Pentru o școală altfel: cum închidem cercul?

Written by serbaniosifescu

24/02/2015

Pentru că este o postare (oarecum) aniversară (10.000 de pageviews – uau! – și, peste o lună, un an de blogăreală), voi face o inventariere a principalelor idei pe care le-am susținut, public, în ultimul an, împărțite în două categorii: 1. premise și probleme; 2. direcții privilegiate de acțiune (în dreptul fiecăreia – postările relevante). Apoi, ca introducere la postarea următoare, câteva aspecte legate de evaluare – activitate care, în opinia mea, închide orice cerc (al învățării, al calității, al reformei). Evident, este vorba de ”părerea mea!”, dar documentată pe baza a ceea ce se mai întâmplă, acum, în lume și pe baza a ceea ce spun alți specialiști în educație, mult mai deștepți decât mine.
Premise și probleme
1. Importanța indiscutabilă, demonstrată, a educației pentru dezvoltarea oricărei societăți – inclusiv în planul coeziunii sociale:
2. Existența unor tare culturale – deci și educaționale – care afectează grav funcționarea societății, inclusiv funcționarea instituțiilor statului:

3. În ultimii 25 de ani s-au produs multe schimbări în educație, dar nicio reformă autentică. În plus, subfinanțarea educației este mai mult decât o problemă – fiind, de-a dreptul, cum spune Marian Staș, o amenințare la adresa securității naționale:
http://deceeducatia.blogspot.ro/2014/03/despre-schimbare-fara-reforma-in-scoala.html http://deceeducatia.blogspot.ro/2014/03/drumul-reformei-incotro-se-indreapta.html http://deceeducatia.blogspot.ro/2014/06/scoala-in-cetate-sau-de-ce-nu-avem.html http://deceeducatia.blogspot.ro/2014/06/politica-si-politici-in-educatie-sau-eu.html http://deceeducatia.blogspot.ro/2014/07/conu-leonida-fata-cu-reactiunea-sau-ce.html http://deceeducatia.blogspot.ro/2014/12/reforma-ne-otova-3-intermezzo-pib-ul_12.html

4. În plus, schimbările introduse au fost ”otova”, neluând în considerare diferențele foarte mari care există între școli – în privința condițiilor de funcționare, a resurselor existente, a nevoilor și intereselor individuale și comunitare etc.:
5. O reformă autentică a educației poate fi numai culturală: reforma nu există până nu mișcăm ceva la nivel de valori, norme, reprezentări, mentalități și moduri de gândire, care să provoace, la rândul lor, atitudini și comportamente schimbate :
6. În plus, mentalitățile existente privind educația și funcționarea instituției școlare pot afecta strategiile și programele de reformă. De exemplu, necunoașterea cadrului normativ sau înțelegerea calității și a îmbunătățirii acesteia ca activități (aproape) exclusiv birocratice pot denatura evaluarea calității:
Direcțiile privilegiale de acțiune 
1. Reforma contemporană este o revoluție a învățării, deci ea trebuie să fie centrată pe elev, pe învățare și pe rezultatele acesteia și, totodată, să pună sub semnul întrebării practicile curente din sala de clasă. Pe scurt – ne trebuie o gândire ”afară din cutie”:
2. Revoluția învățării presupune strategii și programe de reformă ”ne-otova” – deci flexibile, adecvate situațional și, mai important decât orice, fundamentate pe valori:
3. Printre valorile și principiile adoptate, ar trebui să se regăsească echitatea în educație și asigurarea bunăstării copilului prin activitatea școlară:
4. Educația trebuie centrată pe rezultatele învățării și pe adecvarea acestora la nevoile, interesele și posibilitățile individuale (asupra acestui subiect, foarte important, al definirii rezultatelor învățării, voi reveni):
5. Structura de sistem va trebui să sprijine această reformă (adaptată nevoilor individuale și comunitare), printr-un proces de descentralizare complex și întins pe o perioadă mare de timp:
6. Orice discuție despre reformă devine inutilă în absența actorilor esențiali – profesorii, cei așteptați să se schimbe, să-și schimbe practicile, să obțină rezultate mai bune și să crească bunăstarea copilului. Întrucât discuția este extrem de importantă, în postările viitoare voi aborda teme cum ar fi: formarea inițială, recrutarea și selecția profesorilor, inserția profesională și dezvoltarea profesională continuă, normarea și salarizarea (pe bază de rezultate sau nu?), evaluarea profesorilor, mobilitatea personalului etc. 
6. ”Last but not least”: orice reformă are nevoie de o componentă puternică de evaluare. În acest context, am abordat, deja, necesitatea reformării inspecției școlare și a transformării ei într-o activitate de evaluare cu ”valoare adăugată”:
Și, desigur, într-o ”reformă ne-otova”, inspecția va fi doar o parte a unui sistem național, coerent și consistent, de evaluare, care ar cuprinde, ca elemente de bază, evaluarea rezultatelor învățării, evaluarea resursei umane (mai ales a profesorului), evaluarea instituțională și evaluarea politicilor publice din educație. 
Aceasta pentru că avem strategii (am înțeles că sunt peste 80 de strategii naționale, în general necorelate între ele – demență curată!), programe, planuri și proiecte, o parte implementate (unele de-a valma și otova, altele OK). Dar, care este rezultatul aplicării acestor strategii, politici, programe și proiecte? Ce am câștigat în urma aplicării lor? Cum demonstrăm obținerea efectelor scontate? Care sunt dovezile care atestă îmbunătățirea domeniului țintă? Aici, de fapt, se închide cercul schimbării în educație.
Dar, despre aceste subiecte – în postarea următoare.

Articole Similare

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.