Nu știu dacă trebuie să ne bucurăm sau nu: la o primă vedere, noile planuri cadru pentru liceu, atât de mult așteptate, sunt cu un pas (un sfert, o jumătate de pas) înainte, cel puțin ca intenție. In principiu, e bine. Dar noi nu trăim în principiu, ci într-o anumita realitate culturală. Iar daca vrei excelență, ai nevoie ca orice strategie să fie grefata pe o cultură organizațională adecvată: cea existentă a reușit, în ultimii 35 de ani, doar să omoare orice bune intenții de schimbare reală (nu superficială). Deci, piciorul care se mișcă este în aer: încă nu știm dacă va păși înainte, înapoi sau pe loc. Iată câteva explicații și probleme potențiale (mă voi referi doar tangențial la discipline și deloc la numărul de ore).
Partea introductivă a documentului dezbătut (pp.5-56) este exact ce am așteptat pentru fundamentarea unui curriculum: această secțiune poate fi, prin multe prevederi (și, mai ales, prin spirit), parte a unui document mai amplu de fundamentare generală a curriculumului național: e coerent, integrat, face referire la valori, principii, competențele generale și profilul absolventului. Firul se rupe, totuși, la legătura dintre competențele din profil, pe de o parte, și disciplinele și numărul de ore, pe de altă parte: nu ai cum să zici de ce discipline ai nevoie și nici că o disciplină are nevoie de un anumit număr de ore, până nu vezi ce anume conține respectiva disciplină, adică până nu operaționalizezi profilul absolventului, pe competențe disciplinare / inter / trans-disciplinare, plus conținuturi orientative și alte alea, prin programe. De aceea consider (și am mai spus) că planul cadru (dacă mai e nevoie de el; eu cred că nu – vezi mai jos) ar putea fi ULTIMUL document de reglementare curriculară, nu primul, sau nu ar mai fi deloc.
Din ce văd, reacțiile se referă mai ales la discipline și la numărul de ore alocate lor: mi se pare că oamenii nu văd dincolo de vârful … disciplinei predate sau promovate, pe care o consideră epitomul înțelepciunii umane (indiferent dacă se numește Matematică, Istorie, Geografie, Fizica ș. a. m. d.), refuzând, în continuare, să vadă pădurea (omul ca ființă integrală, fără sertărașe), din cauza copacilor (respectiv, disciplinele de studiu). Apropo: nu cumva o mare parte din populație este dacopată, naționalistă și xenofobă și datorită modului în care s-a predat istoria în ultima sută de ani? Nu cumva aversiunea adulților de azi față de științe (ei căzând ușor pradă celor mai fanteziste teorii) este datorată modului în care s-au predat științele în școală în ultimii 30 de ani (mai ales)?
Da, există o flexibilitate mai mare în alocarea orelor (se putea mai mult, dar fără un compromis nu ar fi mers). Știu, Legea spune bla, bla, bla – dar la câte modificări au avut toate legile și le are deja actuala lege, de ce să nu trecem de la planificarea bazată pe obiective și pe input (număr de ore, discipline etc.) la una centrată pe outcomes (rezultate): competențele, cu componentele știute (cunoaștere, abilități, comportamente / atitudini) definite SMART, toate evaluate la sfârșit de etapă (an, semestru etc.)? Liceul să răspundă de rezultate, decizia privind ”cum” sunt obținute rezultatele (discipline, conținuturi, experiențe de învățare / metodologie, auxiliare) fiind locală. În prezent, nu există răspundere a liceului și a profesorilor pentru rezultate, pentru că evaluarea se face preponderent la nivel de input (ce face școala, ce face profesorul) nu pe rezultate (cu ce a rămas elevul).
Da, noul plan se centrează, explicit, pe competențele cheie. Dar cum ne asigurăm că sunt dezvoltate TOATE la nivel corespunzător, nu cum se întâmplă deja, printr-o hiperspecializare timpurie? Elevii învață și acum doar pentru examene și pentru facultate / meserie (cei care învață), mai ales în ultimii ani de liceu. În acest sens, noul plan legiferează o stare de fapt, care poate sabota orientarea generală, de principiu.
Religia (de fapt, catehizare, îndoctrinare) rămâne parte a trunchiului comun și se studiază 13 ani, ca disciplină de sine stătătoare, ceea ce nu se întâmplă cu nicio altă disciplină, nici măcar cu Limba Română și Matematica. Și ce se face la Religie contrazice ce se face la Științe. Ce se va întâmpla cu mintea elevului în fața acestei contradicții? Și ne vom mira, în continuare, că sunt votați Aberant Bibirescu și Lunatica Boboloacă (personaje imaginare) pentru că votanții ”simt” și ”cred” (dar nu gândesc). Oricum nimeni nu se pune cu BOR, cea mai mare putere în stat.
Până la urmă, întrebările fundamentale rămân în aer (răspunsul – peste 10 ani): Vor schimba noul plan și noile programe (care vor urma) ceva la firul ierbii, la nivelul relației fundamentale educaționale, cea dintre profesor și elev? Se vor îmbunătăți rezultatele învățării? Vom avea absolvenți capabili să gândească critic și să performeze într-o societate care nu știm cum va arăta?
Mai mult: Vor susține noile programe (care urmează) noua viziune? Vor susține profesorii (prin curriculumul predat) noua viziune și centrarea pe competențele cheie? Din experiențele trecute, răspunsul este NU la ambele întrebări. Deja sindicatele încep să se zbârlească (”se pierd norme, dom’le”; ”vor alege directorii, numiți politic, disciplinele pentru cumetri”; ”cum poți cere unui profesor în prag de pensie să se recalifice – e inuman!”; etc.).
De altfel, în absența unui management corespunzător al schimbării, se va întâmpla ca și până acum: nu se va schimba nimic. Deși avem planuri și programe noi pentru gimnaziu de aproape un deceniu, la nivel de rezultate nu s-a schimbat mai nimic în bine, iar profesorii predau, mulți dintre ei, la fel ca acum 50 de ani – chiar dacă nu mai scriu cu creta pe tablă, ci cu deștu’ pe smartboard.
Oricum, cu un plan nu se face primăvară, oricât de bun ar fi el și, până la urmă, mi-e teamă că vom constata că s-a făcut, din nou, mult zgomot pentru nimic.
Intotdeauna,(m)-am intrebat ce are in plus religia de este pusa in varful piramidei , cu ce ii ajuta pe elevi,respectiv copiii mei, dar inca nu am gasit raspunsul. Din pacate in scoli,daca nu faci religie stai in clasa si nu poti face nimic altceva ca nu are cine/ unde sa te supravegheze.Schimbarea asta va fi probabil la fel de schimbatoare ca toate schimbarile de pana acum. Si ne mai miram de ce credem in „apa vie,apa pura” si de ce stam incolonati 3 zile sa pupam moaste…..
Bravo. Multumim
Pe vremea mea se facea o ora de istorie pe saptamana si una de religie. De atunci tot felul de experti in educatie au dus campanii impotriva modelelor traditionale de invatamant, ca programa e incarcata, saracii elevi nu fac fata, ca se incurajeaza toceala, samd. Istoria a fost tintita in special ca sunt prea multe date de memorat. Cine e de vina atunci ca orele de istorie au scazut, in timp ce orele de religie au ramas la fel?
Teza contradictiei stiinta religie e intens propagata doar de activisti anti religie, discipolii reprezenantilor noului ateism, ai lui Dawkins, Hitchens, Harris sa, un curent mai degraba in declin in occident in ultimul timp. Expertii cu o intelegere matura a fenomenului religios au demontat ca ar exisa o asemenea contradictie fundamentala, cel mult una aparenta.
La ora de religie se face catehizare, dar este tendentios sa ne referim la o indoctrinare exclusiv in domeniul religiei. Cu exceptia matematicii si a stiintelor, la o anumita varsta copiii sunt invatati o multime de lucruri care ar putea fi numite indoctrinare. La ora de religie se face catehizare, pentru ca asa e legea: se preda religie ortodoxa, catolica, musulmana, dupa caz. Nu se preda religii comparate, filozofis religiilor sau istoria religiilor, in parte pentru ca aceste discipline sunt mai degraba de nivel academic.
Sunt de acord cu dumneavoastră – până la un punct: credința este OK, dacă nu devine bigotism și misticism (non-știință și chiar anti-știință). De exemplu, ce încredere poți avea într-un psiholog devenit mistic? Ce fel de sfaturi își va da? Pe baza științei învățate, sau pe baza credinței, care este mai presus de orice îndoială, pentru el?
Eu, ca umanist (sunt om și nimic din ceea ce este omenesc nu îmi e străin), sunt împotriva modului în care biserica (generic – ca instituție, totuși, lumească) duce credința în anti-uman și anti-social: izolarea de ceilalți și anatemizarea celor care cred în altceva (în alt Dumnezeu, în Știință, în Omenesc sau în orice altceva), care mănâncă sau se îmbracă altfel, care au alte preferințe sexuale etc., inclusiv prin incitare la violență – amenințarea cu focurile Iadului dacă nu îmbrățișezi ”adevărata” credință și nu te ”lepezi” de Necurat -, inclusiv prin chemarea la ”război sfânt”.
În plus, credința este o chestiune privată și trebuie să rămână privată, cred eu: da, sunt de acord cu școala de duminică, nu sunt de acord cu ora de religie la școală – qvasi-obligatorie prin presiune socială; da, sunt de acord cu afișarea / purtarea simbolurilor religioase în public, oricare ar fi ele, nu sunt de acord cu afișarea simbolurilor unei religii în instituțiile statului (stat care, conform legii, trebuie să fie neutru). Cred că acum m-am făcut mai bine înțeles.