Intermezzo: despre proceduri

Written by serbaniosifescu

18/03/2018

Aveam altă postare pregătită, dar este un mare vâj în țară în legătură cu cele circa 1000 de școli pe care ARACIP le-a propus Ministerului pentru a fi evaluate periodic în 2018. Directori în depresie, cadre didactice isterizate, sindicate care ar lua atitudine, dar nu e clar împotriva cui (pentru că, nu-i așa, orice ”atitudine” trebuie să fie ”contra”, nu ”pro”…) și câțiva profitori, care folosesc spaimele oamenilor pentru a-și rotunji veniturile. 
Subiectul care a determinat toată această fierbere: procedurile. Am comunicat, deja, punctul nostru de vedere privind firmele care oferă cele nșpe mii de proceduri școlilor, de-a gata (proceduri pe care, chipurile, le-ar cere ARACIP, dar pe care nu le-a cerut niciodată…), garantând, chiar, succesul la evaluările ARACIP. Am considerat acest lucru imoral și ilegal. În plus, prin necunoașterea legislației de către directori sau din nepăsarea lor, școlile vor ”beneficia” de proceduri inutile și nu vor primi proceduri obligatorii. 
Am mai subliniat, în alt comunicat, și faptul că nu cerem alte proceduri în afara celor obligatorii prin Instrucțiunea Nr. 1 (privind aplicarea unitară la nivelul unităților de învățământ preuniversitar a Standardului 9 – Proceduri… – publicată în Monitorul Oficial nr. 59 din 19 ianuarie 2018). Repet și subliniez: nici ARACIP nici eu personal nu avem nimic de-a face cu această Instrucțiune. Mai mult decât atât: am mai scris, și cu alte prilejuri, că prefer abordarea ”transformațională” a calității educației, considerând școala furnizor de învățare (nu ”fabrică de cuie”) și văzându-l pe profesor ”profesionist” (deci, având autonomie, dublată de răspundere, pentru obținerea unor rezultate), nu ”funcționar” (”aplicator” de proceduri și ”livrator” de conținuturi concepute de alții). 
Să fie clar: procedurile sunt bune, până la un punct, dar numai pentru activitățile ”procedurabile” adică repetitive, cu etape clare, cu posibilitatea cuantificării în timp a acestor etape și a resurselor pentru a obține rezultate vizibile și măsurabile. Repet: procedurile sunt bune și se aplică numai acolo unde, pentru a obține rezultatele, acționezi la fel, de fiecare dată. Dar nu poți ”procedura” principala activitate din școală, anume învățarea: oamenii sunt diferiți, învață în mod diferit, au interese de învățare și motivație pentru învățare diferite; unii învață mai repede, alții mai lent; unii învață mai ușor, alții mai greu etc. Acesta este și motivul principal pentru care profesorul trebuie să fie profesionist și nu funcționar: pentru a obține aceleași rezultatele dezirabile ale învățării (alfabetizare, literații, competențe cheie și specifice etc.) la o populație foarte diversă, el trebuie să trateze diferit fiecare ”învățăcel”. La fel cum medicul, pentru a obține același rezultat (”sănătatea”) tratează individual fiecare persoană (”nu există boală, ci doar bolnav”), la fel cum avocatul tratează diferit fiecare caz, la fel cum arhitectul proiectează diferit fiecare casă etc. 
Ca urmare, deși pot fi și excepții (de exemplu, comportamentul în situații de urgență), eu cred că procedurile se referă la activități care se întâmplă înainte ca profesorul să intre în clasă (de exemplu, obținerea și asigurarea resurselor, inclusiv umane, organizarea procesului etc.) și după ce iese din clasă (de exemplu, înregistrarea rezultatelor, comunicarea cu părinții și alte părți interesate etc.). Consecința este (repet, este opinia mea) că nu ar trebui să existe proceduri pe care să le facă, efectiv, profesorul. Aceasta pentru că, în conformitate cu prevederile legale și bunele practici, conceperea, aplicarea, monitorizarea și evaluarea procedurilor sunt atributul administrației / managementului școlii. Profesorul ar trebui, doar să cunoască și să aplice procedurile – dar, oricum, nu toate (de exemplu, are puțin de-a face cu procedurile financiare și contabile). 
De altfel, și OSGG 400/2015 (da, acela care impune procedurile) vorbește de activități procedurabile și nu impune nici măcar ca toate activitățile procedurabile și aibă proceduri de la bun început. 
Așa cum am spus de nenumărate ori, inclusiv prin materiale publicate începând cu 2007, ne interesează conținutul procedurii, nu forma ei. Iar în elaborarea acestui conținut am spus că trebuie pornit de la: 1. Prevederi legale; 2. Standarde (dacă există); 3. Situația concretă din școală (inclusiv modul ”istoric” în care se face un anumit lucru). 
Pentru a ilustra cele spuse, voi da doar un exemplu. În ”Instrucțiunea 1” există o procedură obligatorie care se numește ”Procedura operațională PO-05.01: Stabilirea obiectivelor unității de învățământ”. Nu discutăm, acum, utilitatea acestei proceduri, utilitatea celor trei formulare atașate ei sau formatul indicat. Mă voi referi strict la relația dintre procedură și standardele de acreditare (reamintesc, standarde minime, obligatorii pentru întreaga durată de funcționare a unității școlare). 
Ca standarde obligatorii (descriptori), avem, printre altele: „fundamentarea proiectul de dezvoltare pe analiza contextului socio-economic și cultural în care va funcționa organizația furnizoare de educație”; ”fundamentarea noului proiect de dezvoltare pe rezultatele proiectului anterior”; ”participarea reprezentanților purtătorilor majori de interese din școală și din comunitate (cadre didactice, părinți, elevi) la procesul decizional derulat la nivelul unității de învățământ” etc. 
Ca urmare, procedura de elaborare a obiectivelor va trebui să cuprindă, ca etape (obligatorii, conform standardelor): analiza contextului în care funcționează școala; analiza nivelului îndeplinirii obiectivelor din proiectul anterior; consultarea cadrelor didactice, elevilor, părinților și altor părți interesate în definirea obiectivelor etc. 
Dacă școala dorește un proiect de dezvoltare care să fie evaluat nu numai cu ”satisfăcător”, stabilirea obiectivelor ar trebui să ia în calcul și standardele de referință. De exemplu, stabilirea obiectivelor (inclusiv ca etapă procedurală) ar trebui să ia în considerare și ”scopurile, obiectivele și programele rezultate din politicile și strategiile europene, naționale, regionale și locale privind educația și formarea profesională”; ”scopurile, obiectivele și programele stabilite la solicitarea beneficiarilor” ș.a.m.d. 
În concluzie: 
  • Procedurile sunt utile școlii doar dacă ele sunt folosite. Subliniem și faptul că, în anumite situații, nerespectarea unor procedurilor poate atrage răspunderea penală. Deci, la evaluare, ne interesează nu neapărat existența unei proceduri, cât cunoașterea și folosirea ei la nivelul școlii. Menționez, de asemenea, că nu ne interesează corectitudinea formală a procedurii – acest tip de analiză fiind în sarcina altor entități / organizații.
  • Nu vor fi cerute alte proceduri în afara celor prevăzute de legislația în vigoare. Ca urmare, ARACIP a realizat corelarea celor 84 de proceduri comune enumerate în Instrucțiunea Nr. 1 cu Standardele de acreditare (aprobate prin HG 21/2007).
  • În context, cadrele didactice, elevii, părinții sau alte părți interesate (cărora aceste proceduri le sunt opozabile) vor fi întrebați și în privința respectării și a utilității percepute a procedurilor pentru funcționarea școlii. De aceea, observarea activității și a spațiilor școlare, interviurile și chestionarele aplicate diferiților actori devin sursele cele mai importante de informații, inclusiv în evaluarea procedurilor. De exemplu, foarte multe școli au o procedură privind ”Supravegherea desfășurării activităților din unitatea de învățământ”. Dar ce valoare are procedura dacă observăm că intră cine vrea în școală, fără nicio opreliște?
  • Având în vedere că implementarea SCMI (inclusiv verificarea existenței și actualizării procedurilor) este treaba altor entități, în noile standarde vom căuta să eliminăm (complet, dacă va fi acceptată varianta noastră) verificarea procedurilor – cu o singură excepție: cele care țin de siguranța și sănătatea elevilor și a personalului. 
Mai vreau să subliniez un lucru: atât cei care vând proceduri de-a gata (pentru că doar așa își pot plasa marfa), cât și cei care le verifică (pentru că le este mai ușor) analizează, mai ales, corectitudinea lor formală. Consecința: avem proceduri bine făcute, cu câte 20-30 de pagini fiecare, dar inutile și neaplicate, pentru că au un conținut făcut ”la plezneală”, să fie acolo. 
La final, repet: când e vorba de proceduri nu vă mai uitați la ARACIP; nu ARACIP le-a inventat, ele există în baza legală a funcționării școlii și ar fi existat și fără ARACIP. Nu știu în ce măsură voi fi auzit, dar voi repeta acest lucru cât va fi nevoie, pentru că nu mai accept ca această instituție să fie ”vinovatul de serviciu” pentru toate relele din sistemul românesc de învățământ, în timp ce adevărații responsabili rămân ascunși, spălați și curați.

Articole Similare

În sfârșit!

După lupte seculare, care au durat mai bine de trei ani, avem o formă agreată la nivel de Minister, pentru două acte...

10 Comentarii

  1. Anonim

    E ok viziunea din pacate nu corespunde cu realitatea. In plus, m-ar satisface daca ARACIP ar acorda sansa celor din CEAC sa dea un feedback la toate "instrumentele" ARACIP cu cate sunt nevoiti membrii CEAC sa lucreze pentru a asigura transparenta si a sti exact cat de pertinente, relevante si utile sunt toate cele solicitate de ARACIP. In plus, doresc sa va intreb daca este cineva constient de volumul mare de munca pe care membrii CEAC trebuie sa il depuna fara a fi renumerat asa cum se cuvine…

    Răspuns
  2. Serban Iosifescu

    În opinia mea (și nu că sunt de la ARACIP) CEAC este cea mai importantă comisie din școală pentru că este singura cu atribuții: 1. De (auto)evaluare. 2. Privind îmbunătățirea. Dar opinia mea nu este împărtășită de decidenți (inclusiv în privința retribuirii muncii membrilor CEAC). Știu că este muncă multă, dar, din păcate am văzut și multă muncă ”degeaba” pentru că, în multe cazuri, CEAC, în loc să folosească rezultatele obținute la nivelul școlii, face munca altor comisii + a directorului, mai ales când ceea ce ar trebui să se facă în școală nu se face cu anii. În plus, ni s-a întâmplat ca evaluatorii să fie reclamați că nici măcar nu au deschis cele 20 de bibliorafturi cu documente pregătite…
    Oricine are posibilitatea să dea feedback pe instrumente – și luăm în considerare toate propunerile primite. Noile standarde / metodologia actualizată vor simplifica multe – dar de aproape 3 ani ne chinuim să promovăm HG respective (poate a treia oară / al treilea an este cu noroc).

    Răspuns
  3. Anonim

    Realitatea este că toți inspectorii ARACIP sunt colegii nostri. Ei vin din școli, nu din fotolii ministeriale rotative; sunt oameni, ca toți oamenii: unii văd, înțeleg, alții caută nod în papură, unii apreciază, în condițiile date, munca și efortul colectivului, alții sunt pătrunși de importanța raziei. Mi se pare de-a dreptul stupid să cumperi proceduri care nu au nicio relevanță în școala ta, (și cu ce bani??) si unul dintre criteriile de evaluare, care nu respectă realitatea, și anume existența unui cabinet medical în școală, în sate, comune, orașe mici. Bine ați remarcat, altundeva, existența datelor pe hârtie versus realitatea din învâtământ.

    fost director de școală

    Răspuns
  4. ghe

    Niciun comentariu.

    Răspuns
  5. Anonim

    Limbaj de lemn ! Nu am înțeles nimic !

    Răspuns
  6. cristina

    Nu ar fi mai simplu sa avem procedurile conf. instr 1 unitare , pt toata tara elaborate de juristii ministerului si noi sa le aplicam?
    Profesorii, invatatorii si directorii nu sunt juristi!
    Nu este normal in mijlocul anului sa schimbam standardele, noi nu mai facem ore ci revizuim proceduri conf Intr 1, ca avem control ARACIP…

    Răspuns
  7. Unknown

    Ca de obicei discuția se poartă în jurul hârțoagelor.Câte să avem, câte putem face, dar pentru ce? Așa cum știm și cu ARACIP și ARACIS și fără ARACIP și ARACIS elita elevilor și studenților pleacă undeva unde le sunt recunoscute abilitățile, și noi rămânem cu hârțoagele și indicațiile prețioase despre cum să le aplicăm. Discuție inutilă, costisitoare,plicticoasă.

    Răspuns
  8. Serban Iosifescu

    O serie de proceduri din Instrucțiunea 1 sunt unitare – reglementate de diverse acte normative (de exemplu procedurile financiar contabile, cele privind eliberarea actelor de studii etc.). Dar, unii zic că ar fi nevoie de o procedură proprie pentru că se schimbă termene și/sau responsabilități. Alții zic că nu ar mai fi nevoie. E adevărat, profesorii și învățătorii nu sunt juriști și, cum am spus, nu cred că ar trebui să facă proceduri, doar să știe o parte din ele și să le aplice. Dar, directorul este reprezentantul legal al școlii ( = răspunde de legalitatea actelor pe care le semnează) și cred că orice școală are nevoie de servicii juridice. Faptul că directorul nu beneficiază de aceste servicii, îl vulnerabilizează.

    Răspuns
  9. Anonim

    "Incompetența se ascunde în spatele maldărelor de hârtii"
    source:"Incompetence is hidden behind pile of papers
    Fără criterii clare de performanță, profesorul român este dependent de un sistem ultraconservator, feudal, în care deciziile strategice sunt luate de decidenți lipsiți de viziune, inteligență și creativitate.
    O reformă lipsită de coerență, dogmatică, distruge rapid, sigur creativitatea și spiritul inovator al tinerei generații, cea mai mare avere a unei națiuni.
    ARACIP pune batista pe țambal și totul arată superb.
    Servim patria!

    Răspuns
  10. Serban Iosifescu

    ARACIP nu pune batista pe țambal, arată ce merge și ce nu merge, în limita atribuțiilor legale – vă rog să citiți rapoartele de stare, recomandările făcute Ministerului etc. Că nu o facem în stil ”breaking news” și nu folosim limbajul de tabloid – asta e adevărat.

    Răspuns

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.