Despre ARACIP, fără ură și părtinire (2). Scurt istoric și realizarea atribuțiilor instituționale

Written by serbaniosifescu

27/02/2023

După adoptarea HG Nr. 1258 / 2005 și conform prevederilor acesteia, a fost numită, prin ordin de ministru, o conducerea interimară (președinte, vicepreședinte și Consiliu) și, în 2006, în urma promovării concursului, președintele și vicepreședintele interimari ocupă posturile respective pe durată nedeterminată. Menționăm faptul că ARACIP a fost una dintre puținele instituții din România care și-a păstrat conducerea în tot acest răstimp și, dacă luăm în considerare faptul că standardele și metodologia de evaluare externă au funcționat, cu modificări minime, timp de 14 ani, putem afirma că ARACIP a fost o insulă de stabilitate într-un peisaj educațional turbulent – cu multe schimbări, adesea superficiale, dar și cu tentative de reformă, toate eșuate la schimbarea titularului de la ME.

Toate informațiile de mai jos au fost extrase folosind exclusiv documente publice – în special rapoartele de activitate ale ARACIP[1].

Consolidarea (2005-2008)

În primii ani de funcționare (2006-2008) au fost elaborate instrumentele absolut necesare funcționării, cele mai importante fiind, în ordine cronologică, ordinele de ministru care reglementează recrutarea, selecția și activitatea evaluatorilor externi[2] și hotărârile de guvern care aprobă standardele (pentru autorizare și acreditare)[3], metodologia de evaluare externă[4], tarifele percepute de ARACIP[5] și standardele de referință utilizate în evaluarea externă[6], precum și ordinul de ministru care reglementează modul de înscriere în Registrul special al școlilor din alte sisteme[7]. În plus, au fost elaborate materiale de informare și instrumente de lucru pentru evaluatorii externi.

În 2005 numărul angajaților era de 8, ajungând la 32 în 2008, iar în aceeași perioadă, numărul evaluatorilor externi a crescut de la 21 la 134.

Practic, în 2008 ARACIP dispunea de toate instrumentele necesare realizării atribuțiilor stabilite de lege.

Tot în această perioadă, a fost reglată relația dintre ARACIP și ME, precum și relația cu sistemul de calitate specific al învățământului profesional și tehnic (dezvoltat anterior)[8]. Ca urmare, metodologiile elaborate de ME au început să facă referiri la procesul de autorizare și de acreditare.

Dar, întrucât (așa cum rezultă și din rezultatele analizei întreprinse – v. postările următoare), comunicarea cu ME a fost una dintre marile probleme care au afectat funcționarea ARACIP, trebuie să menționăm faptul că, în 2008 a fost ratat un moment important, care ar fi putut îmbunătăți aceste relații. Astfel, prin ordin de ministru[9] a fost constituită o Comisie, cu reprezentanți ai ME și ai ARACIP, care ar fi avut tocmai acest rol, de coordonare a activității ARACIP, inclusiv alinierea evaluării externe la politicile publice privind educația și folosirea rezultatelor acesteia în elaborarea acestor politici. Dar, lipsa de continuitate la conducerea ME a făcut ca această comisie să aibă viață scurtă.

În privința celor cinci funcții esențiale, menționate în prima postare din serie:

  • Au fost elaborate instrumentele de evaluare internă și externă a calității, respectiv: standarde de calitate, metodologii de evaluare internă și externă, cod de etică al evaluatorilor externi etc.
  • Au fost realizate:
    • 734 de evaluări externe pentru autorizarea de funcționare provizorie la unități de stat (din care 39 cu propunere de neacordare) și 636 la unități particulare (din care 18 cu propunere de neacordare);
    • A fost realizată 1 evaluare externă pentru acreditare la stat (cu propunere de acordare) și 84 la privat (din care 18 cu propunere de neacordare);
    • În această perioadă nu a fost realizată nicio evaluare externă periodică.
  • Activitatea de monitorizare și control: 19 vizite de monitorizare.
  • În această perioadă nu au fost elaborate recomandări de îmbunătățire a calității învățământului preuniversitar, adresate ME.
  • Conform rapoartelor de activitate, au fost publicate materiale de informare, precum și rapoartele de evaluare externă[10].

Dezvoltarea (2009-2016)

A doua perioadă în activitatea ARACIP a fost cea de dezvoltare (între 2009 și 2016), când instituția a beneficiat de mai multe proiecte europene[11]. Au fost atrase peste 20 mil. EUR, prin 5 proiecte strategice, derulate prin POSDRU, cu ARACIP ca beneficiar, la care se adaugă alte proiecte, derulate tot prin POSDRU, în care ARACIP a fost partener, precum și proiecte derulate prin Programul Învățare pe Tot Parcursul Vieții și succesorul acestuia, Erasmus+.

Pe de altă parte, în contextul crizei economice, personalul propriu al ARACIP s-a diminuat de la 32 de angajați în 2008, la 20 de angajați în 2010. În contextul interzicerii angajărilor la stat, numărul angajaților a scăzut, în continuare, la 12 angajați în 2014, crescând la 13 în 2015. Deci, toate activitățile implicate de funcționarea curentă dar și de gestionarea proiectelor internaționale au fost derulate cu un număr foarte mic de angajați permanenți, chiar dacă au putut fi angajați, pe termen scurt, experți în proiectele derulate.

Folosind fondurile europene, ARACIP a realizat și activități de formare a personalului din învățământ. Astfel, numărul evaluatorilor externi ajunge la 759, la un moment dat apar și circa 600 de formatori în domeniul asigurării calității, iar numărul persoanelor formate trece de 20.000 (directori de școli, inspectori, membri în CEAC și în consiliile de administrație, personal implicat în utilizarea aplicației de evaluare internă).

Dezvoltarea ARACIP s-a reflectat și în activitatea derulată (așa cum este reflectată în rapoartele anuale), pe toate cele cinci dimensiuni avute în vedere. Trebuie remarcat faptul că accentul a trecut de la evaluare pentru autorizare de funcționare provizorie și pentru acreditare, la evaluare periodică a calității: peste 60% dintre evaluările externe au avut ca scop evaluarea periodică – ceea ce nu confirmă acuzațiile privind neglijarea acestui tip de evaluare externă. Astfel, în privința funcțiilor esențiale menționate mai sus:

  • A fost continuată dezvoltarea instrumentelor de evaluare internă și externă a calității, respectiv:
    • Un Ghid general, standarde specifice pentru toate nivelurile de învățământ și descrierea serviciilor educaționale – toate aprobate prin ordin de ministru[12].
    • Metodologia de evaluare externă periodică[13].
    • Platformă digitală pentru evaluarea internă și externă[14] (și care facilitează și publicarea Rapoartelor anuale de evaluare internă a calității – RAEI – și a Rapoartelor de evaluare externă – REE). Din anul școlar 2013-2014, toată documentația a fost solicitată unităților școlare doar în format electronic.
    • Reglementarea, încă din 2013, prin ordin de ministru[15], a acreditării unităților de educație timpurie antepreșcolară (creșele). Această reglementare nu a putut fi aplicată, în lipsa curriculumului pentru acest nivel (apărut în 2019) și a autorității ME asupra creșelor (obținută abia începând cu anul școlar 2021-2022[16]).
    • A fost reglementată, prin ordin de ministru[17] evaluarea externă periodică pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat acreditate, dar care nu au solicitat acest lucru, deși ar fi trebuit să o facă (contextul acestui ordin, respectiv un Raport al Curții de Conturi, va fi detaliat în un dintre postările ulterioare).
    • A fost inițiată simplificarea activității, ca urmare a experienței căpătate și a feedbackului primit de la unitățile de învățământ. Pe lângă publicarea listelor cu documentele solicitate și transferul în mediul online al corespondenței cu unitățile școlare, a fost simplificată procedura de autorizare / acreditare pentru calificările specifice învățământului profesional și tehnic[18] și a fost optimizată procedura înscriere a organizațiilor furnizoare de educație, care organizează și desfășoară, pe teritoriul României, activități de învățământ corespunzătoare unui sistem educațional din altă țară [19] ,
    • În 2014 a fost inițiat procesul de elaborare a unor noi standarde de calitate și a unei noi metodologii de evaluare externă. Ele au fost elaborate și pilotate în anul școlar 2014-2015, dar aprobarea lor a întârziat până la sfârșitul anului 2020.
  • Au fost realizate (în perioada 1 septembrie 2008 – 31 decembrie 2016):
    • 1670 evaluări externe pentru autorizarea de funcționare provizorie la unități de stat (din care 35 cu propunere de neacordare) și 923 la unități particulare (din care 48 cu propunere de neacordare);
    • 515 evaluări externe pentru acreditare la stat (din care 3 cu propunere de neacordare) și 414 la privat (din care 29 cu propunere de neacordare);
    • 3351 vizite de evaluare externă periodică, din care 294 încheiate cu notificare de închidere, (prima etapă prevăzută de lege), toate la unități de stat, în urma constatării neîndeplinirii standardelor minime de calitate. Nu există, în Rapoartele publicate o defalcare a acestor evaluări periodice pe unități de stat și particulare.
  • Activitatea de monitorizare și control: 153 vizite de monitorizare.
  • Toate rapoartele de activitate și toate rapoartele de stare elaborate în această perioadă au cuprins recomandări pentru ME (v. postările următoare).
  • Au fost publicate peste 20 de materiale de informare, fiecare tipărit în 10.000 de exemplare și distribuite în fiecare unitate de învățământ, dar cum am mai menționat, materialele de publicitate nu mai pot fi decât parțial accesate[20].

Declinul (2017-2021)

Semnele declinului apar din anul 2015-2016, odată cu finalizarea proiectelor ARACIP cu finanțare internațională (din acest an, ARACIP nu a mai inițiat și nici nu a mai participat la astfel de proiecte), dar efectele procesului de dezvoltare s-au menținut până în 2017.

Tot în această perioadă, începând cu 2020, au apărut primele semne ”oficiale” ale nemulțumirii ME față de activitatea ARACIP – inclusiv prin mai multe activități de control derulate la ARACIP – ultimul control[21] ducând la demiterea conducerii și la inițierea procesului de reorganizare, care a culminat cu noua hotărâre de guvern privind organizarea și funcționarea ARACIP[22].

Referitor la realizarea funcțiilor ARACIP, în perioada 2017-2021:

  • A fost continuată dezvoltarea instrumentelor de evaluare internă și externă a calității – cu precădere, promovarea noilor standarde și a noii metodologii:
    • A fost finalizat procesul, inițiat în 2014, de elaborare și aprobare a noilor standarde[23] (intrate în vigoare în anul școlar 2021-2022) și a noii metodologii de evaluare externă[24] (intrată în vigoare în noiembrie 2021).
    • Pentru punerea în aplicare a celor două hotărâri de guvern, ARACIP a elaborat instrucțiuni și ghiduri de aplicare (în număr de cinci)[25]. La data elaborării acestui material nu am informații privind modul în care au fost aplicate noile standarde.
    • A fost simplificată procedura de înființare a unor noi calificări profesionale în învățământul profesional și tehnic[26], a unor noi specializări și profiluri în învățământul liceal teoretic și vocațional[27] și a unor noi cercuri/discipline sportive în cadrul cluburilor, palatelor copiilor, respectiv în cadrul cluburilor sportive școlare[28], fără parcurgerea procedurii de autorizare / acreditare, prin ”acordul ARACIP”.
    • De asemenea, pentru a facilita intrarea în legalitate a unităților de învățământ care nu au respectat prevederile legale privind autorizarea de funcționare provizorie, acreditarea și evaluarea externă periodică, în aplicarea OUG 23/3019, a fot promovat un ordin de ministru în acest sens[29], care stabilea termene și responsabilități.
    • În sfârșit, pentru a putea continua activitatea de evaluare externă și în perioada stări ide urgență și stării de alertă, ARACIP a promovat un ordin de ministru pentru derularea acestei activități exclusiv online[30].
  • Au fost realizate (în perioada 1 ianuarie 2017-31 decembrie 2020 – nu am date privind anii 2021 și 2022):
    • 423 evaluări externe pentru autorizarea de funcționare provizorie la unități de stat (din care 12 cu propunere de neacordare) și 285 la unități particulare (din care 33 cu propunere de neacordare);
    • 454 evaluări externe pentru acreditare la stat (din care 13 cu propunere de neacordare) și 277 la privat (din care 20 cu propunere de neacordare);
    • 1076 vizite de evaluare externă periodică, din care 322 încheiate cu notificare de închidere (prima etapă prevăzută de lege), toate la unități de stat, în urma constatării neîndeplinirii standardelor minime de calitate. Nu există, în Rapoartele publicate o defalcare a acestor evaluări periodice pe unități de stat și particulare.
  • Nu există date publice privind activitatea de monitorizare și control din această perioadă.
  • Toate rapoartele de activitate și toate rapoartele de stare elaborate în această perioadă au cuprins recomandări pentru ME (v. postările următoare).
  • În afara instrucțiunilor și ghidurilor de aplicare a noilor standarde, nu au mai fost publicate materiale de informare.

Perioada analizată să încheie cu controlul Corpului de Control al ME din lunile iunie și iulie 2021, finalizat cu un Raport[31], care a invocat grave deficiențe manageriale și care a dus la demiterea conducerii ARACIP. Imediat, pe fondul unei degringolade la conducerea ARACIP (trei președinți interimari numiți în 6 luni), ME a inițiat reorganizarea ARACIP (primele tentative eu eșuat în urma opoziției puternice a opiniei publice dar și a Consiliului Economic și Social), încheiate, cu toată opoziția publică menționată, prin aprobarea unei Hotărâri de Guvern[32], care schimbă radical modul în care ARACIP este organizată și funcționează. Această succesiune de evenimente ridică o serie de semne de întrebare în privința motivației schimbărilor de la ARACIP.

Dacă, într-adevăr, existau acele grave deficiențe manageriale menționate în raport (acesta nemenționând, niciun fel de deficiențe de legislație), ar fi trebuit ca acestea să fie corectate, prin schimbarea conducerii și prin sprijinirea noii conduceri să le rezolve, nefiind necesară schimbarea regulamentului de organizare și funcționare al ARACIP.

Dacă erau probleme de atribuții instituționale, deci de legislație (constatate, nu știm cum, de către Minister), schimbarea legislației putea fi inițiată și de către vechea conducere.

Din cele de mai sus deducem că ME a dorit să împuște doi iepuri: să scape de vechea conducere  a ARACIP, devenită incomodă, care să deschidă drumul unor schimbări legislative, care să subordoneze, de facto, instituția, unor interese politice sau de grup.

 

[1] V. https://aracip.eu/categorii-documente/rapoarte-activitate

[2] Ordin nr. 5337/11.10.2006 privind aprobarea Codului de etică profesională al experţilor în evaluare şi acreditare ai ARACIP; Ordin nr. 5338/11.10.2006 privind aprobarea Metodologiei privind criteriile de selecţie şi de formare a experţilor înscrişi în Registrul ARACIP

[3] H.G. nr. 21/2007 privind aprobarea Standardelor de autorizare de funcționarea provizorie a unităților de învățământ preuniversitar, precum şi a Standardelor de acreditare şi de evaluare periodică a unităților de învățământ preuniversitar

[4] H.G nr. 22/2007 pentru aprobarea Metodologiei de evaluare institutionala în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaților furnizoare de educație

[5] H.G. nr. 320/2007 privind aprobarea tarifelor de autorizare, acreditare şi evaluare externă periodică a unităților de învățământ preuniversitar

[6] H.G. nr. 1534/2008 privind aprobarea Standardelor de referinţă şi a indicatorilor de performanţă pentru evaluarea şi asigurarea calităţii în învăţământul preuniversitar

[7] O.MECT nr. 3565/2008 privind aprobarea procedurilor de înscriere a organizațiilor furnizoare de educație care organizează, și desfășoară, pe teritoriul României, activităti de învățământ corespunzătoare unui sistem educațional din altă țară în Registrul special al ARACIP și de recunoaștere a studiilor efectuate de elevii școlarizați în cadrul acestor unități de învățământ

[8] Dezvoltat anterior, pe baza cadrului comun privind asigurarea calității în educația și formarea profesională, CQAF, devenit EQAVET în urma adoptării, în 2009, a unei Recomandări a Parlamentului European și a Consiliului.

[9] Ordinul Nr. 3153 din 05.02.2008, privind constituirea Comisiei Interinstituționale pentru Asigurarea Calității în Învățământul Preuniversitar.

[10] Nu am putut verifica această informație întrucât ARAICP nu avea website propriu, în această perioadă, iar publicitatea se făcea pe site-ul ME.  Site-urile vechi ale ME nu au putut fi accesate la momentul realizării acestui raport – v. https://edu.ro/vechile-site-uri-wwweduro.

[11] Lista acestor proiecte poate fi consultată în rapoartele anuale de activitate din această perioadă – v. https://aracip.eu/categorii-documente/rapoarte-activitate

[12] Ordinul Nr. 4688/2012 privind aprobarea Ghidului general – Calitate în școala din România prin standarde și standarde de referință, a cerințelor minimale pentru serviciile educaționale, respectiv a standardelor specifice de calitate pentru învățământul preuniversitar.

[13] ORDIN nr. 6.517 din 19 decembrie 2012 privind aprobarea Metodologiei de evaluare externă a calităţii educaţiei în învăţământul preuniversitar.

[14] https://calitate.aracip.eu

[15] ORDIN nr. 3.412 din 19 martie 2013 privind aprobarea Metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a furnizorilor de educaţie timpurie antepreşcolară

[16] ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 100 din 10 septembrie 2021 pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011 și abrogarea unor acte normative din domeniul protecției sociale

[17] ORDIN nr. 5.291 din 23 septembrie 2016 privind evaluarea externă periodică a calităţii educaţiei în unităţile de învăţământ preuniversitar de stat acreditate

[18] ORDIN nr. 4.959 din 18 august 2016 cu privire la aprobarea unor măsuri privind recunoaşterea autorizării, respectiv acreditării unităţilor de învăţământ profesional şi tehnic pentru calificări profesionale de nivelurile 3 şi 4 ale Cadrului naţional al calificărilor

[19] ORDIN nr. 3.800 din 7 mai 2015 privind aprobarea Procedurilor de înscriere a organizaţiilor furnizoare de educaţie, care organizează şi desfăşoară, pe teritoriul României, activităţi de învăţământ corespunzătoare unui sistem educaţional din altă ţară, în Registrul special al organizaţiilor furnizoare de educaţie care organizează şi desfăşoară, pe teritoriul României, activităţi de învăţământ corespunzătoare unui sistem educaţional din altă ţară şi de recunoaştere a studiilor efectuate de elevii şcolarizaţi în cadrul acestor unităţi de învăţământ

[20] V. https://edu.ro/vechile-site-uri-wwweduro – site-urile vechi ale ME nu pot fi accesate.

[21] https://cdn.edupedu.ro/wp-content/uploads/2021/08/03.08.2021_Sinteza-raport-control-ARACIP.pdf

[22] HOTĂRÂRE nr. 155 din 2 februarie 2022 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar

[23] HOTĂRÂRE nr. 994 din 18 noiembrie 2020 privind aprobarea standardelor de autorizare de funcționare provizorie și a standardelor de acreditare și de evaluare externă periodică în învățământul preuniversitar

[24] HOTĂRÂRE nr. 993 din 18 noiembrie 2020 privind aprobarea Metodologiei de evaluare instituțională în vederea autorizării, acreditării și evaluării periodice a organizațiilor furnizoare de educație

[25] V. https://aracip.eu/categorii-documente/info-unitati-invatamant-manuale?search=&page=1

[26] ORDIN nr. 3.122 din 4 februarie 2019 privind stabilirea tipurilor de calificări profesionale de nivelurile 3 și 4 ale Cadrului național al calificărilor și a corespondenței dintre acestea, din cadrul aceluiași profil la învățământul liceal filiera tehnologică și din cadrul învățământului profesional

[27] ORDIN nr. 3.668 din 14 martie 2019 pentru aprobarea Procedurii privind acordul Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar de înființare, în cadrul unităților de învățământ preuniversitar de stat și particulare de nivel liceal acreditate, de noi specializări în cadrul profilurilor deja autorizate să funcționeze provizoriu/acreditate din cadrul filierei teoretice și/sau vocaționale, fără parcurgerea procedurii de evaluare externă în vederea obținerii autorizației de funcționare provizorie

[28] ORDIN nr. 3.667 din 14 martie 2019 pentru aprobarea Procedurii privind acordul Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar de înființare, în cadrul palatelor, cluburilor copiilor, cluburilor sportive școlare, de noi cercuri/discipline sportive, după caz, fără parcurgerea procedurii de evaluare externă în vederea obținerii autorizației de funcționare provizorie

[29] ORDIN nr. 4.044 din 24 mai 2019 privind aprobarea Metodologiei specifice de aplicare a prevederilor art. II alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 23/2019 pentru completarea Legii educației naționale nr. 1/2011, instituirea unor derogări și prorogarea unor termene

[30] ORDIN nr. 4.488 din 9 iunie 2020 pentru aprobarea Procedurii privind modalitatea de derulare online a activităților de evaluare externă în vederea acordării autorizației de funcționare provizorie și a acreditării, respectiv a activităților de evaluare externă periodică pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat și particular, pe perioada stării de alertă; ordinul a fost modificat și completat prin ORDINUL nr. 5.927 din 3 noiembrie 2020 privind modificarea și completarea Ordinului ministrului educației și cercetării nr. 4.488/2020 pentru aprobarea Procedurii privind modalitatea de derulare online a activităților de evaluare externă în vederea acordării autorizației de funcționare provizorie și a acreditării pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat și particular, pe perioada stării de alertă

[31] https://cdn.edupedu.ro/wp-content/uploads/2021/08/03.08.2021_Sinteza-raport-control-ARACIP.pdf

[32] HOTĂRÂRE nr. 155 din 2 februarie 2022 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar

Articole Similare

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *