Ca o primă constatare, legile noi ale educației (cel puțin proiectul privind învățământul preuniversitar) sunt foarte asemănătoare celor vechi: ca o estimare personală, 80% din prevederi sunt preluate, cu mici modificări sau fără modificări, din legile vechi. Dar, chiar mai mult decât legea actuală, cea propusă este incoerentă și fără nicio idee conducătoare: nu știm care sunt problemele de sistem, care vor fi rezolvate și nici cum noua structură de sistem (de un baroc care va duce, aproape sigur, către nefuncțional) va rezolva problemele respective (nenumite). Dacă ar fi să caracterizez noua lege cu un cuvânt, acesta ar fi: varză.

La o citire rapidă, doar câteva observații:

1. Chiar dacă chiar dl. Ministru a spus, citând dintr-un raport McKinsey, că nu poți face reforma doar schimbând structura, schimbările sunt structurale. Se înființează nșpe instituții care preiau atribuțiile celor existente. Toate atribuțiile. Nu am văzut nicio evaluare serioasă a instituțiilor desființate, ca să vedem ce nu a mers de a trebuit să fie desființate. Probabil ”Biblia” România Educată ajunge: crede și nu cerceta… De exemplu, ce ați avut, fraților, cu CJRAE / CMBRAE și cu CCD? Erau prea autonome, de au trebuit să devină structuri ale unei instituții centrale? De ce trebuie mutați consilierii în școli și cum anume s-ar putea face acest lucru, având în vedere că mai bine de jumătate dintre unitățile de învățământ preuniversitar nu au numărul de elevi necesar pentru normarea unui post de consilier. Și în plus: chiar dacă va fi un post de consilier pentru fiecare unitate de învățământ preuniversitar, a analizat cineva dacă există acești consilieri? Când a debutat proiectul UNICEF privind pachetul minim de servicii, nu s-au găsit candidați de consilieri pentru multe școli rurale- și era vorba de câteva zeci de posturi. Dar, desigur, magia există și vom avea consilieri noi pentru câteva mii de școli…
2. ”Excelența” este pomenită de 53 de ori (excluzând cuprinsul legii), echitatea de 2 (două ori). ”Incluziunea” e pomenită de 23 de ori, doar 1 (una) dată este menționată în alt context decât educația specială. E un învățământ segregat pe față, cu o atenție deosebită acordată școlilor de fițe – publice și private.
3. Noile legi au, cumulat, 479 de articole. LEN + OUG 75 (Legea calității educației), cele înlocuite, au, împreună, 401 articole. Deci, simplificare, frate!
4. Se asigură învățământului privat și confesional acces neîngrădit la fonduri publice (inclusiv pentru învățământul postliceal și colegiile universitare), în condițiile în care funcționarea acestor instituții este reglementată doar de patroni, legea garantând autonomia lor. Deci: ”dați-ne bani, că știm ce să facem cu ei, ce atâta control” – mai ales în situația unui ”nou” ARACIP supus complet pixului ministerial.
5. Evaluarea calității pentru preuniversitar devine o glumă, în condițiile în care noul ARACIP este o instituție subordonată total Ministerului. În acest sens ”evaluarea EXTERNĂ a calității”, făcută de Autoritatea Națională pentru Inspecție Școlară și Asigurare a Calității, devine o contradicție în termeni (nu e externă, în niciun univers). Va fi interesant de văzut cum va realiza ȘI inspecții ȘI evaluări externe (de exemplu, acreditarea se obține după TREI evaluări externe, anuale, succesive), cu un personal drastic diminuat. Un amănunt: pentru ocuparea funcțiilor de președinte / vicepreședinte al ANISAC, cu rang de secretar de stat, respectiv, subsecretar de stat, nu este prevăzut concurs, doar numire prin OM. Alt detaliu: după înființare, tot ce ține de organizarea și funcționarea ANISAC este la dispoziția Ministerului. Deși art. 199 vorbește de standarde și standarde de referință, nu este clar dacă mai există așa ceva – este menționat, doar, un ”cadru general privind politicile educaționale, scopurile, obiectivele și standardele stabilite de Ministerul Educației” (standardele fiind elaborate de fiecare unitate școlară și avizate de DJIP/DMBIP – art. 95) și ”standarde pentru înființarea și funcționarea unităților de învățământ preuniversitar și a programelor de studii sau de calificare ale acestora”, aprobate prin OM, nu prin HG. Nu e o chestie rea, în sine, ca școala să-și stabilească obiective și standarde proprii, cu condiția să existe și capacitatea instituțională. Știind bine calitatea PDI, mă îngrozesc când mă gândesc la ce ”standarde” își vor face școlile. Chiar standarde de tip ”Șaguna” (să plece elevii cu medii mai mici de 8.50).
6. E clară ”lipeala” legilor (LEN + OUG 75), limbajul nefiind unificat. De exemplu, apare termenul de ”program de studii” (în preuniversitar, la art. 205), concept care NU este definit. În plus, repet, fiecare ministru va stabili ce standarde vrea mușchiul lui (sau ei).
7. Grabă mare, formulări neclare și necorelări interne. În plus, apar minunății de tipul (art. 159/2): ”Prin conceptul de ,,școală bună” se înțelege spațiul în care copilului / elevului / tânărului i se asigură premisele unei învățări eficiente și armonioase prin care se pun bazele învățării pe tot parcursul vieții și ale stării de bine dobândite prin cunoaștere”. Deci școala bună este doar un spațiu, în care se asigură niște foarte vagi premise – fără niciun fel de răspundere pentru rezultate.
8. Va fi o perioadă lungă de mare ceață și confuzie în învățământul preuniversitar până se înființează / reorganizează instituțiile (inclusiv transferul personalului) – știind și cât de capabil este Ministerul. Va fi o ”tragedie” la inspectorate – din circa 1000 de posturi în prezent vor rămâne 300 la ANISAC (inclusiv birourile teritoriale) și nu se știe câte la DJIP/DMBIP. Să vezi acum bătălia pilelor!

Ar fi foarte multe de spus, dar nu are rost: indiferent ce veți spune, legile noi vor trece, așa cum a trecut și LEN. Care a fost, apoi, modificată de sute de ori.