Evaluare și Acreditare al ARACIP, creându-se, astfel, o structură de tip OFSTED. Rămâne de văzut dacă inspectorii vor fi angajați permanent sau vor fi folosiți în funcție de nevoi, așa cum se întâmplă, acum, cu evaluatorii externi ai ARACIP.
Indiferent de varianta de design organizațional aleasă, procesul de inspecție va fi diferit. Inspecția nu va mai fi o activitate de control administrativ, ci una de evaluare de parcurs și de proces. Totodată, inspecția nu se va mai limita la îndrumarea unor persoane aflate pe niveluri inferioare de decizie, ci va iniția, prin concluziile și recomandările rapoartelor de inspecție, sprijinul pentru dezvoltare instituțională a școlii și pentru dezvoltarea profesională a personalului. Inspecția va evalua, în primul rând, calitatea procesului de învățare de la clasă, rezultatele obținute de elevi, bunăstarea copiilor/elevilor (inclusiv contribuția profesorilor, a managementului și a comunității) și, mai ales, progresul obținut de la ultima evaluare (formativă sau sumativă) în ariile de dezvoltare prioritare definite la nivel de școală (prin PDI), local, județean/regional și național. 
Inspecția generală (de tip RODIS) va dispărea: ea nu-și are locul întrucât, oricum, ea dublează evaluarea externă periodică la fiecare 3-5 ani. 
Inspecție tematică va urmări diagnoza și/sau progresul realizat în ariile prioritare identificate. Ea va viza, de exemplu, rezultatele elevilor la evaluările naționale, violența în școală, copiii din afara școlii, curriculum-ul diferențiat pentru copiii cu dizabilități sau pentru cei talentați, utilizarea manualelor digitale sau a TIC în învățare, rezultatele introducerii unui nou curriculum, cooperarea între elevi în procesul de învățare etc. În anumite situații (dacă tema stabilită – de exemplu, violența în școală, abandonul școlar sau copiii din afara școlii – o va cere), echipa de inspectori va putea fi completată cu experți externi (numiți, în alte sisteme,”inspectori asociați”) – de exemplu, consilieri școlari, asistenți sociali, asistenți sanitari comunitari, lucrători de poliție etc.
Inspecția va viza și evaluarea dezvoltării profesionale (prin gradele didactice sau alte forme de atestare a progresului în carieră). Acest tip de inspecție va cuprinde inspecția specială (pentru obținerea gradelor didactice, dacă acest sistem va fi menținut), inspecția de inserție profesională (pentru sprijinirea cadrelor didactice debutante) și actuala inspecție de specialitate (pentru sprijinirea cadrelor didactice care întâmpină dificultăți profesionale și înregistrează reclamații sau sesizări din partea elevilor, părinților, altor părți interesate).
Procedura de inspecție se va centra, mult mai mult decât în prezent, pe îmbunătățire: raportul inițial de inspecție va identifica ariile de dezvoltare, iar școala, cu sprijinul inspectorilor, va elabora și implementa un plan de remediere sau de îmbunătățire a calității. După ce îmbunătățirea se realizează (procesul putând dura zile dar și ani), rezultatele îmbunătățirii sunt evaluate (printr-o inspecție de revenire sau, pur și simplu, prin analiza datelor colectate), iar raportul inițial de inspecție este completat și finalizat. Subliniez faptul că o inspecție poate fi considerată încheiată numai după ce îmbunătățirea s-a produs. 
Evident, toate rapoartele de evaluare formativă (de inspecție), la fel cum sunt cele de evaluare sumativă (evaluare externă pentru autorizare provizorie și acreditare, pentru evaluare periodică) vor fi publice și vor exista proceduri clare de contestare, revenire și revizuire. De asemenea, rapoartele de inspecție vor arăta clar cine răspunde de îmbunătățirea respectivă. În cazul în care răspunderea aparține altor instituții (de exemplu, autoritatea locală, ISU, autoritatea de sănătate publică, agenția de plăți și prestații sociale etc.), acestora li se va solicita un plan concret de acțiune – conform atribuțiilor și competențelor stabilite prin lege. Sprijinul acordat școlilor, pentru activitatea de îmbunătățire, va fi oferit în primul rând prin Centrul Județean/Regional de Resurse – prin servicii de formare, consultanță, asistență juridică, asistență financiară etc. 
Planificarea inspecțiilor se va face pe baza priorităților identificate, rezultate din prelucrarea datelor culese de la nivel de județ și din fiecare școală, din evaluările sumative realizate pe baza standardelor naționale de calitate și din prioritățile naționale/regionale/județene, 
Poate că imaginea creionată indică o viziunea ”centralistă”. Ar fi de discutat dacă putem renunța la orice formă de evaluare de parcurs / de inspecție, mai ales în contextul nostru cultural și istoric și având în vedere că educația este un drept fundamental și un serviciu universal. În general, bunele practici arată că descentralizarea administrativă (financiară, a resurselor umane și chiar curriculară) trebuie dublată de întărirea, la nivel central, a funcțiilor strategice de planificare și de evaluare – prin definirea unui curriculum național și a standardelor naționale și, totodată, prin evaluări naționale pe baza acestor standarde. Dar, modul în care sunt obținute rezultatele așteptate ale învățării (stabilite și evaluate la nivel național) ar trebui lăsat la decizia școlii care, adițional, își poate stabili ținte proprii de dezvoltare, pe baza consultării cu beneficiarii de educație. Ca urmare a acestui model, școala devine răspunzătoare pentru rezultatele obținute, iar evaluarea (inclusiv inspecția școlară) își poate dovedi valoarea adăugată – anume contribuția la îmbunătățirea rezultatelor învățării și a bunăstării copilului.

Articole Similare

Intermezzo: despre proceduri

Aveam altă postare pregătită, dar este un mare vâj în țară în legătură cu cele circa 1000 de școli pe care ARACIP le-a...

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.