Este foarte ușor să faci opoziție, să faci campanie electorală, să obții voturi și capital electoral, fiind ”contra”. Mult mai greu este să construiești și să administrezi. Dovada: toate regimurile politice de până acum au promis luna și stelele, în toate domeniile, și au realizat ”nada”. Ca urmare, cred eu, pe baza experienței trecute, indiferent de cine va fi la guvernare, ”răul” de acum va fi înlocuit tot cu politici făcute pe picior (în cel mai fericit caz), cu nimic sau chiar cu alt ”rău” (mai mic sau mai mare…).
Este foarte ușor (și este o practică uzuală) să nu faci nimic, ascunzându-te în spatele unor ”vinovați de serviciu”, care, atunci când ”ciocu’ mic, acum suntem noi la putere”, devin țapi ispășitori. La asta ajută și gândirea ”otova” a oamenilor (nealfabetizați critic – este vorba de ”critical literacy”), ușor de manipulat: am văzut foarte multe situații în care oamenii au ”pus botul”, cu entuziasm, la generalizări pornite de la excepții sau chiar la cazuri inventate cu vădită rea credință – cum e, de exemplu, cazul ”laptopul & copilul”, reluat, iar și iar, deși ”editarea” (scoaterea din context) a fost clar dovedită.
Este foarte ușor să dai vina pe ministru (oricare ar fi el, să fim bine înțeleși) pentru toate relele din sistem, din prima săptămână de mandat, pentru ca tu (profesor, director de școală, inspector, funcționar în Minister) să continui să nu faci nimic. Mentalitatea ”sistemul nu mă lasă”, ”sistemul e de vină”, ”sistemul e varză, nu se poate face nimic” ne-a ”ajutat”, cred eu, foarte mult în ultimii 20 ani să progresăm mult mai lent decât am fi putut sau, cum este cazul educației, să păstrăm statu quo-ul.
Este foarte ușor să dai vina pe ARACIP pentru că cere documente (”hârtii”), să te ascunzi în spatele ARACIP (ARACIP cere / ARACIP e de vină!) când tu, director, inspector sau funcționar din Minister, ceri situații și hârtii din școli și/sau de la profesori. Foarte mult capital politic și de imagine, pentru toate partidele, pentru toți miniștrii, inclusiv pentru sindicate și pentru ”societatea civilă”, a fost obținut acuzând ARACIP de birocratizare, dar fără a se încerca, în paralel, identificarea cauzelor: de unde apare nevoia de a avea atâtea documente? Care sunt actele normative, care impun existența respectivelor documente? Cât de necesare sunt aceste reglementări și documente? Cine sunt autorii acestor acte normative creatoare de hârtii?
Repet, e mult mai ușor și mai ”productiv” din punct de vedere politic să strigi ”M&^e xxx” decât să vii cu politici și programe coerente și bine fundamentate pe date.
În plus, în timp ce țipăm că profesorilor li se cer prea multe hârtii, unii dintre noi (nu e, oare, ”hoțul care strigă ”hoții!””?) perpetuăm sistemul birocratic strângând bibliorafturi întregi pentru gradația de merit, pentru restrângeri (”mișcarea” personalului – ce îmi place cuvântul ”mișcare” aplicat oamenilor…) și gaia îl ia pe cel care nu le consideră pe toate! Orice este permis, inclusiv frauda: mergem la conferințe (și mergem numai dacă ni se dă o hârtie…) și luăm adeverințe pentru toată cancelaria, vindem și cumpărăm diplome și certificate pe Internet, frecventăm cursuri internaționale ”cu participare indirectă”, ne prezentăm cu lucrări de licență, de disertație sau pentru Gradul I copiate de pe Internet sau cumpărate etc. Totodată, chiar în timp ce ne văităm de hârtiile cele multe, ne împotrivim, din răsputeri, mutării documentației online
Deci, a fi Gică Contra are multe avantaje: cum am mai putea justifica lipsa noastră de eficiență și de rezultate în absența vinovatului de serviciu: birocrația; sau ”sistemul care nu ne lasă…”; sau ministrul inept; sau ARACIP?
0 Comentarii