Pentru mine referendumul nu există. Pentru că am ales să-l ignor, din cele trei motive pe care le explic mai jos. Iar pe 7 octombrie (parcă atunci va fi) voi face ce fac de obicei duminica – poate, în plus, voi asculta muzică (Elton John, Queen, K. D. Lang, David Bowie etc.) sau voi citi (Verlaine, Wilde, Rimbaud, Capote, Lorca etc.). Motivele mele (repet, personale: în postare mă refer strict la mine) sunt următoarele:

1. Nu sunt de acord cu nicio trecere de la ”mai multe drepturi” la ”mai puține drepturi”. Societatea omenească a evoluat, în ultimii 3000 de ani, încet, dar sigur, în direcția extinderii libertăților și drepturilor individuale: ”democrația” ateniană, Republica Romană și statul medieval se împăcau foarte bine cu sclavia (abolită, atenție, doar în ultimii 200 de ani, și încă nu peste tot). Dreptul de vot al femeilor are ceva mai mult de un secol (din nou, acest drept nu există peste tot). La fel s-a întâmplat cu ziua de muncă de 8 ore și cu dreptul la repaos săptămânal sau la concediu, cu dreptul la educație și la asistență medicală, cu libertatea de asociere, a credinței și a gândirii etc. Toate aceste drepturi au fost cu greu câștigate și cu prețul a milioane de victime. Ca urmare, cred că participarea la referendum, (repet, la ACEST referendum), indiferent dacă spunem ”da” sau ”nu”, înseamnă să acceptăm ideea că drepturile și libertățile fundamentale sunt discutabile și, mai ales, că e posibilă o reîntoarcere la o situație cu mai puține drepturi. Or, pentru mine, ele sunt INDISCUTABILE. Dacă acceptăm ideea că drepturile și libertățile fundamentale sunt discutabile pot urma și alte ”consultări populare”, care au toate șansele de a întruni o majoritate de voturi: 

• Reintroducerea pedepsei cu moartea
• Amprentarea și închiderea tuturor romilor în ghetouri.
• Eutanasierea persoanelor cu dizabilități (atenție: s-a practicat în Germania nazistă).
• Interzicerea criticării Guvernului ieșit din votul majorității.

2. Cred că dictatura majorității nu este democrație ci, așa cum îi arată numele, o dictatură. Faptul că există 3 milioane de voturi pentru ceva nu înseamnă, pentru mine, că acel ceva este și corect. De dragul discuției: haideți să ne imaginăm care ar fi rezultatul unui referendum, la care să întrebăm:

• ”Ar trebui să se dea diplome de Bacalaureat fiecărui cetățean care împlinește 18 ani?”
• ”Ar fi bine să stabilim salariul minim pe economie la 10.000 RON/lună?”
• ”Ar fi bine ca romii și persoanele cu dizabilități să nu voteze?”

Democrația înseamnă multitudine, diversitate și pluralitate în privința punctelor de vedere, a credințelor, a modurilor de viață. Democrația mai înseamnă acceptarea și garantarea drepturilor și libertăților celor cu care nu suntem de acord și celor altfel decât noi. Cum spunea Voltaire (alții atribuie vorba de duh lui Churchill sau Ion Rațiu): ”Nu sunt de acord cu tine, dar sunt gata să-mi dau viața pentru dreptul tău de a nu fi de acord cu mine”. De aceea, eu și cei care spun ”să fie la ei / să plece de unde au venit pentru că noi, majoritatea, nu suntem așa” înțelegem lucruri diferite prin democrație.  

3. Am observat că referendumul nu este ”pentru familie” ci ÎMPOTRIVA minorităților sexuale. Nu direct, prin întrebarea pusă la referendum, ci indirect: nu am auzit alt argument pentru referendum în afara pericolului invaziei hoardelor de minoritari. Dar, câți dintre cei speriați de ”agresiunea LGBT asupra modului nostru de viață” au întâlnit, măcar o dată, față în față, și au stat de vorbă, măcar câteva minute, cu un membru al acestei comunități? 

Cred că extrem de puțini, inclusiv cei care instigă, pe față, la ură și discriminare. Mai cred că această frică sau ură, atunci când nu e patologică sau doar de fațadă (fripturism pur), pornește din necunoaștere: ne temem de ceea ce nu cunoaștem și, până la un punct, este omenește să fie așa. Dar leacul este evident: cunoașterea comunității respective și a oamenilor care fac parte din acea comunitate. 

Eu chiar nu înțeleg cum această minoritate îmi poate afecta modul meu de viață. De fapt, persoanele de altă orientare sexuală întâlnite de mine (în țară și în străinătate) sunt printre cele mai discrete, mai sensibile și mai non-agresive persoane pe care le cunosc. De altfel, foarte mulți poeți, eseiști, artiști, literați, actori au fost sau sunt bănuiți a fi homosexuali sau bisexuali, de la Michelangelo la Warhol și de la Ceaikovski la Leonard Bernstein. Am popularizat, pe pagina mea de FB, câțiva dintre ei, prin ”momentele cultural-artistice” propuse. Și, ca să fie clar: nicio persoană cu altă orientare sexuală decât mine nu a încercat să mă ”ademenească” sau să-mi impună modul lui de viață. Să nu uităm că, totuși, vorbim de o minoritate.

Din aceste trei motive, referendumul nu există pentru mine și cred că trebuie invalidat prin neparticipare la vot. În acest sens, vezi și analiza făcută de Barbu Mateescu despre condițiile de validare (http://sociollogica.blogspot.com/2018/09/referendumul-coalitiei-pentru-familie.html): dacă se face cvorumul, inevitabil răspunsul va fi ”da” – pentru că partizanii lui (biserica, administrația locală, cele mai importante partide politice etc.) au, firesc, o capacitate de mobilizare mult mai mare decât ceilalți. De ce ”firesc”? Pentru că adversarii diversității și partizanii ideilor puține și fixe sunt mai uniți, prin firea lucrurilor, decât cei ai democrației și ai diversității: e mult mai ușor să te unești ”împotrivă” decât ”pentru”.

Ce se poate întâmpla dacă acest referendum va fi validat? Cred că susținătorii referendumului vor deveni, în urma acestui exercițiu de putere, partidul ”Totul pentru Țară”, urmând, apoi, încă 50 de ani de ”strâns uniți în jurul Partidului și al Marelui său Conducător / Căpitan” (desigur, inspirat de Sfântul Duh). Ca veste bună, noi, partizanii drepturilor omului și ateii, vom primi azil politic în Uniunea Europeană – din care, desigur, România nu va mai face parte. Iar Maica Rusia, susținătoarea Dreptei Credințe, locul de unde vine Lumina, își va întinde, din nou, asupra noastră, aripile ei ocrotitoare. Cred că trebuie să ne gândim foarte bine în ce tip de societate vrem să trăim. Voi reveni și cu o propunere care, mie, mi s-a părut interesantă: ”privatizarea căsătoriei”.