Școala online: ce mai freamăt, ce mai zbucium…

Written by serbaniosifescu

02/10/2020

Asistăm la o discuție foarte aprinsă, cu contre, recontre și contrarecontre, despre ”școala online”: școala online înseamnă ”sincron” și/sau ”asincron”? (Nu discutăm, acum, dacă școala online – sincronă sau asincronă – este mai bună decât școala față în față: oricum nu este, mai ales la vârste mici. Dar, repet, nu discutăm, acum, acest subiect). 
După părerea mea, această dilemă este similară cu cea privind planurile cadru de învățământ, când dezbatem, fără sfârșit, numărul de ore alocat diferitelor discipline: abordăm efecte, nu cauze, fenomenul nu esența. După părerea mea, a spune că numai ”sincronul” (adică școala pe Zoom sau Meet) înseamnă școală online, înseamnă că școala este a profesorilor iar activitatea esențială din școală este predarea. Iată de ce: 
  • Învățarea se face numai în școală și numai în cadrul relației directe elev-școală și elev-profesor, pentru că învățarea este tranzitivă (profesorul îl învață pe elev). Ne interesează partea de input (timp, manuale, auxiliare, echipamente etc.) și de proces (formalizat ”pedagogic”). Învățarea trebuie să se bazeze, exclusiv, pe resursele școlare (din școală sau cumpărate de părinți) și pe metodele prescrise de școală. 
  • Lecția predată, aici și acum, de către profesor, este unitatea de măsură a educației. De-aia lecția trebuie zoomuită. Înregistrarea lecției, pentru urmărire ulterioară sau repetată, nu se pune sau este, chiar, descurajată.
  • Se planifică predarea și resursele ei (timp, conținuturi, mijloace și metode). 
  • Cel mai important personaj din lecție este profesorul și, ca urmare, pentru ca școala să fie școală și profesorul profesor, trebuie să existe ”predare vizibilă”. Deci, profesorul este cel care trebuie văzut la orele online și, cu cât e mai vizibil, cu atât mai bine. 
  • Predare înseamnă transmitere – de cunoștințe, de deprinderi etc. De aceea, în lecție, timpul în care profesorul vorbește sau face (orice), este sensibil mai mare decât cel în care elevii vorbesc sau fac. Profesorul este ”agentul” și se bucură de autonomie, elevii doar ascultând, repetând ce face profesorul sau făcând ce spune profesorul. Elevul este descurajat să facă altceva decât i se spune (alt motiv pentru ca lecția să fie ”sincronă”).
  • De aceea, ne interesează, în primul rând, câte ore de activitate directă ”pontează” profesorul (în acest caz, în fața camerei), pe baza Sfântului Orar. Contează, deci, ca profesorul să-și facă ”norma” de predare (în funcție de care este și remunerat). Și, pentru că nu avem încredere în profesor, orele se petrec numai în sala de clasă (reală sau virtuală), unde poate fi controlat mai bine. 
  • Numai profesorul evaluează rezultatele învățării, iar evaluarea trebuie să fie ”aici și acum” (pentru că nu avem încredere nici în elev), ca ”ascultare” (adică serie de examene la foc automat). 
Dacă am considera că școala este a elevilor și activitatea esențială din școală este învățarea
  • Învățarea se realizează oriunde, nu numai în școală și nu numai în cadrul relației directe elev-școală și elev-profesor. Învățarea este un act reflexiv (elevul se învață pe sine). Ca urmare, ne interesează ca rezultatele învățării să fie cele dorite, așteptate. ”Intrările”, inclusiv activitatea profesorului (”predarea”), facilitează procesul de învățare, în vederea obținerii rezultatelor așteptate. De aceea, învățarea nu se mai bazează, exclusiv, pe resursele școlare (din școală sau cumpărate de părinți), elevii putând folosi și orice alte resurse disponibile – inclusiv colegii (inter-învățare). 
  • Competența obținută / dezvoltată (sau elementul constitutiv al competenței: cunoașterea, abilitatea, atitudinea) este unitatea de măsură a educației, indiferent când și cum se realizează. Înregistrarea lecției, pentru urmărire ulterioară sau repetată, este nu numai normă, ci chiar bună practică. 
  • Se planifică învățarea și rezultatele ei.
  • Cel mai important personaj din activitatea de învățare este cel care învață (elevul) și, ca urmare, pentru ca școala să fie școală și profesorul profesor, trebuie să existe ”învățare vizibilă”. Deci, elevul trebuie să fie vizibil în activitățile de învățare (inclusiv la distanță) și, cu cât e mai vizibil, cu atât mai bine. Unul din primele șocuri suferite, de mine, ca proaspăt student în pedagogie și ”îmbibat” cu multă pedagogie clasică, a fost când profesorul Vlăsceanu ne-a spus (acum mai bine de 40 de ani): ”cu cât profesorul se vede mai mult în oră, cu atât e mai prost”. Experiențele mele ulterioare au confirmat acest lucru. 
  • Învățare înseamnă angajare efectivă a elevului în activitate. De aceea, în cadrul activităților de învățare, timpul în care elevii vorbesc sau acționează este sensibil mai mare decât cel în care profesorul vorbește sau acționează. Elevul este ”agentul” învățării, profesorul facilitând, ghidând, oferind resurse și feedback. 
  • Învățarea nu mai depinde, direct, de numărul de ore de predare și nici de prezența profesorul în fața elevilor (fizic / virtual): activitățile de învățare pot fi realizate oriunde. De exemplu, în loc să le vorbească elevilor despre Renaștere, profesorul de istorie îi invită să urmărească lecția respectivă pe ”Khan Academy”, după care să răspundă unui chestionar (pentru că, repet, ne interesează rezultatele învățării la elevi și progresul elevilor în obținerea acestor rezultat).
  • Evaluarea se realizează continuu și, sub formă de feedback, conduce la consolidarea capacității de autoevaluare, premisă esențială a îmbunătățirii rezultatelor învățării (pe viață!). Având încredere în elevi, folosim și inter-evaluarea. 
În concluzie, de ce să nu luăm în considerare învățarea online, ca o combinație de ”sincron” cu ”asincron”, într-o proporție stabilită de profesor, împreună cu elevii și/sau părinții, în funcție de fiecare situație în parte, cu condiția obținerii rezultatelor (învățarea vizibilă)? Să nu uităm, ”asincron” înseamnă și posibilitatea de a lucra, la distanță, în modul clasic: materiale de învățare și probe de evaluare tipărite, trimise elevului, apoi colectate probele de evaluare, după un timp, stabilit de comun acord, urmând un feedback individualizat (tot pe fișă tipărită, prin telefon etc.). Ca urmare, elevii care nu au acces, încă, la online (din motivele știute), vor putea să învețe, cât de cât, până la procurarea acelor tablete-minune (care, văzând câtă zarvă și speranțe produc, ar trebui să ne propulseze în top 10 la următoarea testare PISA…). 
Dar, asta ar însemna să renunțăm la ”Sfânta Lecție” și la ”Sfântul Orar” și să regândim școala, mutând accentul de la intrări/resurse, spre rezultate, trecând de la un ”management prin obiective și activități” la un ”management prin rezultate” (rezultate pentru elevi, pentru profesori, pentru școală și pentru sistem). Putem, oare? 

Articole Similare

3 Comentarii

  1. Anonim

    Stimate Domnule Președinte,
    Apreciem comentariile dvs., în marea majoritate, pertinente și realiste. Vă supunem atenției o speță interesantă de la o agenție (orice asemănare cu o agenție din spațiul mioritic este pur întâmplătoare): Deși în lege (1/2011, actualizată) scrie negru pe alb că numirea directorilor în unitățile de învățământ particular se poate face prin detașare în interesul învățământului a unui cadru didactic din unitatea de învățământ respectivă /altă unitate de învățământ – FĂRĂ CA ACESTA SĂ ÎNDEPLINEASCĂ CONDIȚIA OBLIGATORIE DE PARTICIPARE LA CONCURS, ACCEA DE A FI ÎNSCRIS ÎN CORPUL EXPERȚILOR ÎN ME- de la agenția respectivă se impune ca toți directorii de la unitățile respective să fie înscriși în corpul de experți menționat, indiferent dacă sunt numiți prin detașare. În baza cărei prevederi legale se forțează acest aspect? Nu vi se pare un abuz evident și nelalocul lui – exact într-o perioadă extrem de dificilă pentru orice unitate de învățământ? Adică la una dintre univ. cel mai mari din țară poate conduce un rector fără doctorat și o grădiniță particulară trebuie să aibă prin detașare ( până la concurs) un director membru în corpul experților ME?. Cum vedeți această problemă? Evident că nu dvs ați impus acest lucru, nivelul următor….Cu aprecieri pt comentarii…

    Răspuns
  2. Serban Iosifescu

    Ca Agenție care se ocupă de evaluarea calității, nu considerăm a fi în beneficiul învățământului transformarea derogării în lege. Pentru că numirea fără îndeplinirea tuturor condițiilor din LEN este o derogare, o excepție, deci provizorie, pe termen scurt, până la îndeplinirea tuturor condițiilor. Ca urmare nu putem accepta ca, de exemplu, pe toată perioada de la autorizare, inclusiv la acreditare, directorul să fie numit doar pe baza normelor derogatorii, mai ales dacă unitatea de învățământ funcționează într-un oraș mare, cu mulți candidați potențiali.

    Răspuns
  3. Anonim

    Mulțumesc pentru răspuns!
    Cu scuzele de rigoare, dl Președinte, ceea ce menționați în răspuns, poate fi moral (chiar în beneficiul învățământului,- discutabil, întrucât prezența în registru nu garanteazîă câtuși de puțin expertiza persoanei respective!) DAR NU LEGAL! Mi-am permis, întrucât decizia în sine poate stârni o ”furtună” de reacții, sesizări la minister etc. Este opțiunea dvs dar, probabil v-ați asigurat de o acoperire legală, mai ales că în standardul de evaluare este menționată varianta LEGALĂ! În rest, apreciem comentariile..

    Răspuns

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.