Din nou, după mult timp, despre evaluarea profesorului

Written by serbaniosifescu

23/05/2017

Reiau, acum, seria articolelor despre evaluarea profesorului, începută pe blogul http://deceeducatia.blogspot.ro/ în august 2015 și întreruptă în octombrie, același an. Reamintesc faptul că, atunci, am propus o serie de premise și principii ale evaluării profesorilor, din perspectiva ”transformațională” asupra calității educației (opusă abordării strict ”procedurale”, dominantă acum). Tot atunci am promis că voi continua seria mergând spre partea metodologică și chiar instrumentală dar, cum se spune, ”mi-am prins urechile”: cu cât citeam mai mult, cu atât opțiunea pentru o abordare sau alta, pentru o metodă sau alta, pentru un instrument sau altul a devenit mai dificilă. Așa că am decis să mai studiez problema. 
Am constatat că fiecare sistem (considerat) performant a dezvoltat o abordare proprie, coerentă, cu principii, standarde, metode și instrumente specifice de evaluare a profesorului, ca rezultat al unei evoluții specifice, într-un context economic, social, politic și cultural la fel de specific. Multe aspecte metodologice sunt de-a dreptul fascinante, dar numai dacă le privești din interiorul sistemului respectiv și te dezmeticești repede întrebându-te: ”cum s-ar putea aplica așa ceva la evaluarea profesorilor din România?”. 
Am mai constatat, de asemenea, că discuția nu este nici pe departe încheiată, existând dezbateri aprinse (pe plan intern și internațional), bazate pe rezultate de cercetare diferite și chiar contradictorii, în condițiile în care niciun sistem de învățământ nu a reușit să introducă un sistem funcțional de plată exclusiv pe bază de merit – ”meritul” însuși suportând definiții extrem de diverse. 
Ca urmare, m-am reorientat spre zona de politici publice – singura care poate oferi, de fapt, un cadru adecvat pentru dezvoltarea unui nou sistem de evaluare a profesorilor. Decizia de a relua, acum, discuția despre evaluarea profesorilor, după un an și jumătate de pauză, a fost determinată de trei lucruri întâmplate relativ recent și de perspectiva invocată, cea a politicilor publice. 
Primul motiv este că cineva a încălzit o supă veche, din 2014, republicând un articol despre necesitatea implicării profesorilor în procesul de reformă (cu un mesaj de genul ”nimic despre noi, fără noi” – v. https://www.washingtonpost.com/news/answer-sheet/wp/2014/08/14/seven-things-teachers-are-sick-of-hearing-from-school-reformers/?utm_term=.23cac421e9f6). Perfect de acord, mi-am zis: înainte de a propune ceva, hai să vedem ce spun profesorii, dar și celelalte părți interesate (elevi, părinți etc.) în privința acestui subiect. Dar nu am găsit nicio analiză sistematică și nici vreo cercetare cu caracter reprezentativ referitoare la evaluarea profesorului: avem niște prevederi legale, avem o metodologie și toată lumea pare mulțumită… 
Însă una dintre cele cinci dezbateri organizate de ARACIP (v. sinteza la https://docs.google.com/presentation/d/1Qw4L0Mv6jgnytveKIj2tIX53f866UJ3aYPDJtST-JFY/edit#slide=id.p30 și pagina de FB ”Educația în dezbatere publică”), care a avut ca temă evaluarea și salarizarea profesorului (v. documentul de mai sus, începând cu slide-ul 26), a condus la niște concluzii diferite:
  • Criteriul fundamental de evaluare și salarizare ar trebui să fie asigurarea progresului în învățare pentru toți elevii, indiferent de aptitudinile și capacitățile acestora (deci, inclusiv pentru copiii/elevii cu dizabilități, pentru cei proveniți din medii dezavantajate și pentru cei talentați).
  • Al doilea criteriu utilizat în evaluare și salarizare ar trebui să fie creșterea nivelului satisfacției elevilor și/sau al părinților față de educația oferită.
  • Gradul de dificultate în privința condițiilor de predare și rezultatele elevilor ar trebui să constituie, într-o măsură mai mare decât până acum, criterii fundamentale pentru evaluarea cadrelor didactice și salarizarea acestora.
  • Elevii și părinții ar trebui să fie consultați și chiar ar trebui să participe efectiv la evaluarea cadrelor didactice, inclusiv (opinie minoritară) să influențeze cuantumul salariului acestora.
  • Ar trebui ca o proporție însemnată din salariul cadrelor didactice (peste 25%) să fie obținută pe baza criteriilor de performanță stabilite (și menționate mai sus). 
Al doilea motiv este creșterea interesului public pentru calitatea corpului profesoral, manifestat atât în ”societatea civilă” (v., de exemplu, rezultatele audierii publice organizate de ”Coaliția pentru educație”, care pot fi consultate la http://coalitiaedu.ro/audiere-publica/bibliografie/) cât și la nivel guvernamental – mă refer, aici, la proiectul național „România educată” inițiat de Președintele României. Una dintre dezbaterile regionale organizate în cadrul acestei inițiative (iulie 2016, Brașov) a avut ca temă ”Cariera didactică în învățământul preuniversitar”, iar unul dintre ateliere a fost dedicat evaluării profesorului (v. Raportul acestei dezbateri la http://www.presidency.ro/files/userfiles/03_-_18_iulie_-_Dezbatere_Iulie_Brasov_CarieraDidactica_Raport_FINAL.pdf). În urma dezbaterilor au fost identificate mai multe ”obiective de țară” referitoare la acest subiect, care pot fi considerate propuneri de criterii de evaluare (se poate observa suprapunerea parțială cu criteriile reieșite în urma dezbaterii organizate de ARACIP):
  • Progresul elevului.
  • Incluziunea elevului indiferent de mediul de proveniență.
  • Scăderea abandonului școlar.
  • Îmbunătățirea activității profesorului.
  • Comunicarea și cooperarea cu alți profesori.
Al treilea motiv este apariția Raportului OECD / UNICEF privind evaluarea (varianta în limba română poate fi descărcată la http://www.unicef.ro/wp-content/uploads/Studiu_OECD.pdf). Studiind acest raport, am constatat că:
Avem nenumărate strategii naționale, inclusiv în domeniul educației (legate de reducerea părăsirii timpurii a școlii, de învățarea pe tot parcursul vieții, privind învățământul superior, privind învățământul profesional și tehnic, privind infrastructura educației), dar nu avem NICIO strategie dedicată dezvoltării celei mai importante resurse educaționale – resursa umană. Avem standarde de evaluare pentru unități de învățământ (din 2007 – cele noi fiind elaborate, dezbătute și pe drumul pentru aprobarea prin HG), am achiesat (cel puțin declarativ) la standardele internaționale elaborate de OECD pentru evaluarea rezultatelor învățării la PISA și am construit, pe această bază, probele de evaluare națională menționate mai sus. Standardele privind activitatea PROFESORULUI datează din 1999 (ocupaționale) și din 2001 (parcă) cele profesionale (care nu știu dacă au putere legală). 
Pornind de la aceste trei premise și de la convingerea că o reformă reală în educație nu poate fi decât una culturală, toate combinate cu extrema diversitate a abordărilor referitoare la evaluarea profesorului, mi-am zis că, înainte de a supune discuției un sistem nou/îmbunătățit de evaluare, ar trebui să văd ce spun profesorii, dar și celelalte părți interesate (elevi, părinți etc.) în privința acestui subiect. Sau, măcar, să văd dacă acest subiect interesează pe cineva…
Ca urmare, vă propun un instrument de analiză a opiniilor părților interesate în privința acestui subiect. Nu este vorba de o cercetare oficială, nici de un instrument validat în vreun fel, nici de vreo pretenție de reprezentativitate, ci doar de o curiozitate și o ”luare a pulsului”, care se poate dovedi utilă în construirea unui punct de plecare pentru o viitoare, posibilă (și cât de necesară!!), politică publică în acest domeniu. 
Pentru elaborarea acestui instrument am plecat de la datele existente și de la analizele realizate la nivel european și internațional (de Eurydice, OECD etc.). Întrucât ar fi rezultat un chestionar mult prea lung, care ar fi luat prea mult timp pentru completare, am împărțit instrumentul în trei părți (”Google Forms” – cu aceleași întrebări de context).
Prima parte este generală, referindu-se la criteriile de evaluare, la legătura între evaluare / salarizare / evoluție în carieră, la actorii implicați în evaluare, la periodicitatea evaluării și la sursele de informație pentru ”documentarea” evaluării. Desigur, nu mă refer la ceea ce este, ci la ceea ce ar trebui să fie.
Cea de-a doua parte va operaționaliza majoritatea criteriilor propuse, sugerând, pentru fiecare, anumite aspecte care pot fi (sau nu) reținute. Dacă, în urma aplicării primului chestionar, vor rezulta criterii suplimentare, vor fi și ele operaționalizate. Dacă, pe de altă parte, unele dintre criteriile prezentate vor întruni un număr foarte mic de sufragii, voi renunța la operaționalizarea lor – din acest motiv nu lansez al doilea chestionar concomitent cu primul.
A treia parte (adică al treilea chestionar) se va referi la două criterii de evaluare recunoscute, unanim, drept esențiale (deci, la care nu se poate renunța…), dar care ridică cele mai mari probleme în aplicare și care merită o discuție separată: 
  • Proiectarea, realizarea și evaluarea activităților de învățare ale elevilor – deci, în subsidiar, care ar fi practicile de la clasă cu impactul cel mai mare asupra rezultatelor învățării la elev și modul în care aceste practici pot fi evaluate.
  • Progresul copiilor/elevilor în privința rezultatelor învățării – și, în subsidiar, cum poate fi măsurat / evaluat acest progres. 
Acestea fiind zise, primul chestionar se află la adresa https://goo.gl/forms/sB83qobpEgobUhhX2

Articole Similare

Din nou, despre ”merit”

Se vehiculează, a nu știu câta oară, ideea retribuirii profesorilor după merit / performanță / ”rezultate”. Am mai...

2 Comentarii

  1. Anonim

    Inainte de a vorbi de evaluarea cadrelor didactice cred ca trebuie sa vorbiti despre modul de numire si evaluarea a directorilor din scoli. Ma refer, in special, la scolile unde directorii nu au luat sau nu s-au prezentat la concurs si au fost numiti in continuare. Ce credibilitate poate avea pentru profesori, elevi, parinti si comunitatea locala mentinerea in functie "din motive diverse" a unei persoane care nu a dovedit ca poate face fata unui examen? Cum poate un astfel de director sa evalueze cadrele didactice? Pentru ca un astfel de director este Presedintele unui Consiliul de Administratie care, in urma rapoartelor de autoevaluare si evaluare, stabileste calificativul cadrului didactic. Orice vot in C.A a unui astfle de director poate fi lovit de nulitate in instanta. Vorbim de evaluarea cadrelor didactice, dar de impactul negativ pe care il are asupra unei unitati scolare un director fara promovarea concursului nu se vorbeste nicaieri. Incercati sa analizati acest aspect. Si un alt aspect: faptul ca sunt unitati scolare in care sunt profesori care au PROMOVAT concursul de directori, iar in functie este numit tot directorul care NU a promovat. Ce crede comunitatea din acea scoala? Ca daca ai prieteni la ISJ sau ISMB nu mai trebuie sa dovedesti nimic, ramai director oricum. Iar daca nu ai prieteni chiar daca ai promovat concursul nu poti fi numit. Incepeti va rog cu acest aspect trist din viata scolii.

    Răspuns
  2. Unknown

    Discuția trebuie încadrată în sistemul educațional românesc actual care păstrează forme bolșevice de organizare (nu te vrea primarul nu mai candida, întrebările puse la așa-zisul concurs de directori, rolul inspectoratelor școlare compuse din activiști de partid din rândul profesorilor ș.a)și astfel ne vom da seama de un lucru fundamental, despre care am mai vorbit: în România se păstrează același spirit pregnant al imitației ale unor "forme fără fond", asta ca să nu mai vorbim de faptul că noi nu avem un ideal educațional de la care pleacă totul, și atunci o întrebare logică: în ce context evaluăm activitatea profesorilor?

    Răspuns

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.