Oamenii sunt ușor de manipulat când sunt analfabeți, dar și când sunt alfabetizați parțial – adică în momentul în care începi să știi câte ceva, crezi că le știi pe toate, dar mai ai multe de învățat (și nu știi asta). Iată un exemplu în care, sub o aparentă obiectivitate, sunt corelate date diferite, care măsoară lucruri diferite, puse într-un ghiveci cu rezultatele unor sondaje și cu opiniilor unor experți, din care se trage, apoi, concluzia că tinerii fug de facultate. Deci, ușor-ușor, pe arătură.

Un articol din Adevărul (https://adevarul.ro/stiri-interne/educatie/suntem-din-nou-repetenti-la-educatie-de-ce-fug-2316240.html?fbclid=IwAR3-yGw39rXs69SQAQgV7Mg3Z41_LJBc6ejOOnOST3l6yVMXe2wXoG821oE ) se bazează pe două seturi de date (date oficiale, sursa fiind Eurostat):

• Absolvirea învățământului terțiar (populația cu vârsta 25-34 de ani): 24.7% (în 2022) – ISCED 5-8. Deci,  deci sunt TOȚI absolvenții – de postliceal, cursuri universitare de scurtă durată, licență, master, doctorat – din grupa respectivă de vârstă.
• Absolvirea învățământului secundar superior (populația cu vârsta 20-24 de ani): 82.3% (în 2022) – ISCED 3-8.  Deci, TOȚI absolvenții, indiferent dacă sunt cu / fără Bacalaureat, înscriși sau nu la / absolvenți sau nu de licență, masterat și, la genii, chiar de doctorat. Deci, în grupă intră toți absolvenții de liceu, de la absolvenții de liceu fără Bacalaureat la cei (posibil) cu doctorat.

Dincolo de compararea performanțele din RO cu cele ale UE, putem noi, oare, să corelăm respectivele date? Autorul articolului răspunde  ”da”, eu aș zice ”habar nu avem”, pentru că:

1. Nu avem sisteme coerente de urmărire sistematică a destinației absolvenților de liceu:

• Câți merg la facultate în RO și în străinătate, de la ce tip de licee, dacă facultatea continuă pregătirea sau nu în același domeniul de pregătire (cel din liceu).
• Câți se angajează. De exemplu, tot Eurostat ne spune că aproape 70% dintre absolvenții din 2022 (secundar superior, post-secundar, terțiar universitar și terțiar non-universitar) se angajează – procent în scădere ușoară față de anul precedent. Câți dintre aceștia sunt absolvenți de liceu – nu știm.
• Câți sunt șomeri sau beneficiază de orice formă de asistență socială.
• Câți stau acasă – de exemplu, pentru îngrijirea copilului, pentru a ajuta familia în gospodărie, pentru a lucra în firma părinților etc.
• Câți migrează.
• Câți devin influensări, tictocari, gameri profesioniști, infractori etc. – mai pot fi găsite și alte destinații.

Pot să mai spun că, în multe sisteme, chiar în unele la care ne uităm de sus, urmărirea absolvenților de liceu a devenit obligație legală și practică curentă – noi fiind printre puținele excepții.

Și treaba ar fi simplă – dacă bazele de date ar fi interconectate: pe baza CNP, se poate urmări traiectoria fiecăruia dintre noi de la naștere (baza de date a Ministerului Sănătății), la serviciile de îngrijire și educație (bazele de date ale Ministerului Sănătății, Ministerului Muncii și Ministerului Sănătății), pe piața muncii (Ministerul Muncii și Revisal), până la informații despre câștiguri și avere (de la ANAF și de la oficiile de taxe locale) sau chiar privind migrația (Poliția de Frontieră). Deci, nu ar fi greu de corelat, de exemplu, liceul și facultatea absolvite cu cariera profesională ulterioară și cu câștigurile pe parcursul vieții. Dar, avem cu cine?

Știu, sunt probleme cu GDPR, dar se pot rezolva, la fel de ușor, prin legislație și prin existența unui ”mare anonimizator” (de exemplu, INS), care să convertească CNP în altceva, să facă imposibilă identificarea unei persoane, dar să-ți permită să spui că, ”30% dintre absolvenții liceului tehnologic Y au urmat o carieră în domeniul de pregătire studiat în liceu”; sau, că ”doar 1% dintre absolvenții programului de licență Z, oferit de W universități, și-au găsit loc de muncă în domeniul studiat”.

2. Comparăm datele a două grupe diferite de vârstă. De exemplu, cei mai mulți absolvenți de licență din 2022, dacă nu au repetat niciun an, au absolvit liceul în 2019. Deci, ar fi de comparat datele din 2019, la primul indicator, cu cele din 2022, la cel de-al doilea. În plus, pentru că se referă la mai multe niveluri de educație – ISCED – ar trebui, cumva, să separăm absolvenții de liceu și, respectiv, de licență, de absolvenții celorlalte niveluri ISCED. În plus, ar trebui să separăm, la înscrierea la facultate, promoția curentă de cele anterioare. E complicat (în lipsa conectării bazelor de date, menționată mai sus), dar s-ar putea folosi seriile anuale ale datelor privind absolvenții diferitelor niveluri de învățământ publicate de INS. Dar, să zicem, autorul articolului nu are chef sau timp pentru o astfel de analiză – dar, chiar dacă cifrele nu variază semnificativ de la un an la altul (o tendință există și se păstrează), măcar un avertisment în acest sens nu ar strica.
3. În absența datelor de urmărire a absolvenților și a unor cercetări calitative pe eșantioane (cât mai) reprezentative, pe ce se bazează experții respectivi când vorbesc de motive? Explicațiile sunt logice, dar știm că oamenii nu se comportă rațional tot timpul. În plus, cauzele posibile pot fi și altele decât cele invocate de experții consultați, fiind mult mai numeroase – de exemplu ”efectul de turmă”, corupția din facultățile românești (inclusiv cele de stat) sau tendința angajatorilor de a renunța la diplome pentru angajare.
4. Chiar dacă ar exista o corelație, corelație nu înseamnă cauzalitate.

Ca urmare, un astfel de articol, în afara datelor comparative (stăm prost, cu progres foarte mic, la primul indicator, ceva mai bine la cel de-al doilea), nu prea ne oferă ceva consistent, în ciuda aparențelor, ci doar opinii. Deci, în niciun caz nu putem spune, repet, pe baza datelor menționate, că tinerii români fug de facultate și de școlile postliceale și nici nu putem accepta motivele invocate – pentru că, pur și simplu, datele prezentate nu susțin aceste afirmații. Mai bine ar fi lăsat subiectul deschis, ”în coadă de pește”, tocmai pentru a provoca o cercetare reală a ceea ce se întâmplă cu tinerii după absolvirea liceului și de ce.

Dar, pe de altă parte, tendința există, dar este evidențiată de cu totul alte date, analize și cercetări, de exemplu:

• Datele din SUA (la care se adaugă și cercetări calitative), dar și datele de la noi (de la UEFISCDI, de exemplu), privind numărul de studenți înscriși și absolvenți pentru fiecare instituție de învățământ superior și specialitate: la foarte multe universități, de stat și, mai ales, private, numărul de studenți este în scădere chiar dacă rata populației cu studii superioare este în creștere. Și nu, nu este un paradox: creșterea de acum a ratei populației de 25-34 de ani cu studii superioare este efectul boom-ului universitar din anii ’90 ai secolului trecut și de după anii 2000. Actuala tendință (adică renunțarea la  facultate) a devenit vizibilă mai ales în perioada pandemiei și post-pandemică.
• Firmele care renunță, tot mai mult, la angajarea pe bază de ”diplome” în favoarea celei bazate pe evaluarea competențelor. Și nu numai firmele: un astfel de program a fost inițiat și în administrația federală din SUA.

Și mai este un aspect (învățat în anul I de facultate, la logică): falsul implică orice, Deci, o concluzie (posibil) adevărată, poate rezulta din ipoteze false.

Așa funcționează și teoriile conspirației: cele mai periculoase nu sunt cele care pornesc de la date false (adevărul iese, până la urmă, la iveală), ci acelea care, pornind de la niște date reale, dar sucite și interpretate greșit (profitând de analfabetismul și, mai ales, de semi-alfabetizarea grupului țintă), te duc spre concluzii aiuritoare.