A fost odată o Bătrânică. Ea trăia pe partea ei de stradă, cu clădiri vechi, dărăpănate, moștenite de la părinți și bunici, cu toaleta în fundul curții (unde băltea murdăria strânsă de generații). Scotea apă din fântână, pentru gătit și pentru spălat, și se încălzea arzând, în sobă, pomii din curte și din grădină (tot cu lemne funcționând și plita veche din bucătăria plină de fum, folosită pentru gătit). Nu prea avea bani, pentru că, în tinerețe, nu s-a îngrijit să economisească și trăia din ce creștea prin bătătură. În fiecare dimineață se îmbrăca cu aceleași haine, cam rupte și peticite, și ieșea în fața porții pentru a sta la taclale cu alte Bătrânici (pentru că tineretul, nu-i așa, plecase, la muncă, Afară), depănând  amintiri de când erau tinere și în putere. Când aveau întrebări (sau o durere în oase), chemau preotul din sat, care le lămurea mintenaș, arătând cum anume neamul nostru minunat rezolva acele probleme (și alina durerile), din moși strămoși.

De vreo 30 de ani, de cealaltă parte a străzii au început să apară case falnice, cu curent electric, cu căldură în calorifere, în care apa venea pe țevi, toaleta era în casă și apa ducea departe toate murdăriile. Mai mult, mâncarea nu era gătită numai la flacără (care ardea gaz, nu lemne), ci și într-un cuptor nou, cu un nume înspăimântător (preotul din sat zicea că ”microundele” sunt lucru drăcesc). Casele aveau grădini și mulți copaci (pentru că nu mai erau arși în sobe) și pentru că Primăria dădea bani pentru construirea acelor case noi, cu de toate (apă curentă, electricitate, canalizare și alte cuvinte drăcești – după spusele preotului din sat). În plus, oamenii se vaccinau, luau medicamente și mâncau sănătos. Mai mult, pentru că aveau timp liber, au început să studieze mai atent și să învețe poveștile și cântecele uitate în perioada de sărăcie. Pe scurt: cei care trăiau pe partea cealaltă a străzii erau relaxați, zâmbitori, fericiți, mai bogați, mai sănătoși și mai educați.

A fost zarvă mare când, în fața porții, Bătrânicile noastre (multe văzând ce se întâmplă, cu ochii lor, întrucât au trecut strada de mai multe ori, să vadă ce și cum) au început să discute dacă, nu cumva, este mai bine să trecem toți strada definitiv – poate vom trăi mai bine. Zis și făcut: treptat, celelalte Bătrânici au trecut strada și și-au făcut case noi, confortabile și au început să socializeze între ele, dar pe partea cealaltă a străzii.

Treptat, Bătrânica noastă a rămas singură pe această parte a străzii, pentru că refuza, cu încăpățânare, să treacă strada (chiar și numai pentru o perioadă scurtă de timp, să vadă ce și cum). Partea ei de stradă devenea tot mai pustie, mai întunecată, mai murdară și mai neîngrijită. Mai mult, metehnele bătrâneții se făceau tot mai simțite și Bătrânica noastră dădea tot mai multe semne de boală – un motiv fiind și că nu lua medicamente, ci doar agheasmă, care le vindecă pe toate (cum spunea preotul din sat).

De mila ei, cei de partea cealaltă a străzii (bătrâni dar și tineri, pentru că nu mai plecau la muncă, Afară) încercau să o convingă și pe Bătrânica noastră să treacă, și ea, de partea cealaltă a străzii, unde ar putea trăi mai bine, mai mult, fără dureri și unde poate fi ajutată, de ceilalți. Cei care trecuseră de partea cealaltă a străzii (printre care m-am numărat și eu), au tot încercat să-i arate cât de bine este acolo și cum anume își poate regăsi vigoarea tinereții, cu ajutorul Primăriei, dar și al Comunității, care s-a creat acolo, în timp.

Dar, Bătrânica noastră, nu și nu: este mai bine de această parte a străzii, unde, chiar dacă o duce mai rău, are amintirile din tinerețe (și poveștile transmise din moși strămoși) și unde găsește sfat și alinare de la preotul din sat. Ba chiar a început să acuze Primăria (și oamenii care locuiau de partea cealaltă a străzii), că vor să o forțeze să tracă strada, când ea nu vrea. Inclusiv noi, cei care am încercat să o convingem (de 30 de ani) să treacă strada, am fost acuzați că servim altor interese (acea ”ocultă mondială” de care-i tot spunea preotul din sat), Bătrânica spunând, totodată, că are și ea niște drepturi, inclusiv cel de a trăi cum dorește.

Ca urmare, mulți dintre cei care au încercat să o convingă pe Bătrânică să treacă strada (printre care m-am numărat și eu), au început să obosească și să renunțe și au lăsat Bătrânica în pace: doar dacă va dori, dacă le vor cere sfatul, vor mai vorbi cu ea. Dar, între timp, îi vor trimite, din când în când, ilustrate, câte o ciocolată de pe partea cealaltă a străzii, și sfaturi care îi pot alina durerile și înțepeneala din oase (din cauza bătrâneții și a fricii de doctor). Dar, probabil (și sunt din ce în ce mai convins de acest lucru), Bătrânica va muri singură, de partea săracă, murdară și învechită a străzii.