Pentru a complica și mai mult discuția și conform cunoscutei legi care spune: ”dacă nu-i poți convinge, cel puțin încurcă-i”, am transformat în postare pe blog ceea ce s-a vrut a fi o simplă constatare pe pagina de FB, în care urma să spun cât de trist sunt din cauza modului în care progresează discuția despre planurile cadru și despre reforma educației, în general. Rectific: nu cum ”progresează”, pentru că nu progresează deloc, ci mai curând cum ”merge”, pe trei – cinci cărări…
Sunt trist pentru discuția (chiar ”disecția”) noului plan cadru continuă cu două teme majore:
1. Toată lumea ”face țăndări” noul plan cadru, dar continuă să propună adăugarea / păstrarea de discipline sau ore. Numărându-le pe toate, am ajuns ușor la 50 de ore pe săptămână la gimnaziu. Săracii copii!
2. Cei mai vocali contestatari deplâng diminuarea numărului de ore alocate ”umanioarelor”, invocând distrugerea componentei identitare a educației (țărișoara, neamul, dulcele grai etc.). Acest lucru chiar mă enervează, pentru că din discuție transpare convingerea că dezvoltarea componentei identitare a educație este sarcină EXCLUSIVĂ a profesorilor de Română, Istorie, Latină. Oare ceilalți profesori (de Matematică, Desen, Fizică sau Sport) nu au această ”sfântă” datorie? Nu trebuie și ei să fie ”buni români”? Desigur că nu: ei au o programă de parcurs, care îi scutește de această corvoadă… Și, în plus (uitasem!), la școală nu facem educație, facem ”știință” și ”disciplină”, urmând apoi să dăm examen. Iar la examen suntem testați la cunoștințele de gramatică, matematică, literatură (criticii să trăiască, să avem de la cine copia!) și celelalte – acel examen neavând nimic de-a face cu cine suntem și cu ce vrem de la soartă…
Aceste două chestii mă deprimă întrucât relevă gândirea dominantă – disciplinară, de tip tunel. Și m-am hotărât, așa, de dragul discuției și de amorul artei, să propun și eu un plan cadru (de, e la modă și trebuie să intru în rândul lumii), care ar fi de aplicat nu numai la gimnaziu ci pentru clasele 0-X (învățământul obligatoriu).
Dar, pentru că nu am prea multă imaginație, am construit pe cele 8 competențe cheie europene (menționate și în Art. 68 din LEN), pe care le-am făcut ”discipline” de trunchi comun (cu modificările explicate mai jos), care să fie studiate pe tot parcursul învățământului obligatoriu (care ar trebui să ofere ceea ce societatea consideră ca educație obligatorie). Aceste discipline ar fi:
1. Comunicare în limba română (și în limba maternă, în cazul minorităților naționale).
2. Comunicare în limbi străine.
3. Matematică, științe și tehnologie.
4. Educație socială și civică.
5. Educație antreprenorială.
6. Sensibilizare și expresie culturală.
7. A învăța să înveți și dezvoltare personală.
8. Educație fizică și expresivitate corporală
Câteva explicații:
- ”Competențele de tehnologia informației ca instrument de învățare și cunoaștere” (am luat formularea din LEN) sunt dezvoltate nu printr-o disciplină anume, ci cross-curricular, la toate disciplinele. ”Coding” / ”Programare” ar fi opțional, pe tot parcursul școlarității obligatorii, pentru cei care doresc să fie mai mult decât simpli utilizatori de TI.
- Educația fizică ar avea și o componentă comunicațională și relațională puternică: comunicare nonverbală (mimică, gestică, postură, mișcare expresivă), la care se adaugă cooperare și respect reciproc (prin sporturi și jocuri de echipă, de exemplu).
- Copiii noștri au nevoie de stimularea dezvoltării personale (inclusiv descoperirea talentelor pe care fiecare le are), în cadrul căreia ”a ști” / ” a putea” / ”a vrea” să înveți devine axul central.
- Componenta identitară, atât pentru români cât și pentru minoritățile naționale (care, între noi fie vorba, nu prea sunt băgate în seamă în această discuție…) este dezvoltată tot cross-curricular, dar mai ales la 1. Comunicare…, 4. Educație socială … (care, desigur, ar include și istoria și geografia) și 6. Sensibilizare… (care ar include și elemente de interculturalitate și de identitatea europeană).
- Disciplina 6. Sensibilizare … ar include și artele – pentru dezvoltarea ”consumatorului” și a ”producătorului” de artă și cultură.
- Repartiția orelor între aceste discipline ar fi decisă ”fifty/fifty” la nivel central și la nivel de școală. De exemplu, la gimnaziu: minimum 2 – maximum 4 ore pe săptămână la fiecare dintre cele 8 discipline.
- Raportul trunchi comun / curriculum la alegerea elevului ar fi evolutiv dinspre clasa 0 (la care aș îndrăzni să propun 0 ore opționale) până la 40% la clasa a X-a. De exemplu, la gimnaziu ar fi 24 de ore/săptămână trunchi comun (24 mi se pare și un număr ”comod” – pentru că 24 se împarte exact la 2, la 3, la 4, la 6 și la 8) la care se adaugă minimum 4 – maximum 7 ore curriculum opțional. Dacă elevul optează, pot fi adăugate ore la disciplinele de trunchi comun – nu ar fi obligatorii discipline noi. De asemenea, aceste ore ar putea fi dedicate proiectelor (”project based learning”).
- Conținuturile ar merge ”spiral” (deci, nici ”liniar” nici ”concentric”) pe fiecare dintre cele 8 ”discipline” și ar fi corelate cu profilurile de ieșire. De asemenea, conținuturile s-ar putea diversifica (modular, nu disciplinar) pe măsura înaintării în școlaritate, pe baza principiilor cunoscute de vreo 500 de ani: de la apropiat la depărtat, de la concret la abstract, de la particular la general, de la simplu la complex.
Dar a venit trezirea din visare, dușul rece, odată cu o întrebările: ”Cu cine crezi că vei putea face așa ceva?”. ”Unde te trezești?”
Susțin aceste idei de foarte multă vreme. Mai mult, Educația antreprenorială poate fi ușor inclusă în ceea ce dl Iosifescu numește ”Educație socială și civică” (modul pe care l-aș numi mai concret ”Omul în societate” . Importante sunt, desigur, conținuturile. Acestea ar trebui cât mai repede detaliate pe ani de studiu și număr de ore. Numărul de ore trebuie să rezulte din conținuturi și nu invers (înghesuirea/ lăbărțarea unor cunoștințe pe un număr fix de ore). Și o nuanță: denumirile acestor modul ar trebui să evite orice adjectivare și să se limiteze la substantivizare. De ex. spuneți ”expresie culturală”. Eu aș spune pur și sumplu ”Culrura”. Apoi, în loc de
”dezvoltare personală” aș spune ”dezvoltarea persoanei”. De asemenea, în loc de ”expresivitate corporală” aș spune ”armonia corpului uman” (sau ceva similar). În rest, susțin ideea că și educația tehnologică poate face elevii mai buni patrioți, mai buni europeni, mai buni cetățeni. De e nu?
Cu noi!
asta da schimbare de paradigma!…mi-a placut (cel putin) din doua motive…conceptul in sine, da, cu cresterea in spirala! asa ar simti copiii 'firul rosu' in parcursul lor si ar vedea si rezultate…si apoi, pentru ca ati gasit 'a treia cale', nu ca nu as sti ca aveti exercitiu de 'think the unthinakble' :)…as vrea sa pot sa va contrazic apropos de final si de trezire, dar, urmarind postari si comentarii (pe dascali.ro si nu numai), nu stiu cum am putea sa facem sa scoatem colegii din starea in care sunt…toata admiratia!
DE CE ESTE NECESAR UN NUMĂR MAI MARE DE ORE DE GEOGRAFIE ÎN NOILE PLANURI-CADRU
La formarea celor opt competenţe –cheie cerute de LEN nr.1/2011 geografia aduce o contributie
substanțiala. Astfel, geografia contribuie la formarea compe¬tențelor de comunicare în limba maternă prin utilizarea limbajului de specialitate și explicarea realității geografice, după cum utilizarea corectă a numelor proprii și a termenilor geografici în limbi străine dezvoltă competențe de comunicare în limbile respective.
Și competențele de bază în științe și tehnologii se pot dezvolta și prin contribuția geografiei. Multe elemente din matematică se utilizează în geografie pentru studierea mediului terestru.
Un exemplu în acest sens este și prezentarea realității geografice pe suport cartografic și grafic. Geografia contribuie și la identificarea și explicarea valențelor sociale, civice și culturale ale caracte-risticilor spațiului geografic, iar asimilarea unor tehnici de lucru și deprinderi de învățare sunt folosite în învățarea pe tot parcursul vieții (educația permanentă).
Aportul geografiei la realizarea unor modele și soluții de organizare și utilizare a spațiului geografic din perspectiva dezvoltării durabile contribuie la formarea atât a unor competențe de inițiativă și antreprenoriat, cât și a competențelor de sensibilizare și exprimare culturală.
Geografia studiază mediul geografic (ca mediu de existență al omului), iar în acest mediu interacționează atât elemente, procese și fenomene guvernate de legi ale naturii, cât și elemente, procese și fenomene care se desfășoară după legi ale societății. Prin urmare obiectul de studiu al geografiei este mediul geografic exprimat prin interacțiunea om-societate la nivel global (planetar), dar și regional și local.
În predarea geografiei profesorul trebuie să realizeze corelații interdisciplinare (geologie, matematică, fizică, chimie, sociologie, informatică, etc.), dar și conexiunile dintre disciplinele care compun știința geografiei (geografia fizică, geografia umană, geografia regională, etc.).
Am prezentat ,pe scurt, contribuția geografiei la formarea competențelor-cheie și a competențelor generale și specifice din programele școlare.
Dar geografia poate contribui substanțial și la formarea competențelor digitale la elevi, întrucât tehnologia informației și comunicării (T.I.C.) permite accesarea și utilizarea de către elevi și profesori a conținuturilor cu caracter geografic (dar nu numai atât).
Geographic Information Systems (GIS) este un sistem hardware și software conceput și utilizat pentru stocarea, interogarea și analiza datelor geografice, iar în final, rezultatele sunt reprezentate cartografic. Tendința la nivel mondial este de introducere a Sistemului de Informații Geografice în curriculum-ul școlar. Nu înțelegem de ce în România nu se fac pași în această direcție, mai ales că dispunem de resurse hardware, software, de date disponibile, dar și de profesori de geografie competenți (resursa umană).
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
Nu am nimic împotriva geografiei. Dar geografia trebuie văzută ca mijloc de a face educație, de a dezvolta competențe sociale, culturale etc., nu ca scop în sine (decât, poate, pentru cei pasionați). Și, să fim bine înțeleși, ce am spus consider valabil și pentru istorie, fizică, muzică, matematică etc. – care, cel puțin pentru învățământul obligatoriu, ar trebui ”topite” în teme relevante pentru elevi.
S-a gandit ministrul sa intrebe vreun psiholog care este procentul de inteligenta matematica al elevilor romani? Sau este chiar atat de naiv sa-si inchipuie ca elevii nostri sunt mai talenatati tehnico-stiintific decat altii din tari mult mai civilizate? Vom avea o societate si mai abrutizata si dezumanizata decat in prezent, fara nicio imbunatatire in pregatirea tehnica.
Ideea cu "trunchiul comun" + opționale bulversează de mai mult timp comunitatea pedagogică. Aparent, arata bine. Totuși, Diavolul se ascunde în detalii de implementare. Cine propune conceptul (curriculum, nr.ore, modul de evaluare etc)acestor opționale? Cadrul didactic? Ministerul? Cît de opţionale/obligatorii sunt "opționalele" pentru elev? Poate oare un elev/parintii acestuia sa nu opteze pentru "ceva în plus" si sa ramina la "trunchiul de bază", sau este obligat sa "opteze"? Cit de libera este optiunea in cazul existentei a mai multor "optionale" in cadrul institutiei? Fiecare profesor işi va afişa (probabil) "oferta optionala" şi va "presa subtil" elevii sa opteze pentru propria ofertă? Care este numarul minim de elevi pentru ca "oferta optionala" sa se produca? Ce facem cu aceasta situatie in scolile mici? Nu ajungem in situatia cind "libera optiune a elevului" se transforma in "optiune obligatorie" la decizia scolii? Salarizarea pentru optionale? Evaluarea la opţionale si ponderea acesteia în cadrul notei generale?
Se pare, ca tocmai de acest "Diavol" se sparg intentiile nobile de a da mai multa flexibilitate sistemului de invatatmint in general si planurilor cadru, in particular. Fara un concept reglatoriu, flexibilitatea risca sa se transforme rapid in haos, or comunitatea pedagogică intuieşte acest lucru…