O ultimă postare despre ”O voce pentru educație. Manifest privind politicile propuse pentru noua legislație în educație”. Am postat comentarii detaliate, pentru fiecare capitol în parte, pe blogul personal https://serbaniosifescu.ro/. Acum, doar sumarul comentariilor generale și câteva întrebări fundamentale, la care nu am găsit un răspuns acceptabil.

Comentarii generale

• Nu îmi place titlul manifestului, mai ales pe fundalul tentativelor recente de orbanizare a României, pentru că îmi aduce aminte de ”Ein Mann, ein Wort, ein Führer!”.
• Multe idei sunt OK, le-am susținut și eu de fiecare dată când am avut ocazia, unele fiind vehiculate de cel puțin 30 de ani, în diverse strategii, programe de guvernare, rapoarte și analize – dar fără vreo finalizare. Nu sunt preluate, valorificate și/sau dezvoltate inițiative anterioare (de exemplu, la capitolele despre echitate, infrastructură, finanțarea educației, curriculum etc.). Se pare că autorii documentului au vrut să inventeze, de fiecare dată, apa caldă.
• Multe capitole par, mai curând, o înșiruire de idei, lipsind acea viziune integratoare, necesară în orice politică publică. Această lipsă de unitate este vizibilă și în privința limbajului și a terminologiei folosite: la unele capitole și paragrafe predomină termenii tehnici, nespecifici educației (de exemplu, în cel despre digitalizare), în altele predomină terminologia ”administrativă”, în altele cea educațională.
• Multe propuneri sunt foarte generale, rămânând la nivel de intenție. În acest sens, documentul este foarte inegal: în unele capitole, ideile sunt detaliate, în altele rămân la un nivel înalt de generalitate.
• Sunt și propuneri cu un puternic potențial de creștere a decalajelor în educație și de creștere a segregării elevilor pe baza rezultatelor învățării (de exemplu clase bilingve de la clasa pregătitoare, posibilitatea de a îmbina curriculumul românesc cu cel internațional, examenul de admitere la ”unele” licee – ultima propunere trebuind eliminată, fiind contra tuturor recomandărilor făcute în rapoarte naționale și internaționale). În lipsa unor mecanisme de generalizare a acestor servicii și în școlile defavorizate, ele vor fi accesibile, deci, doar școlilor și părinților ”care pot”.
• Unele propuneri sunt contradictorii, în spirit. De exemplu, la capitolul despre incluziune sunt idei și propuneri, care au ca scop creșterea echității în furnizarea serviciilor educaționale, dar în restul documentului (vezi punctul de mai sus) sunt propuse măsuri cu potențial de adâncire a inechității, care contrazic însuși spiritul conceptului de ”incluziune”.
• Alte propuneri sunt nerealiste. De exemplu, la nivel național sunt propuse instituții noi, cu bugetele și personalul aferente. Sau, alt exemplu, structura propusă de management este adecvată doar școlilor mari, cu mulți elevi și profesori.
• Lipsesc, aproape complet, dimensiunea europeană și politicile Uniunii Europene. Chiar dacă se aplică subsidiaritatea, există, totuși, politici de convergență și în domeniile care sunt de competența exclusivă a statelor membre.
• Sunt multe confuzii terminologice, de exemplu între ”descentralizare” și ”deconcentrare”, nefiind clar un ”fir roșu” în acest sens: unele aspecte se doresc a rămâne centralizate, altele descentralizate sau deconcentrate, fără să fie clare motivele acestor opțiuni.
• Nu este propus un plan de management al tranziției: multe propuneri (de exemplu, schimbările curriculare radicale), pentru a fi implementate, au nevoie de timp și resurse dedicate.
• Nimic despre monitorizare, evaluare și follow-up, la nivel de sistem și la cel al politicilor publice propuse.
• Spre sfârșitul Manifestului, se pare că autorii au obosit, s-au grăbit sau au ajuns în pană de idei. Începând cu capitolul despre Curriculum, temele sunt expediate rapid, la nivel de intenție sau opinie și, cu câteva excepții, fără documentare sau fundamentare minimală.

Întrebări fundamentale fără răspuns

1. De unde vin aceste propuneri, căror valori le sunt subsumate, care sunt finalitățile transformărilor induse de propunerile respective – cu alte cuvinte: la ce bun? Probabil, ca să scape de această corvoadă (identificarea finalităților), autorii se bazează mai mult pe obiectivele din ”România Educată”. Sunt ele suficiente pentru a defini o viziune comună? Eu cred că nu.
2. Cum vor încăpea măsurile propuse în alocările financiare propuse (15% din bugetul consolidat, 80% salarii, 20% cheltuieli nesalariale)? Nu am văzut estimarea bugetară promisă.
3. Cum se va evita adâncirea decalajelor și fenomenul ”reverse Robin Hood” (luăm și mai mult decât până acum de la săraci și dăm la cei bogați)? Repet, nu inegalitatea creează neliniște socială și sprijin pentru populiști, ci lipsa posibilităților de mobilitate socială, de ieșire din cercul sărăciei și al lipsei de educație. Dacă mai acceptăm mult asemenea politici de creștere a decalajelor sociale, la viitoarele alegeri din România va câștiga Viktor Orban. Sau Putin. Dacă nu în 2024, sigur în 2028.
4. Unde sunt mecanismele de monitorizare, evaluare și follow-up (inclusiv cele de tip failsafe și backstopping), de exemplu pentru a nu accentua decalajele și inechitățile de sistem?
5. Cum anume se va realiza ”managementul tranziției” – mai ales unde sunt propuse schimbări radicale? Unde sunt mecanismele necesare de sprijin pentru tranziția între vechiul sistem și cel (presupus) nou?
6. De ce nșpe instituții noi, cu bugetele și personalul aferente (sarcină grea, care poate dura ani și cu nevoia unor resurse financiare suplimentare), și nu sunt regândite / reorganizate instituțiile actuale (lucru mult mai ușor de făcut)?
7. Cine garantează că noua structură instituțională va fi păstrată suficient timp pentru a produce efectele scontate? Toate experiențele trecute arată că noile instituții, mai ales dacă sunt din alt ”film” decât cele vechi, au fost fie desființate, fie denaturate până la contrazicerea misiunii și a principiilor care au stat la baza înființării lor.
8. Cum se va evita ”reforma din hârtii”? Au mai fost și alții care au susținut că au ”inventat” reforma, doar pentru că au promovat o lege. Vedeți vreo reformă, acum, ca urmare a aplicării acestor legi? Cum se pot evita schimbările în noua lege (cu sutele, atât în legea din 1995, cât și în cea din 2011)?

Și, ca o concluzie, o îndoială personală: nu cred că vom avea o schimbare reală, din aceleași motive care au dus la eșecul numeroaselor inițiative anterioare de reformă. Având în vedere experiențele cu legile anterioare, chiar dacă acest manifest va fundamenta, cumva, o nouă lege a educației, ea nu va induce schimbări benefice în sistemul educațional. Motivul principal este că noua lege va fi implementată cu vechea clasă politică. Și nu poți face bordel nou cu fete vechi.