Concursul de directori: o propunere pentru recâștigarea încrederii

Așa cum putem lesne constata, toate programele și măsurile adoptate, toate inițiativele de reformă sunt întâmpinate cu ostilitate sau, în cel mai bun caz, cu neîncredere, una din cauze fiind neîncrederea generalizată în instituțiile statului, determinată, la rândul ei, de atacul sistematic al politicienilor la adresa acestora. Instituțiile statului sunt atacate furibund de opoziție (că sunt corupte, că sunt ineficiente, că servesc unor interese de grup etc.) dar și subminate din interior de cei la putere (indiferent cine e la putere), prin aducerea găștii proprii în respectivele instituții, care continuă practicile atacate pe când respectivul partid era în opoziție.

Ca urmare, publicul votant este în situația ”cetățeanului turmentat”: nu mai știe ce să creadă și, treptat, și-a pierdut încrederea în mai toate instituțiile statului, cu atât mai mult cu cât au fost extrem de puțini lideri politici autentici, capabili să definească o direcție de reformă și care să genereze încredere, motivându-te  să mergi în acea direcție.

În educație, au fost, după părerea mea, doar doi astfel de lideri: Andrei Marga și Mircea Miclea, ambii declanșând ample procese reformatoare, dar care nu au apucat să se consolideze fiind, apoi, ușor anulate (total sau parțial), prin inițiative politice ”cu semn contrar”. Sau, pur și simplu, pe fondul unei culturi organizaționale și profesionale conservatoare, respectivele politici au fost diluate (vezi, de exemplu, descentralizarea) sau denaturate (vezi, de exemplu, ce a ajuns curriculumul la decizia școlii).

Lipsei de leadership (propagată, în ierarhia școlară, de sus în jos, dinspre Minister la nivelul inspectoratelor și al unităților de învățământ) i s-a adăugat și scăderea alarmantă a capacității instituționale, administrative și manageriale prin ”evitarea” (folosind un eufemism) ocupării prin concurs de competență a funcțiilor manageriale sau prin organizarea de ”concursuri” unde câștigătorul este cunoscut cu luni înainte de data concursului. Nici nu mai știu când s-a organizat ultima oară concurs de ocupare a funcțiilor de inspector, iar în ultimii 13 ani s-a organizat o singură dată un concurs pentru directorii de școli, în 2016 (și acela ”cu cântec”: probe contestabile în condițiile în care, și atunci, a câștigat, de regulă, ”cine trebuie”).

Acum, în condițiile în care concursul pentru ocuparea posturilor de directori sunt organizate de instituții politizate, nereformate și decredibilizate (Ministerul și Inspectoratele școlare), totul (începând cu metodologia, calendarul și bibliografia) este sau va fi contestat. Chiar dacă acest concurs va fi organizat impecabil, chiar dacă probele de concurs vor fi bine construite, neîncrederea generalizată va da credibilitate contestațiilor, venite atât din partea candidaților de bună credință (care vor fi convinși că au fost folosite și alte ”grile” de evaluare în afara celei oficiale) cât și, mai ales, din partea incompetenților care își văd amenințate pozițiile de putere (obținute prin nepotism, corupție etc.) și care devin, subit, victime politice, ale intereselor oculte etc.

Orice  guvernare, chiar de bună credință și care caută cu adevărat competență managerială și administrativă, va avea de înfruntat această problemă, a lipsei de încredere a contribuabilului și cetățeanului de rând în instituțiile statului – de treizeci de ani prezentate, sistematic, drept ”putrede”, ”corupte”, pline de ariviști incompetenți etc. Și va fi nevoie de timp, de mult timp (pe care politicienii oricum nu îl au), pentru a schimba o astfel de percepție.

Această perspectivă (a unei guvernări oneste) se îndepărtează, însă, pe zi ce trece, întrucât  și ”noii oameni din politică” s-au pliat foarte repede culturii organizaționale dominante (sau nici nu au avut de gând să o schimbe): au adus în funcții de conducere sponsori, lipitori de afișe, neamuri, amante și prieteni, continuând, totodată, să atace orice instituție publică necontrolată de gașca respectivă. Sau au tăcut când astfel de practici au devenit evidente.

Revenind la concursul de directori: în aceste condiții, pentru a-și dovedi buna credință privind organizarea concursului de ocupare a funcțiilor manageriale și pentru a reduce neîncrederea, guvernarea de bună-credință va trebui să asigure atât transparența întregului proces, cât și independența evaluatorilor din comisiile de concurs.

Concursul din 2021 va fi foarte asemănător celui din 2016. Prevăd că și proba scrisă va avea itemi similari – care, zice-se, ar evalua ”capacități și competențe relevante pentru activitatea de management educațional: capacități cognitive; competențe de management și leadership” (dar fără a se spune care sunt aceste capacități și competențe).

Iar proba de interviu mi se pare de-a dreptul jenantă: într-o oră, pornind de la o sinteză de 5 pagini a unei strategii de dezvoltare instituțională, o comisie formată din persoane fără calificare în evaluarea competențelor profesionale (da, ocupația există, inclusiv cu un standard ocupațional asociat), evaluează ”competențele de management strategic, operațional și de comunicare”, ”abilitățile de rezolvare a unor situații-problemă, prin raportare la contextul și specificul unității de învățământ pentru care candidează” și, bașca, ”competențele digitale, pe baza utilizării calculatorului” (din nou, fără a menționa care sunt aceste competențe și abilități). Prezența, în comisie, a specialiștilor în resurse umane din firmele private, nu constituie, în sine, o garanție a profesionalismului, mai ales că nu știm criteriile de selecție a acestora: din ce firme vor fi selectați? Din firmele de casă ale politicienilor? Din cele care au contracte fără număr numai cu statul?

Ca să nu fiu acuzat că dau cu parul fără a oferi alternative: o soluție în acest sens (verificată, la alții, dar și de noi, în anumite proiecte) ar fi externalizarea organizării și desfășurării concursului de ocupare către o firmă de consultanță, cu renume și rezultate în recrutarea de personal (inclusiv la nivel internațional) sau către un consorțiu de astfel de firme. Firma respectivă (sau consorțiul), pe baza unor standarde de competență (ocupaționale sau profesionale) devenite termeni de referință pentru atribuirea contractului, va gestiona independent procesul de recrutare a directorilor de școli:

  • Va stabili probele de evaluare, care să permită o evaluare comprehensivă a tuturor competențelor din standarde.
  • Va defini baremele (pragurile de trecere), în funcție de care un candidat este declarat ”competent”, pentru fiecare competență din standard în parte.
  • Va institui centre de evaluare și va recruta evaluatorii, printr-o procedură publică, pe baza unor criterii clare.
  • Va stabili bibliografia și documentele pentru înscrierea la concurs.
  • Va organiza și derula procesul de evaluare (care va include mecanisme intrinseci de asigurare a calității).
  • Va gestiona, transparent, contestațiile.
  • Va comunica lista candidaților considerați admiși.

Această procedură ar putea fi permanentizată și va putea duce inclusiv la reformarea Corpului Experților în Management Educațional, din care, fără alte proceduri suplimentare, angajatorul (indiferent cine este acesta, Ministerul, inspectoratele sau autoritățile locale) va putea selecta, la nevoie, directorii.

Costurile unei astfel de proceduri sunt, trebuie să recunoaștem, mari. De exemplu, în Marea Britanie, costul evaluării într-un centrul de evaluare reprezintă aproape o treime din costul total al unui program complet de formare (de circa 3000 GBP). Costurile respective ar putea fi subvenționate sau împărțite (printr-un mecanism de ”matching”), atunci când nevoia de manageri școlari este mare sau moderată, sau suportate de candidați – atunci când nevoia este mai mică. Dar aceasta ar presupune și o reevaluare a salarizării și a ”fișei postului” directorului de școală – pentru a spori atractivitatea funcției.

Dar, evident, sunt extrem de puțini cei care ar fi de acord cu o astfel de procedură, în care pilele, recomandările și telefoanele de sus nu ar funcționa. Dar ar fi un exercițiu necesar într-un stat cu adevărat de drept – ceea ce, se pare, nu este cazul.

Articole Similare

2 Comentarii

  1. Pop Viorica Livia

    Corect si pertinent!

    Răspuns
  2. Niță

    Exact așa stau lucrurile! La concursul din 2016 o fostă țesătoare devenită secretar cu propaganda înainte de 1989, acum mare conducătoare a unei organizații de pensionari legată de un partid (parcă toate-s la fel), a făcut parte dintr-o astfel de comisie și, în deplinătatea ”excelentelor” sale competențe și calități a dat nota 2 unei candidate indezirabile.
    Trăim vremea numirilor pe ”criterii contemporane” le-am numit eu: competențe digitale în baza cărora șterge cu degetul desktop-ul pentru a deschide fișiere, competențe de leader ship =oportunism , competențe de …comunicare prin limbajul corpului (mai prezentăm ceva produse) și tot așa. Șmecheri și puicuțe numiți pe funcții în educație, cultură etc.

    Răspuns

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.