Despre caracterul elitist, nedemocratic și discriminatoriu al noii legi a învățământului preuniversitar, ca să înțeleagă toată lumea efectul meditațiilor asupra ierarhiilor de intrare la liceu. Se numește ”Efectul 2 sigma” și a fost demonstrat, acum aproape 40 de ani de Benjamin Bloom – da, cel cu faimoasa taxonomie: singura modalitate de îmbunătățire, pe termen scurt, a rezultatelor învățării, o reprezintă meditațiile (”tutoring”), care pot crește performanța cu 2 abateri standard (abaterea standard are ca simbol litera grecească ”sigma”). Deci, cu ajutorul meditațiilor, un elev la nivel de ”medie”, dar cu părinți educați, motivați și cu bani, poate ajunge în categoria ”foarte bine”.
Deci:
- Un elev puțin mai bun decât media, deci in intervalul media + o abatere standard, poate ajunge, fiind meditat de un profesor bun, între cei mai buni 3% (adică + 2 abateri standard – v. în imaginea de mai jos ce înseamnă media +/- una, două sau trei abateri standard, ca procente din populație).
- Un elev bun (adică între cei mai buni 15%), dar nemeditat, nu are cum să-l întreacă pe cel meditat, deci se va găsi, în ierarhia pe județ, mult mai jos și va ajunge la un liceu de secundă sau terță opțiune (dacă nu va avea profesori sau părinți care să-i susțină motivația pentru o opțiune realistă și țintită, cât de cât, către un domeniu preferat).
- Elevul din prima categorie, ca să se poată menține la liceul de fițe unde a fost împins, va avea nevoie, în continuare de meditații – altfel, e out (neavând înzestrarea necesară pentru a rămâne ”de top” fără meditații). Deci, el și părinții lui vor rămâne tot timpul liceului (poate și după) prizonierii sistemului pentru că, nu-i așa, profesorul din liceul de fițe ”cere”, nu se joacă. Poate apărarea fenomenul de burnout și, în orice caz, copilul respectiv va avea toate șansele să devină scârbit, pe viață, de ”corvoada” învățării.
- Elevul din a doua categorie se va putea menține între cei buni, dar numai dacă va găsi un mediu motivant. Dacă toată lumea îi va spune: ești un luzăr, altfel ajungeai la un liceu mai acătării, va fi, desigur, demotivat, scârbit și el, pe viață, de învățarea care, nu-i așa, nu i-a adus decât șuturi în posterior.
Deci, cine câștigă, până la urmă de pe urma acestui sistem (în afara școlilor de fițe și a meditatorilor)? Inechitatea e profundă: un copil ”bun”, dar dintr-o familie săracă, va fi surclasat de unul ”mediocru”, dintr-o familie cu bani, cu ajutorul meditațiilor. Unde e ”meritul”, aici?
Deci, în loc că promovăm politici naționale (nu vorbim de acel program de ”educație remedială”, preluat și în noua lege, care nu a dus la niciun rezultat palpabil) de sprijin pentru cei defavorizați, creăm noi facilități pentru cei cu bani. Halal democrație, halal meritocrație!
Și, pentru că s-au găsit unii să întrebe: ”pe ce te bazezi?”, reiau sursele, cercetările (deși le-am mai publicat), din care au rezultat concluziile prezentate mai sus:
- Articolul lui Bloom, cu ”efectul 2 sigma” este ”la liber” – https://web.mit.edu/5.95/www/readings/bloom-two-sigma.pdf
- Cu sursa privind handicapul de un an cu care un copil defavorizat intră la grădiniță – este mai complicat, lucrarea nefiind la liber. Este vorba de Hart, B., & Risley, T. R. (1995). Meaningful differences in the everyday experience of young American children. Paul H Brookes Publishing. Un rezumat este aici https://www.ncbi.nlm.nih.gov/…/pdf/behavan00017-0027.pdf. Iar aici (http://www.wvearlychildhood.org/resources/C-13_Handout_1.pdf) un rezumat al unei cărți follow-up, din 2003, cu aceiași autori, care vorbește de un handicap de 30 de milioane de cuvinte al copilului defavorizat la vârsta de 3 ani. Câteva fapte: vocabularul mediu al unui copil de 3 ani ai căror părinți au studii superioare și practică meserii care implică o expertiză profesională, este de 1116 cuvinte (și au IQ-ul de 117), în timp ce vocabularul mediu al unui copil de 3 ani cu părinții muncitori este de 749 cuvinte și cel al copiilor cu nivel scăzut de educație și care trăiesc din ajutor social, este de 525 de cuvinte (iar IQ-ul este de 79).
- Am putea adăuga și lucrările lui James J. Heckman, economist laureat cu Nobel, care a demonstrat că educația timpurie are cel mai mare ”return on investment” (resurse – aici: https://heckmanequation.org/). Cercetările lui Heckman au arătat că educația timpurie are un efect nivelator, adică de reducere a decalajelor, dar care efect se pierde în școală, până pe la vârsta de 8 ani. Să ne întrebăm de ce?
Ca o concluzie: educația este serviciu public, în slujba TUTUROR cetățenilor. A oferi serviciul în mod egalitar nu este suficient din perspectiva eticii, echității și justiției sociale. Cu atât mai mult, a te concentra, cu precădere, pe serviciile oferite celor privilegiați, favorizând școlile (publice și private) unde învață acești copii este, în opinia mea, curat neconstituțional.
0 Comentarii