Competiție există și predomină în lumea animală. Se numește lupta pentru existență. Și cooperare există în lumea animală, doar cu scopul obținerii unui avantaj competitiv. Dar și în interiorul haitei de lupi, cel neputincios este omorât.

Omenirea a dus această cooperare la un nivel superior, devenind Societate. Margaret Mead a spus că primul semn al civilizației a fost un femur rupt și apoi vindecat. Mead a explicat că, în regnul animal, dacă îți rupi piciorul, mori: nu poți fugi de pericol, nu poți ajunge la râu să bei apă, nu poți vâna – devii pradă sigură. Deci umanitate înseamnă, în primul rând, cooperare, solidaritate și grijă față de cel slab. Altfel, ne pierdem ”diferența specifică” în lumea animală.

Ca urmare, o cultură centrată exclusiv pe competiție tinde să devină antisocială. Iar o cultură se construiește și se transmite prin școală (alt element specific față de restul lumii animale). O cultură școlară centrată exclusiv pe competiție – concurezi să ajungi la o școală, concurezi să fii primul în clasă, concurezi să iei coroniță și cea mai mare notă la examen, fiind și premiat pentru asta -, induce mentalități și transmite o cultură de tip homo homini lupus, deci antisociale.

Desigur, performanța trebuie încurajată, răsplătită, dar nu trebuie transformată în scop în sine. Comunicarea, acceptarea diferenței (fără a-l înjosi pe cel altfel decât tine), capacitatea de cooperare, empatia, grija față de cel mai slab și umărul pus la creșterea lui sunt valori definitorii pentru societatea omenească, pe care riscăm să le pierdem printr-o astfel de școală.

Cui folosește un astfel de sistem?

An de an, nu numai că reproducem, ci chiar amplificăm această cultură școlară: repetam, la copii de 14-15 ani, examenul de la clasa a VIII-a, cu miză mare, în ciuda recomandărilor OECD, introducem astfel de examene și la clasa a V-a (clase intensive, bilingve etc. – pretexte pentru segregare în învățământul public), îl vrem și la învățământul primar (prin acele ”clase bilingve de la clasa pregătitoare” din Manifestul ”O voce…”) și îl vrem dublat cu alt examen de admitere, în liceele de fițe.

Aceasta arată cine e la putere în învățământul românesc: universitățile și școlile de fițe (care țipă după carne de tun, care aduce bani și putere), împreună cu profesorii, studenții, elevii (cu părinții lor) din ele, la care se adaugă și cei care profită din biznisul cu meditații, auxiliare, platforme de învățare și de testare, școli pentru ”supradotați” și alte modalități de segregare, mai mult sau mai puțin pe față – deci, o minoritate competitivă, dar care uită (sau nu-i pasă) că trăiește într-o societate omenească.

Deci, pentru profitul unei minorități, să fim obligați să renunțăm la umanitatea din noi? Unde este statul, al cărui rol este tocmai de a evita astfel de derapaje? Unde este Președintele, care, conform legii, ar trebui să medieze între diferitele părți ale societății?

Dacă nu sunt complici, însemnă că nu le pasă. Și, aici, nu e vorba de ”stânga” sau ”dreapta”, ci despre uman sau inuman.