Că tot se laudă unii că au inventat pa caldă, două vorbe despre pilotare. Am fost, dintotdeauna, partizanul pilotării, ca formă de evaluare ”ex-ante” a unei inițiative de reformă. O dovadă este și un policy brief, pe care l-am făcut în 2016, când nimeni nu vorbea la noi de pilotare, pentru proiectul ”Caliedu” al Asociației ”Learn and Vision”. Întrucât site-ul caliedu.ro nu mai este funcțional, puteți vedea documentul accesând linkul de la sfârșitul documentului. Mai mult, în 2012, aplicația de evaluare internă, dezvoltată pentru ARACIP, a fost pilotată pe 200 de școli, apoi modificată și completată în urma rezultatelor pilotării. La fel, noile standarde au fost pilotate pe 600 de școli în 2015.
Pentru că sunt partizanul ideii, m-am abținut să intervin public, chiar dacă nu mi-a plăcut ce a ieșit în final – cu legislația și cu selecția primelor școli și idei pentru pilotare. Dar, acum, văd cum conceptul este deturnat: 1. Este înțeles că fiecare face ce vrea, fără vreo fundamentare, fără control, fără monitorizare și evaluare – deci fără a da socoteală. 2. Școlile pilot urmează a fi finanțate din fonduri UE (publice, deci), dar cu un potențial evident de ”reverse Robin Hood” (adică să iei de la săraci și să dai la bogați) – v. declarațiile preluate de EduPedu, în care se vorbește de ”curaj”, nu și de ”sprijin” (https://www.edupedu.ro/scolile-pilot-care-vor-avea-curajul-sa-intre-in-program-vor-fi-sustinute-cu-12-milioane-de-euro-din-pnrr-a-anuntat-ministrul-educatiei/?fbclid=IwAR3G7batrtu_S4mOx_UlHAMjfwhnXusW3CflW-Wzv7HxbAOgpk-AIfXJl6g).
For dummies (adică pentru politicieni), câteva vorbe despre finanțarea publică. Finanțarea publică reprezintă banii care provin de la guvern (național, regional, local), din impozite, taxe, contribuții și alte surse, care sunt folosiți pentru a ajuta publicul prin bunuri și servicii. Sunt finanțate public programe de sănătate, servicii comunitare, programe de restaurare, programe de servicii publice – inclusiv educaționale, de care beneficiază membrii comunității respective. Așadar, atunci când contribuabilii plătesc impozite, taxe și contribuții, guvernul folosește acești bani pentru a ajuta la menținerea și îmbunătățirea comunităților respective prin programe, bunuri și servicii.
Ca urmare, scopul pilotării din banii publici este obținerea unor rezultate cu valoare pentru beneficiari, pentru un număr cât mai mare de beneficiari sau pentru toți beneficiarii, atunci când este vorba de un serviciu public (care se referă la un drept universal). Fiind bani publici alocați la nivel național (repet, banii de la UE sunt bani publici), rezultatele folosirii lor trebuie să fie benefice la nivel național, adică să fie replicabile (adică pot fi obținute și la alte școli care funcționează în condiții similare) și/sau scalabile (adică pot fi extinse la nivel de subsistem sau sistem).
Cât timp pilotarea s-a făcut pe resursele și cu entuziasmul inițiatorilor, puteam accepta o varietate mai mare de astfel de inițiative, cu condiția să nu dăuneze (și, evident, să respecte legea, drepturile omului și libertățile cetățenești etc.). De exemplu, nu-mi place deloc ce pilotează CN Gheorghe Lazăr – un semestru de școală doar ca pregătire pentru Bacalaureat, în condițiile în care întotdeauna procentele de promovare au fost în jur de 100% și mediile au fost mereu mari. Și nu-mi place să spun asta, având trei generații de lăzăriști în familie. A accepta pregătirea la școală doar pentru disciplinele de Bacalaureat înseamnă, pentru mine: 1. Internalizarea meditațiilor făcute, anterior, pe banii părinților (dar nu știu dacă părinții respectivi au plătit mai puțin pe meditații – ar fi de întrebat). 2. Renunțarea la misiunea școlii, de a face educație, întrucât examenul de Bacalaureat și promovarea lui cu notă (și mai) mare au devenit scopuri în sine.
Când pilotarea se face pe bani publici, situația se schimbă: cei 12 mil. EUR, prin PNRR, trebuie să fie utilă (prin replicabilitate și scalabilitate) la nivel de sistem. Dar, prin aplicarea principiului ”primul venit, primul servit” și fără a sprijini în niciun fel școlile care nu sunt de fițe (și la care există cea mai mare nevoie de îmbunătățire a participării la educație și a rezultatelor învățării), pilotarea va avea soarta altor inițiative recente ale Ministerului (de exemplu, PNRAS și pilotarea testării standardizate online), ducând la creșterea decalajelor și a inechității din educație.
Motivul este simplu și cunoscut (dar trecut cu vederea, din principiu, ca ”politică publică”): școlile bogate, publice și private sunt, preponderent, cele cu capacitate și experiență în scrierea unor astfel de proiecte, având inclusiv ”voce” și influență. Deci, ”reverse Robin Hood” pe față: în lipsa unor mecanisme de sprijin și de dirijare a fondurilor către școlile defavorizate (majoritare, în România) anticipez, în absența (sau impotența, sau pasivitatea vinovată) a sistemelor de monitorizare și control:
- Banii vor ajunge tot la școlile bogate – deci, din nou, aproprierea banilor publici de către cei cu bani și putere, inclusiv finanțarea tot mai consistentă a școlilor private din fonduri publice.
- Lipsa de relevanță a rezultatelor pilotării la nivel de sistem, întrucât soluțiile identificate (în situația ideală, în care chiar se vor obține rezultate), bune în școlile de fițe, pot fi inaplicabile sau chiar dăunătoare în alte tipuri de școli.
0 Comentarii