Legi noi, dar nu pentru noi (5)

Written by serbaniosifescu

29/07/2022

Am încercat să găsesc și lucruri bune în proiectele noilor legi ale învățământului, dar nu am reușit. În ultimele zile chiar am vrut să fac propuneri concrete, pe articole, dar m-am oprit din două motive: este o muncă în zadar (dezbaterea este un simulacru, doar un prilej de afirmare a voinței politice și atât) și mi-am dat seama că a face propuneri punctuale de amendare a unor articole ar însemna că sunt de acord cu conceptul, principiile și, în general, cu ”filosofia” acestei legi – ceea ce nu este cazul. Deci, un ultim articol în care fac o analiză (personală) a celor două proiecte de legi, încercând să argumentez de ce ar trebui respinse ”de plano”, cu înlocuirea lor cu unele realizate pe o cu totul altă bază conceptuală – ceea ce nu este fezabil, având în vedere calitatea clasei politice și ”confiscarea” statului de ”consorțiul” format din politicieni, afaceriști și ”servicii” (acestea din urmă, reprezentate prin academiile și școlile lor, care oferă doctorate pe bandă rulantă), care vor promova aceste proiecte, cu orice preț.

Ca o primă constatare (nu numai a mea), proiectele sunt o însăilare de articole copiate si redactate neglijent, cu excepția celor care indica un interes concret, în privința cărora ”specialiștii” din interiorul Ministerului au fost foarte grijulii. Pentru a analiza fondul proiectelor analizate, voi încerca să răspund la două întrebări fundamentale:

  1. Interesele cui sunt apărate, consolidate și promovate?
  2. Unde se duc banii publici destinați educației?

Pentru a găsi răspunsurile, trebuie să o luăm ”de sus în jos”, dinspre învățământul superior spre cel preuniversitar. Rectorii veșnici, adevărați stăpâni feudali ai multor universități din România, mai ales ai instituțiilor de învățământ superior care nu prea pot să demonstreze rezultate deosebite nici în viața academică, nici în cercetare, sunt beneficiarii absoluți ai noului pachet legislativ. Cu mulți reprezentanți (desigur ”suspendați”) în guvern și în parlament, fac jocurile în educație, în folos propriu, al familiilor și găștilor lor, câștigând mai multă putere și mai mulți bani publici, în condițiile în care controlul statului asupra cheltuirii acestor bani se va diminua:

  1. Eliminarea CNATDCU și acordarea unei libertăți absolute universităților în acordarea titlurilor de doctor. Acest lucru ridică o problemă de principiu: în România, spre deosebire de alte state, Ministerul Educației este singura ”autoritate de certificare”. Simplificând, pentru ca o calificare (diplomă, certificat) să fie valabilă și să aibă circulație națională și internațională, trebuie să aibă antetul ME. Dacă diplomele vor fi emise de universități, de capul lor, acestea trebuie să devină autorități de certificare – ceea ce proiectul de lege nu prevede. Ca urmare, ME va trebui să certifice diplomele emise de universități fără niciun control de calitate (ceea ce convine, de minune, ”fabricilor de doctori”).
  2. Se relativizează plagiatul și se legiferează diplomele de doctor făcute cadou, care au cumpărat (și vor cumpăra, în continuare) complicitatea clasei politice. Care clasă politică întoarce, acum, serviciul, achiesând la marile ”reforme” propuse de domnul Ministru – șef al rectorilor (suspendat) și rector cu multe mandate (desigur, tot suspendat).
  3. Un pachet de măsuri, care să asigure cât mai mulți studenți pe ”moșiile” respective – deci, mai mulți bani și mai multă putere, prin segregarea riguroasă a viitorilor studenți, și prin împingerea cât mai multor elevi, cu orice preț, spre învățământul superior, toate acoperite prin cuvinte pompoase despre ”excelență”:
  • Examenele de admitere la ”colegii” – elevii, bine dresați – meditați – trebuind duși, cu orice preț, la Bacalaureat și, apoi, la facultate, prin licee preponderent teoretice, unde absolvenții sunt obligați să meargă mai departe: liceele teoretice nu oferă alte calificări valabile pe piața muncii în afara diplomei de Bacalaureat. În treacăt: relaxarea (și caracterul interpretabil al) criteriilor de definire a acestor ”colegii”, vor încuraja tot mai multe licee să ceară acest statut. Ca urmare, estimez că, în viitorul apropiat, mai mult de ¾ dintre licee vor deveni ”colegii”. Profesorii și directorii de la aceste colegii sunt, deja (acest lucru văzându-se din pozițiile exprimate, adesea la limita rasismului și eugenismului), partizanii acestor schimbări (care le vor aduce și lor bani și prestigiu).
  • Desființarea școlilor profesionale și integrarea lor în liceu – deci, forțarea absolvirii cu examen de Bacalaureat – cu descurajarea ieșirii la obținerea calificării de nivel 3. În treacăt: desființarea ”școlilor de arte și meserii”, de către alt ministru-rector, a dus la o creștere foarte mare a ratei de părăsire timpurie a școlii. Chiar nu ne pasă, chiar deloc, de elevii care nu pot merge la un liceu de fițe? Mai mult: toate analizele au arătat că este imposibil să faci și calificare profesională (teorie + practică) și obținerea competențelor cheie aferente învățământului obligatoriu. Ca urmare, absolvenții cu nivel 3 sau 4 de calificare nu vor avea competențele profesionale cerute de piața muncii, neavând numărul de ore de practică cerute de calificările respective (nu încap, pur și simplu, în orar) – deci, vor fi ”condamnați” să finalizeze liceul și să meargă la facultate. Având în vedere limitarea, prin lege, a numărului de ore petrecute în școală, inclusiv învățământul dual devine o glumă proastă: ori nu obții competențele profesionale și vei fi respins pe piața muncii, ori nu obții competențele generale, care îți vor garanta mobilitatea și flexibilitatea pe piața muncii.
  • Existența, în lege, a unui capitol consistent de promovare a excelenței academice – deci, dirijarea banilor publici către elevii capabili de performanță academică, inclusiv burse și premii fără număr pentru ”olimpici”, în paralel cu desființarea (prin așa zisa ”descentralizare”), a palatelor și cluburilor copiilor și sportive, care se adresau copiilor cu alte talente decât cele strict academice (sport, artă, meșteșuguri etc.). Deci singurul ”talent” recunoscut este cel de a excela într-un domeniu academic, degrabă aducător de bani școlilor de fițe și universităților.
  • Neglijarea sistematică a copiilor și elevilor care, din motive neimputabile lor, nu sunt capabili de performanță academică. Dacă se dorea, într-adevăr, sporirea accesului celor defavorizați la calificări de nivel superior, pachetul de sprijin ar fi fost mult mai substanțial, nu cel limitat la niște programe care fie nu merg, fie au probleme de echitate. În acest context, devine explicabilă lipsa de interes acordată învățământului gimnazial, unde sunt, după părerea mea, cele mai mult probleme: nu numai că nu adaugă valoare, ci o diminuează – elevi care știu să scrie, să citească și să socotească la absolvirea învățământului primar, pierd aceste deprinderi până în clasa a VIII-a.
  • Degradarea activității de orientare și consiliere: în condițiile în care toată lumea trebuie să meargă la liceu și, apoi, la facultate, mai are rost să-l orientezi și să-l consiliezi pe elev? Iar cei 10.000 de consilieri promiși de d. Ministru sunt o glumă proastă: de unde să ia încă 8000-9000 de absolvenți până în 2027 (2000/an)? A făcut vreun calcul? Cum îi va convinge, pe absolvenți, să meargă în școlile din zonele defavorizate, unde este cea mai mare nevoie de ei? UNICEF nu a găsit 20, în proiectul pilot din județul Bacău, dar dl. Ministru va găsi 10.000? Sau se vor înghesui la oraș și în școlile de fițe? Cu ce bani îi va plăti? Sau va aloca alți bani naționali și europeni universităților (cui altcuiva?) pentru a-i face ”pe puncte”?
  • Reintroducerea învățământului superior de scurta durata, cere duce la același nivel de calificare ca școlile postliceale (nivelul 5) și care aparține administrativ, învățământul superior, nu celui preuniversitar (cum este, acum, cazul școlilor postliceale și al colegiilor universitare). Deci, pentru același nivel de calificare, banii, mai mulți, vor veni ca grant per student, cu toate adaosurile aferente învățământului superior, nu ca subvenție / elev (cum este, și acum, la colegiile universitare). Deci, mai mulți bani pentru studenți și pentru universități, mai putini pentru elevi și pentru școli. Colegiile universitare vor deveni ”Sorbonica” – nume de alint, din comunism, pentru învățământul universitar de scurtă durată.
  1. Măsuri de recentralizare și politizare a sistemului – pentru ca politicienii să poată întoarce serviciile rectorilor numiți pe viață:
  • Toate instituțiile în coordonarea / subordonarea Ministerului sunt desființate și se înființează o pletoră de instituții noi – de fapt, cele vechi dar cu nume schimbate, dar și mai mult la cheremul pixului ministerial – tocmai pentru a pune în funcțiile respective ”tovarăși de nădejde”, care să nu miște în front: toate instituțiile de tip ”expert” sau cu rol în administrarea sistemului sunt în subordinea Ministerului, cu șefii numiți prin ordin de ministru, cu lefuri babane, dar fără concurs.
  • Ce se predă în școli (se menține vetustul ”plan cadru” și elaborarea centralizată a programelor), ce și cum sunt evaluate rezultatele învățării sunt, toate, în pixul ministrului. Deci, alte instrumente pentru a întări caracterul academic al învățământului preuniversitar, din care să rezulte mai mult ”carne de tun” pentru universități.
  1. Programe (și bani) fără număr pentru programele de reducere a abandonului universitar – parcă mai multe și mai articulate decât cele aferente învățământului obligatoriu. Repet: mai muli studenți = mai mulți bani.
  2. Finanțarea din fonduri publice și eliminarea oricărui control asupra învățământului preuniversitar privat (cu un lobby foarte puternic) – care, se știe, tot spre universitar duce (e drept, mai mult spre universitarul din alte țări – dar mai pică, și de aici, absolvenți care se înscriu la facultățile de la noi) și care este susținut de cei cu bani și fițe (politicieni și corporatiști, deopotrivă).

Deci, ca să răspund la cele două întrebări: prin centralizare și dictatura centrului, prin concentrare pe interesele furnizorul de educație și nu pe beneficiar, prin lipsa oricăror mecanisme democratice de participare a profesorilor, elevilor și părinților la decizie, noul pachet legislativ servește interesele instituțiilor de învățământ superior de calitate îndoielnică, în criză de studenți și a dinastiilor de ”vătafi” aflați în fruntea acestora. Pentru a vedea care sunt aceste instituții, analizați:

  1. Evoluția numărului de studenți și a abandonului universitar, pentru fiecare universitate, în ultimii 10 ani: unde veți vedea o descreștere sau o stagnare a numărului celor înscriși și/sau o creștere a abandonului universitar, acolo veți găsi și sprijin pentru ”pachetul” legislativ.
  2. Rezultatele ”alegerilor” pentru rectori, pro-rectori, decani, consilii de administrație și senatele universitare din ultimii 10-12 ani: unde nu a existat mobilitate și schimbare, acolo veți găsi și sprijin pentru ”pachetul” legislativ.

Articole Similare

Din lac în puț…

Mi-am zis să nu mai scriu despre dezbaterile în jurul legilor, dar am citit cele 280 de amendamente propuse de ”O...

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.