După părerea mea, problemele din centrele pentru vârstnici și persoanele cu dizabilități nu țin de legislație, ci de aplicarea ei și, mai ales, țin de de monitorizare și control. Aici e nevoie de ruperea pisicii, un nou sistem de licențiere / acreditare, de monitorizare, de control și de evaluare a calității pare a fi singura soluție.

Pentru că omul inteligent învață și din greșelile altora, nu numai din cele proprii, ne putem uita și la ce au făcut alții. Dacă urmărim implicarea statului în furnizarea serviciilor sociale, în statele membre ale UE, vom vedea că descentralizarea și democratizarea nu înseamnă un stat slab sau absent ci, dimpotrivă, un stat puternic, mai ales la cele două ”capete” ale procesului: reglementarea  (”reglarea”) unui serviciu social, respectiv monitorizarea, controlul și evaluarea acestuia.

Țări UE și non-UE, chiar țari mai puțin dezvoltate (știu două, în care am lucrat direct), dar care tind spre descentralizare și spre economia de piața, au găsit soluția instituirii unei autorități de inspecție, la nivel central. Asta pentru că și-au dat seama că doar cu un control puternic din partea statului, garantul asigurării drepturilor fundamentale, se pot descentraliza și privatiza serviciile respective.

Concept

Autoritatea respectivă, înființată prin lege, este independenta, atât față de autoritățile centrale și locale, care reglementează și administrează serviciile, cât și față de furnizorii publici și privați de servicii (educaționale, de sănătate publică, sociale și de orice altă natură) și de beneficiarii acestora.

Autoritatea va inspecta (audita) toate serviciile în responsabilitatea statului, respectiv cele care asigură drepturi și libertăți fundamentale (viață, sănătate, educație, muncă, demnitate și protecție socială) ”from sperm to worm”. Autoritatea de inspecție va acredita, reacredita, monitoriza dar și închide furnizorii publici și privați de servicii în domeniile respective, asigurându-se, astfel, respectarea drepturilor fundamentale, așa cum sunt definite prin Constituție și prin legislația specifică.

Deci, în privința asigurării calității serviciilor, accentul va fi pus, în principal, pe calitatea înțeleasă ca ”meeting technical requirements” și, în secundar, pe calitatea înțeleasă ca ”meeting and exceeding customers’ expectations”.

Autoritatea beneficiază de o platforma naționala, comună, pentru toate domeniile de inspecție, precum și de un set de întrebări fundamentale comune pentru toate domeniile, pornind de la o abordare sistemică. Se inspectează:

• ”Intrările”: Cum este respectată legislația? Cum sunt asigurate resursele (umane, financiare, de infrastructură, materiale etc.) necesare serviciului? Cum ajunge serviciul la beneficiari, fără discriminare? Cum se asigură înrolarea și evidentă beneficiarilor, precum și a serviciilor pentru aceștia?
• ”Procesele”: Cum anume sunt asigurate serviciile pentru fiecare beneficiar? Cum sunt efectiv folosite resursele pentru obținerea rezultatelor scontate la beneficiari? Cum sunt respectate procedurile stabilite de legislație?
• ”Ieșirile”: Care sunt rezultatele și efectele serviciilor la beneficiari? Care este nivelul la care se asigură dreptul la viață / sănătate / educație / demnitate etc.? Care este impactul asigurării acestor servicii asupra indicatorilor fundamentali ai domeniului respectiv? Care este impactul asigurării acestor servicii asupra finanțelor publice? Care este valoarea socială, monetizată, a serviciilor prestate (”social return on investment”)? Care este nivelul satisfacției beneficiarilor direcți și indirecți (aparținătorii, de exemplu) în privința serviciilor asigurate?

La noi, autoritatea respectivă ar grupa inspecția sanitară, inspecția școlară, inspecția muncii și inspecția socială de acum (adică să inspecteze serviciile sociale pentru copiii, pentru familiile acestora și pentru adulții care se află, într-un fel sau altul, în grija statului – orfani, cu dizabilități intelectuale și psihosociale, vârstnici etc.).

Instituția: Autoritatea Națională de Inspecție Socială

Organul deliberativ de conducere, care dezvoltă și aprobă politici și reglementări în domeniul inspecției, este un Consiliul de Administrație (”Board”) reprezentativ, cu membri din toate sectoarele inspectate, reprezentând statul, beneficiarii, societatea civila și experții în domeniile respective (inclusiv universitari). Consiliul dispune de un aparat tehnic și poate stabili subcomitete si grupuri de lucru.

Un inspector general (ca CEO) si departamentele corespunzătoare serviciilor inspectate, conduse de inspectori șefi (Departamentul Inspecția Educației, Inspecția Sanitară, Inspecția Muncii, Inspecția Serviciilor Sociale etc.) vor pune în aplicare politicile stabilite de Consiliu și deciziile acestuia și vor raporta în fața Consiliului.

Va exista și un departament distinct de monitorizare, apel si audit intern (inspecție a inspecției) care va investiga toate presupusele, reclamatele și posibilele abateri de la prevederile codului de conduită profesională.

Activitatea

Pentru asigurarea flexibilității și pentru reducerea costurilor, aparatul intern va fi limitat, iar inspectorii, ”de teren” nu vor fi salariații ANIS, ci vor avea statut de colaboratori externi. Ei vor fi selectați pe baza unor criterii de pregătire, de rezultate profesionale și de conduită profesională în domeniul respectiv și vor fi retribuiți (substanțial!) pe baza unui contract civil. Vor putea deveni inspectori specialiști din domeniul respectiv, care lucrează în instituții publice, în firme private sau în ONG.

Inspectorii selectați, formați și certificați, vor forma Corpul Național de Inspectori (public). Ei vor fi formați, pentru fiecare domeniu de inspecție (educație, sănătate, muncă, servicii pentru copii, adulți si vârstnici), dar vor primi și o formare consistentă în evaluarea domeniului respectiv (cel puțin 100 de ore, din care ¼ practică, respectiv inspectarea unor furnizori de servicii în condiții reale). Formarea va cuprinde legislația, standardele, metodele și tehnicile de evaluare, precum și chestiuni de integritate și privind evitarea conflictului de interese.

Toate posturile vor fi ocupate prin concurs, inclusiv cele de Inspector General și Inspector Șef de Departament. Ca alternativă, procedurile de recrutare pot fi delegate către o firmă de consultanță independentă (McKinsey, Deloitte etc.) sau către o universitate din top 10 național.

Va fi elaborat un Cod de Conduită Profesională a inspectorului social. Printre prevederi (pe lângă principii, valori, conduită etc.):

• Inspecțiile vor fi realizate în echipe de cel puțin trei persoane. ONG care se ocupă de drepturi civile vor putea trimite observatori în echipele de inspecție.
• Inspectorii nu au voie să inspecteze servicii în județul în care locuiesc sau în care își desfășoară, în principal, activitatea.
• Se vor evita inspecții succesive, la același furnizor, realizate de aceeași echipă.
• Echipele de inspecție vor fi alcătuite prin tragere la sorți, dintre inspectorii care îndeplinesc criteriile, dar asigurându-se și o folosire echitabilă a inspectorilor din Registru.
• Abaterile de la cod vor duce la excluderea din Corpul Național de Inspectori și la alte sancțiuni.
• Conduita neprofesională (”misconduct”) va fi clar și explicit definită.
• Inspectorii vor fi evaluați anual, cu o evaluare de tip ”360 de grade”.

Niciun furnizor de servicii sociale nu va fi acreditat fără o vizită la fața locului și nici nu va putea începe activitatea fără acreditare (furnizarea serviciilor fără acreditare va fi considerată infracțiune). La fiecare 4 ani va fi necesară confirmarea acreditării (”reacreditare”). Acreditarea va stabili și numărul maxim de beneficiari serviți (capacitatea instituțională), pentru care se vor aloca fonduri (în cadrul furnizorilor de stat) și se vor încheia contracte de servicii (în cazul furnizorilor privați).

Cel puțin o dată pe an, fiecare furnizor va avea o inspecție inopinată de monitorizare, cu scop și durată limitate.

Se instituie o platformă publică de evaluare a serviciilor, pe care toți beneficiarii (sau aparținătorii) vor putea evalua calitatea serviciilor și vor semnala orice abatere de la standarde. Pentru serviciile acordate copiilor sub 10 ani sau pentru beneficiari cu dizabilități intelectuale și psihosociale, vor fi mandatate ONG pentru a realiza această evaluare, în numele lor, folosind mijloace și tehnici specifice.

Cel puțin o dată la 5 ani, ANIS va fi auditată de o firmă de consultanță independentă, serviciile de audit fiind achiziționate printr-o procedură publicată în Jurnalul European.

Finanțarea

Finanțarea se va face evitându-se bunul plac al guvernanților – de exemplu, ca procent din bugetul alocat domeniului respectiv. Chiar dacă, în evaluarea de impact (de exemplu), bugetul necesar evaluării este estimat de 7-10% din bugetul activității respective, cred că 1-2% ar fi suficient. Știu, sunt mulți bani, dar cred că merită.

Știu că sunt mulți care vor strâmba din nas la această soluție. Dar, există alta? Pot actualele sisteme de inspecție / evaluarea a calității, subfinanțate și politizate, să fie reformate pentru a asigura respectarea drepturilor de care vorbeam? Există soluții alternative – de exemplu, o privatizare a inspecției? Dacă da, care ar fi, la noi, acele organizații private cu suficientă experiență și expertiză, care să poată verifica respectarea drepturilor fundamentale aduse în discuție, având în vedere că sunt mii de furnizori de astfel de servicii?