Știm că elevii noștri nu au nici competențele de bază (conform rezultatelor la evaluările naționale și internaționale), nici cele necesare pe piața muncii și, în general, în societate (conform datelor privind inserția profesională a tinerilor și privind NEETs, precum și pe baza celor declarate de angajatori).

Mai știm că, dacă ar fi să facem o medie a punctajelor obținute de școli la evaluările ARACIP, aceasta ar fi la 6 (pe o scală de 10).

În sfârșit, mai știm că profesorul este cel care, în școală, contribuie cel mai mult la obținerea acestor rezultate (de care nu suntem mândri), în schimb marea lor majoritate se consideră foarte competenți (conform TALIS), fapt confirmat de calificativele de ”foarte bine”, primite la evaluarea anuală, de 95% (estimare personală) dintre cadrele didactice. 

Chiar dacă pentru rezultate contează mai mult mediul de proveniență a elevilor, ceva nu se leagă în această relație între evaluarea profesorului și performanța elevilor și a școlilor și, de aceea, am propus, acum câteva săptămâni o dezbatere privind evaluarea profesorului, lansând un chestionar de opinie. Am crezut că vor veni multe răspunsuri, având ceva experiențe anterioare în acest sens: indiferent de tema propusă, am primit peste 1000 răspunsuri, uneori și 3000. 

Dar am primit doar 222 de răspunsuri, în condițiile în care postarea de pe Blog, în care explicam ”ce” și ”cum”, a avut peste 1500 de vizualizări. Desigur, pe motiv că situația actuală convine, mă așteptam la mai puțin interes – dar nu chiar atât de puțin! 

Oricum, din respect pentru cei care și-au rupt din timpul liber pentru a răspunde, am prelucrat răspunsurile primite. 

Din cei 222 de respondenți, peste 2/3 sunt cadre didactice (la care se adaugă circa 1/10 directori). Deci, răspunsurile reflectă, cu precădere, opiniile ”oamenilor școlii”: doar 13% au răspuns în calitate de părinte, 2% ca elevi, la fel ca angajatori, avem și bunici etc. Aproape jumătate dintre respondenți provin din 3 județe (București, Iași și Constanța), peste 4/5 locuind în mediul urban. Ca arie de interes, cele mai multe opțiuni sunt pentru învățământul gimnazial, interesând mai puțin învățământul preșcolar, liceal-vocațional, postliceal și special. Cam un sfert dintre respondenți s-au referit la, în general, la tot sistemul școlar.

Referitor la funcțiile principale ale evaluării, peste 2/3 dintre respondenți susțin că ambele funcții sugerate (răspunderea publică și îmbunătățirea) sunt la fel de importante. Dintre cei care opinează că una dintre ele este mai importantă decât cealaltă, cei care susțin răspunderea publică sunt ceva mai mulți decât cei care susțin că mai importantă este îmbunătățirea activității profesorului (37 față de 29). Au mai fost indicate și alte funcții, dar toate sunt variațiuni pe aceleași teme sau sunt criterii și subcriterii de evaluare, nu funcții. 

Interesantă și cu ”valoare adăugată” mi s-a părut o opinie – de fapt, o întrebare: ”Nu se poate evalua și din punct de vedere moral?” Chiar nu știu ce să răspund: primul răspuns care mi-a venit în minte a fost ”da, desigur!”. După care am început să mă gândesc: După care morală? Care ar fi normele morale utilizate? Dar indicatorii? Cine face evaluarea? Facem o ”poliție a minții”? Că, iată, au mai încercat și alții cu ”Codul eticii și echității socialiste” sau cu ”Inchiziția”. Așa că, mă abțin.

Referitor la criteriile de evaluare, am făcut o prelucrare ultra-simplă (desigur, neștiințifică) și o ierarhie însumând numărul opțiunilor care au indicat un anumit criteriu ca fiind hotărâtor sau foarte important, din rezultat scăzând numărul opțiunilor care au considerat criteriul ca fiind puțin sau deloc important. Clasamentul este următorul (în paranteză, punctajul obținut prin metoda descrisă):

1. Starea de bine a copiilor / elevilor în școală (203).
2. Satisfacția beneficiarilor (elevi, părinți etc.) (202).
3. Rezultatele copiilor / elevilor, inclusiv destinația lor ulterioară (200).
4. Formarea inițială și cea continuă (192).
5. Proiectarea, realizarea și evaluarea activităților de învățare (181).
6. Comunitatea în care funcționează școală (favorizată, dezavantajată etc.) și tipologia elevilor la care predă (favorizați, dezavantajați etc.) (155).
7. Rezultatele evaluării instituționale / externe, la nivel de școală (145).
8. Experiența profesională (127).
9. Responsabilitățile deținute la nivelul școlii și calificări obținute (mentor, formator etc.) (108).
10. Nivelul de învățământ la care funcționează și tipul de școală (63).
11. Alt criteriu (23). Au fost, la acest punct, în total, 39 de opțiuni, majoritatea subcriterii sau interpretări ale celor 10 criterii menționate. 

Totuși, câteva sunt ”altceva”:

• Cunoașterea copiilor / elevilor – de acord, pentru a fi mai clar, criteriul poate fi reformulat: ”Cunoașterea copiilor / elevilor și starea lor de bine”.
• Autoevaluarea – privește mai mult procedura de evaluare (cum este și acum, de altfel, conform prevederilor legale), nefiind un criteriu propriu-zis. Deci, nu.
• Starea de bine a cadrului didactic – poate fi o țintă pentru cercetare sau evaluare la nivel de sistem, dar nu cred că poate fi un criteriu pentru evaluarea individuală. Motivul principal este că nu știu care ar putea fi deciziile de luat pe baza acestui criteriu: ce fac eu, ca director / evaluator, dacă un cadru didactic ia un punctaj mic? Îl pedepsesc? Îi dau concediu? Îl trimit la psiholog sau la formare? Îi măresc salariul? Îi spun bancuri să-l înveselesc? Aici, poate, ar putea intra ”aspirațiile profesionale”, ca subcriteriu la criteriul ”experiență” (de exemplu). Sau, mai bine, criteriul ”Experiență” ar putea fi reformulat, pentru a se adresa ambelor direcții (trecut și viitor): ”Experiență și aspirații profesionale”.
• Rezultatele evaluării psihologice: Hmmm…. Care ar trebui să fie consecințele unui punctaj mic? De fapt, criteriul nu ar trebui să fie folosit la evaluare, ci la angajare, nu cu punctaj, ci cu verdict de ”apt”/”inapt”.
• Comunicarea și relațiile cu colegii – le am, deja, în vedere, ca subcriterii la nivelul criteriului ”responsabilități și calificări…” – inclusiv comunicarea cu beneficiarii. Eventual, ca să fie clare lucrurile, criteriul poate fi reformulat: ”Comunicarea la nivelul școlii, responsabilitățile deținute și calificările obținute”.
• Criterii legate de moralitate – v. mai sus. Deci, nu.

Am lăsat la urmă două propuneri de criterii suplimentare, interesante, dar extrem de greu de evaluat (deci, și de operaționalizat).

Primul, valorile / ”mindset-ul”, este, de-a dreptul, neevaluabil, pentru că e foarte personal, foarte general și imposibil de cuantificat. Mai mult, a impune niște valori ”majoritare” nu este deloc în spiritul democrației. Cum am spus: ce facem, înființăm ”poliția minții”? Dar, pe de altă parte, cred eu, îndeplinirea celorlalte criterii sunt dovezi pentru valorile trăite și transmise de profesor, mult mai mult decât a spune, ”pe gură”, care sunt valorile fundamentale. 

Cel de-al doilea este inovația / creativitatea, important pentru că, într-adevăr, sistemul merge înainte prin inovație și prin inovatori. Și eu m-am gândit să-l introduc între criteriile esențiale, dar am renunțat din mai multe motive. De exemplu: Ce înțelegem prin inovație – ”inventarea” a ceva complet nou, sau aplicarea, între primii sau chiar în premieră, a unor inovații venite din altă parte? Apoi: premiez inovația, în sine, sau rezultatele acesteia (de exemplu, în termeni de eficiență a învățării, ca raport între rezultate și efort)? Aceasta pentru că pot exista inovații care pot înrăutăți rezultatele, starea de bine, participarea școlară, inovații care pot consuma multe resurse și inovații cu efecte ”perverse”, neașteptate, care depășesc avantajele. De aceea, m-am gândit la mai multe variante de valorizare a acestui aspect, repet, important:

• ”Inovația” ca sub-criteriu sau set de descriptori la alte criterii (desigur, acolo unde se pretează): poți fi inovator și în proiectarea activităților de învățare, și în comunicarea cu colegii, și în modalitățile de dezvoltare profesională asumate etc. Dar nici așa nu sunt sigur că ar fi bine: cunosc profesori foarte buni (recunoscuți și apreciați de toată lumea, inclusiv de beneficiari), care NU sunt inovatori…
• ”Inovația” luată în considerare NUMAI în tandem cu niveluri superioare de îndeplinire la celelalte criterii și NUMAI pentru bonificații și pentru progres mai rapid în carieră (universitară sau în cercetare, de exemplu). Desigur, în niciun caz acest criteriu nu ar trebui folosit pentru reducerea calificativului sau pentru sancționare.
• ”Inovația” premiată exclusiv în afara sistemului de evaluare – eventual prin parteneriate public-privat, așa cum încearcă deja diverse firme și ONG (dar, din păcate, pe baza unor criterii vraiște și/sau netransparente…).

Rezumând, primele trei criterii țin clar de ”obiectul activității”, de cel care învață, urmează două criterii care țin de profesor, urmând apoi toate criteriile care țin de școală și comunitate (intercalate cu un al treilea criteriu care se referă la profesor). OK până aici.

În privința corelării evaluării cu salarizarea, rezultatele indică, însă, ierarhii diferite: 

a. Pentru stabilirea salariului de bază, ”Top 5” este:

1. Formarea inițială și cea continuă – la mare distanță de celelalte (142 opțiuni).
2. Experiența profesională.
3. Proiectarea, realizarea și evaluarea activităților de învățare.
4. Starea de bine a copiilor / elevilor în școală.
5. Satisfacția beneficiarilor (elevi, părinți etc.)

Deci, rezultatele elevilor (locul 8) ar trebui să conteze foarte puțin în stabilirea părții cele mai consistente a salariului, iar primele trei criterii se referă doar la profesor. 

b. Pentru ”sporuri”, clasamentul criteriilor este:

1. Experiența profesională (98 opțiuni).

2-3. Comunitatea în care funcționează școală (favorizată, dezavantajată etc.) și tipologia elevilor la care predă (favorizați, dezavantajați etc.).

2-3. Responsabilitățile deținute la nivelul școlii și calificări obținute (mentor, formator etc.).

4. Nivelul de învățământ la care funcționează și tipul de școală.

5. Rezultatele evaluării instituționale / externe, la nivel de școală.

Și aici rezultatele elevilor sunt pe locul 7, iar primele trei criterii se referă la profesor și la școală / comunitate. 

c. Premiile și bonificațiile, ar trebui acordate, în ordine, în funcție de: 

1. Rezultatele copiilor / elevilor, inclusiv destinația lor ulterioară (66 opțiuni).

2. Responsabilitățile deținute la nivelul școlii și calificări obținute (mentor, formator etc.).

3. Rezultatele evaluării instituționale / externe, la nivel de școală.

4. Satisfacția beneficiarilor (elevi, părinți etc.).

5. Comunitatea în care funcționează școală (favorizată, dezavantajată etc.) și tipologia elevilor la care predă (favorizați, dezavantajați etc.).

Doar aici sunt menționate rezultatele elevilor ca fiind importante, urmând criterii care țin de școală / comunitate (deci, care nu țin de profesor). 

d. Criterii care nu ar trebui să conteze pentru salarizare:

1. Nivelul de învățământ la care funcționează și tipul de școală (48).

2. Rezultatele evaluării instituționale / externe, la nivel de școală.

3. Proiectarea, realizarea și evaluarea activităților de învățare.

4. Satisfacția beneficiarilor (elevi, părinți etc.).

5. Starea de bine a copiilor / elevilor în școală.

În privința corelării evaluării cu evoluția în carieră, opțiunile sunt următoarele:

a. Pentru accesarea cu prioritate și în condiții avantajoase, a programelor de dezvoltare profesională ulterioară, criteriile preferate sunt:

1. Comunitatea în care funcționează școală (favorizată, dezavantajată etc.) și tipologia elevilor la care predă (favorizați, dezavantajați etc.) (113 opțiuni).

2. Formarea inițială și cea continuă.

3. Starea de bine a copiilor / elevilor în școală.

4. Proiectarea, realizarea și evaluarea activităților de învățare.

5. Satisfacția beneficiarilor (elevi, părinți etc.).

Rezultatele elevilor sunt pe locul 7 în ordinea criteriilor, contând cel mai mult un criteriu care ține de școală / comunitate, unul care ține de profesor și unul care ține de elevi (mi se pare distribuția cea mai echilibrată).

b. Pentru promovarea în funcții de conducere contează:

1. Experiența profesională (90 opțiuni).

2. Responsabilitățile deținute la nivelul școlii și calificări obținute (mentor, formator etc.).

3. Rezultatele evaluării instituționale / externe, la nivel de școală.

4. Satisfacția beneficiarilor (elevi, părinți etc.).

5. Rezultatele copiilor / elevilor, inclusiv destinația lor ulterioară.

Două criterii din primele trei se referă la școală / comunitate și unul la profesor. 

c. Pentru accesul la calificări ulterioare:

1-2. Proiectarea, realizarea și evaluarea activităților de învățare (50 opțiuni).

1-2. Rezultatele copiilor / elevilor, inclusiv destinația lor ulterioară (50 opțiuni).

3. Experiența profesională.

4. Formarea inițială și cea continuă.

5. Responsabilitățile deținute la nivelul școlii și calificări obținute (mentor, formator etc.).

În ”Top 3” sunt două criterii care țin de profesor și unul care ține de elevi (rezultatele)

d. Criterii care ar trebui eliminate în privința evoluției în carieră:

1. Nivelul de învățământ la care funcționează și tipul de școală (55 opțiuni).

2. Comunitatea în care funcționează școală (favorizată, dezavantajată etc.) și tipologia elevilor la care predă (favorizați, dezavantajați etc.)

3-4. Proiectarea, realizarea și evaluarea activităților de învățare

3-4. Starea de bine a copiilor / elevilor în școală.

5-6. Rezultatele copiilor / elevilor, inclusiv destinația lor ulterioară

5-6. Satisfacția beneficiarilor (elevi, părinți etc.).

În privința actorilor evaluării, clasamentul complet (pentru că mi s-au părut interesante și răspunsurile minoritare), este următorul (în paranteză, numărul opțiunilor):

1. Cel evaluat (autoevaluare) – 173.

2. Elevii la care predă – 154.

3. Un evaluator extern sau un mentor, coach etc. – 134.

4. Părinții elevilor la care predă – 121. 

5. Șeful de catedră – 112.

6. Directorul – 109.

7. Consiliul profesoral – 95. 

8. Consiliul de administrație – 85. 

9. Inspectoratul Școlar (prin inspecție) – 72.

10. Consiliul local / primăria – 8.

11-15. Nimeni dintre angajații sistemului de învățământ. Cel mai bun evaluator e computerul. Un program de evaluare computerizat. Plus rezultatele elevilor – 1.

11-15. Evaluarea în cadrul catedrei „profesor-profesor” – 1. 

11-15. ARACIP – 1.

11-15. Profesor universitar – 1.

11-15. De orice evaluator autorizat și agreat de reprezentanții părinților – 1.

Sursele de informare utilizate în evaluarea profesorului, ar trebui să fie (în paranteză, numărul opțiunilor):

1-2. Rezultatele observării directe a activității – 187

1-2. Chestionare aplicate sau interviuri cu elevii, părinții și alți beneficiari – 187.

3. Chestionare aplicate sau interviuri cu profesorul evaluat – 160.

4. Chestionare aplicate sau interviuri la nivelul conducerii (șeful de catedră, directorul, etc.) – 126.

5. Documentele produse, existente la nivelul școlii – 123.

6. Chestionare aplicate sau interviuri cu colegii – 96.

7. Chestionare aplicate sau interviuri cu actori externi – inspectori, consilieri locali, angajatori, evaluatori externi etc. – 87.

Nu am mai pus și răspunsurile la ”alte surse” pentru că repetă, în diferite forme, opțiunile deja exprimate. 

În privința frecvenței revizuirii condițiilor de încadrare în urma evaluării, opiniile dominante, atât în privința salarizării cât și a promovării în carieră, sunt: ”Anual sau când sunt întrunite anumite condiții” (96, respectiv 75 opțiuni), urmată de ” La patru ani / la final de ciclu de predare” (58, respectiv 61 opțiuni).

Principala concluzie pe care o trag din acest exercițiu este (în afara dezinteresului … interesat!) lipsa voinței de a corela evaluarea profesorului cu salarizarea și cu progresul în carieră. 

Astfel, dacă primele trei opțiuni privind criteriile de evaluare se referă la elevi / copii (Starea de bine a copiilor / elevilor în școală , Satisfacția beneficiarilor – elevi, părinți etc. și Rezultatele copiilor / elevilor, inclusiv destinația lor ulterioară), în privința salarizării ”de bază” primele trei se referă numai la profesor (Formarea inițială și cea continuă, Experiența profesională și Proiectarea, realizarea și evaluarea activităților de învățare), rezultatele copiilor contând (în ”Top 3”) doar la premii și bonificații, iar ”Starea de bine” deloc. La fel, pentru evoluția în carieră, între criteriile care ar trebui să conteze, rezultatele copiilor / elevilor (în ”Top 3”) ar fi de luat în considerare doar pentru accesul la calificări ulterioare (dar nu pentru accesul la funcții de conducere și nici pentru accesul prioritar la dezvoltare profesională), iar starea de bine a elevilor / copiilor ar fi de urmărit doar pentru accesul prioritar la dezvoltare profesională.

O altă concluzie ar fi, deci, preferința netă pentru criteriile care țin de profesor, de școală și comunitate, în mai tot ce înseamnă salarizare și evoluție în carieră.

În privința actorilor evaluării, ierarhia preferințelor se potrivește cu ierarhia criteriilor menționate, dar, repet, în condițiile unei legături slabe cu criteriile de salarizare și de promovare în carieră. Surprinde (plăcut!) locul evaluatorului extern între preferințele exprimate. Sursele de informare sunt, și ele, adecvate criteriilor preferate pentru evaluare – dar mai puțin adecvate celor de salarizare și de promovare în carieră.

Concluzia principală este că da, dorim schimbarea sistemului de evaluare și fundamentarea lui pe dovezi, dar nu dorim, nicicum, corelarea acestei evaluări cu salarizarea și cu evoluția în carieră. Poate este o concluzie greșită datorată numărului mic de respondenți, iar majoritatea crede altfel.

Oare?