Prima săptămână de școală, studiu de caz: școală publică de cartier, din București

Written by serbaniosifescu

20/09/2020

Unde oamenii s-au implicat, ca echipă, lucrurile au ieșit: în timpul verii, s-au montat camere în fiecare clasă (pentru online sincron), s-au asigurat laptopuri sau desktopuri (de la desființatul cabinet de informatică) pentru fiecare sală de clasă, s-au făcut achiziții etc. S-au făcut probe și s-au corectat eventualele ”bube”. 
Pe de altă parte, ajustările de ultim moment (reglementările au apărut cam târziu), s-au făcut cam în pripă, cu mult consum de nervi (vineri, 11 septembrie: ”când am ajuns, ieri, acasă, văzând câte mai am de făcut, am plâns toată seara”). 
Joi 10 și vineri 11 septembrie s-au făcut probe cu Meet (școala este înrolată la Google Classroom), s-a definitivat aranjarea sălilor de clasă și s-au luat în primire manualele. Fiecare clasă a primit o tăviță cu materiale de igienă – dezinfectant, măști (câte 2 pentru fiecare elev), prosoape de hârtie etc. Panourile de la primărie au ajuns abia vineri după-amiaza, dar luni dimineața erau instalate: de joi până duminică au venit muncitori trimiși de primăria de sector pentru toaletarea pomilor din curte și pentru ultimele retușuri (pe partea de reparații, instalarea panourilor etc.). 
În funcție de cât de implicați au fost părinții, în unele săli de clasă s-au realizat și îmbunătățiri: s-au pus colțare la panourile de plexiglas (reamintesc, tăioase) și chiar au fost aduse dispensere de dezinfectant cu senzor (idee bună – se economisește mult timp la intrarea / ieșirea elevilor din sală). 
Ședință online cu părinții joi, 10 septembrie. S-au comunicat regulile din ordinul comun și ”dispozitivul” pentru prima zi de școală (ora de începere, locul de întâlnire al clasei, semn de recunoaștere etc.). Părinți receptivi și ascultători – chiar dacă unii au recunoscut (în privat) că nu cred în covid. Un părinte: ”noi vom respecta regulile, poate nu apar cazuri până când se închid școlile. Se vor închide, pentru că vor apărea cazuri, dar sperăm că la alții, nu la noi” 
Prima dată, în istoria școlii, când s-au folosit toate cele trei intrări pentru intrarea și ieșirea elevilor (miracol: nu mai există intrarea și scara profesorilor). Toată lumea: ”ce bine e, ar trebui păstrată regula”. 
La clasa pregătitoare, prima zi de școală (care a durat puțin peste o oră), s-a desfășurat în curtea școlii: copiii pe scaune, părinții în cerc, în spatele lor, în picioare, păstrând distanța și purtând mască. Chiar dacă mulți nu purtau mască și nici nu păstrau distanța atunci când se înghesuiau, împreună cu ceilalți părinți și cu elevii, la gardul școlii, înainte de ore: poliția locală (erau trei polițiști locali) se făcea că nu vede. 
Marți, când au început, efectiv, orele și când toate clasele (pentru că toate aveau absenți) au intrat și online, au mai apărut probleme tehnice. A durat ceva remedierea lor, pentru că profesorul de informatică și administratorul, care mai aveau și multe altele pe cap, au fost suprasolicitați. 
Copiii (de clasa I) au purtat masca fără probleme (unul singur, din 33, se văita, în primele zile, dar s-a obișnuit, și el), inclusiv la joacă: pur și simplu au uitat că o poartă. La fel cu dezinfectatul mâinilor: după câteva zile de repetat regulile, au început să o facă din proprie inițiativă (mulți și-au adus dezinfectant și de acasă). 
Copiii incredibil de liniștiți și de cuminți în clasă și în școală. Se joacă cu mare poftă, în pauze, în bucata de curte alocată (desigur, sub supraveghere permanentă). Spre surpriza tuturor, nici de panouri nu s-au plâns – că nu văd la tablă, că nu au aer etc. – chiar dacă, obiectiv, copilul din ultimul rând vede ca prin ceață când se uită la tablă prin cele patru rânduri de panouri din fața lui. 
La clasele foarte mici (CP, I și a II-a), ”ora” a fost de 30 de minute. Copiii s-au putut concentra și orele au mers ca unse. Anterior, întrucât școala funcționa într-un singur schimb, se făceau pauze la fiecare 50 de minute – să nu fie gălăgie în școală și pentru ca orarul profesorilor care predau la P-IV să se potrivească cu orarul claselor mari. Chiar dacă învățătoarea făcea, în restul timpului (15-20 de minute), alte lucruri (jocuri, cântecele etc.), nu este la fel ca pauza-pauză. Alt lucru de păstrat, poate, în viitor. 
Tot la clasele mici, dar numeroase (peste 30 de elevi) cel puțin 10 minute (din ora de 30 de minute) sunt consumate cu intratul (ordonat), dezinfectatul, mersul în bancă și pregătitul pentru lecția nouă. 
Câteva concluzii: 
Lucrurile au mers mult mai bine decât se aștepta toată lumea. Școala, profesorii, părinții, elevii, s-au adaptat și au învățat din mers – și este bine că se întâmplă așa: ”Atâta ordine și disciplină în școală nu am văzut de când mă știu”. 
”Este prima oară când văd și profesorii de gimnaziu printre elevi. Până acum, doar noi, învățătoarele, mai stăteam cu ei, în pauze”. 
Profesorii NU se pot clona pentru a preda celor din clasă și pentru a monitoriza prezența și activitatea celor de acasă – atât din punct de vedere tehnic cât și al conținutului predat – mai ales cei care (foarte mulți!) încă mai au probleme cu tehnologia. Și chiar dacă ar ști ce să facă (de exemplu, când se strică laptopul sau nu mai merge camera sau microfonul și e nevoie de reinstalarea unui driver – caz real), nu este OK să se oprească din activitatea de învățare, cu copiii din clasă, pentru a rezolva aceste probleme tehnice. 
Personalul didactic auxiliar și nedidactic este insuficient și ar trebui (cred eu, eventual cu sprijinul sindicatelor) actualizate fișele de post. Personalul de îngrijire (puțin) nu face față și, oricum, ar trebui mai bine strunit și supravegheat. 
O soluție ar fi, mai ales la oraș, separarea părții educaționale de cea administrativă și trecerea tuturor problemelor care țin de administrație (pază, curățenie, dotare cu echipamente și materiale, întreținere, reparații etc.) la autoritățile locale – desigur, împreună cu resursele necesare. De exemplu, decât să angajezi 4-5 îngrijitoare fulltime, poate fi mai eficientă contractarea unei firme de curățenie, care să vină seara la 8, cu 10 oameni și utilaje adecvate, care să spele și să dezinfecteze, în 2 ore, toate sălile de clasă, spațiile comune și curtea școlii și care să asigure și o ”permanență” de 1 persoană în timpul orelor (pentru grupuri sanitare și diverse ”urgențe” – mai vomită un copil, se varsă niște apă pe jos etc.). 
Ar fi bine ca fiecare școală să aibă angajată cel puțin o persoană, care să se ocupe exclusiv de partea tehnică. Profesorul de informatică, informaticianul și administratorul (dacă există și care au și altele pe cap) nu fac față acestor sarcini suplimentare, pentru care, oricum, s-ar putea să nu aibă nici pregătirea necesară: chiar informaticianul foarte bun pe partea de soft și programare, poate avea probleme cu partea hard, de interconectare etc. Mă întreb și cum ar putea rezolva aceste probleme tehnice o școală din mediul rural, care poate avea 10 structuri în subordine și care nu are administrator sau informatician.
Ultima și cea mai importantă concluzie: dacă, în ultimii 10 ani (măcar) s-ar fi respectat legea și dacă derogarea nu s-ar fi transformat în lege, multe dintre problemele actuale nu ar fi existat.

Articole Similare

Școala de pe vapor

Pentru că diversitatea este una dintre valorile pe care le promovez, mi-am făcut un obicei să văd, de câte ori am...

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.