Știu din cărți, de la profesorii mei și din experiență, că o reformă există când schimbă ceva în relația educațională fundamentală, cea dintre profesor și elev. Când a debutat ”România Educată”, am zis că o strategie de țară, un proiect ”de suflet” al Președintelui, care declara deschis necesitatea unei reforme profunde a modului în care facem educația, poate aduce schimbarea clamată mereu, dar niciodată realizată.

Dar era, cum s-a dovedit ulterior, o nouă victorie a optimismului asupra experienței. Din grupurile de lucru, cu toată majoritatea conservatoare (sindicate, profesori din școli ”bune”, directori și inspectori puși politic) au apărut, în rapoartele tematice, niște elemente de schimbare, niște crăpături în establishment, care puteau fi ulterior lărgite. Multe dintre elementele de schimbare au fost eliminate în raportul de sinteză, care mai păstra, totuși, câteva opțiuni ”alternative”. Ultimul raport, însă, le-a eliminat, iar legile educației, declarate chintesență a ”României Educate” au consfințit un statu quo, osificând sistemul așa cum a fost el construit în ultimii 10 ani, prin repetatele modificări ale Legii 1/2011. Ca urmare, am ajuns în situația de a face același lucru, dar sperând rezultate diferite…

Dincolo de faptul că orice posibilă schimbare în bine (că intenții bune, dar rămase simple declarații, sunt cu toptanul) a fost, deocamdată, fie prorogată, fie denaturată, încremenirea în proiect a sistemului este dovedită de actele normative de aplicare a legii, respectiv hotărâri de guvern și ordine de ministru.

Doar un exemplu: deși se vorbește de ”noua” carieră didactică, metodologia ”Mișcării personalului” este exact la fel după aprobarea noii legi. Vă rog să faceți o lectură paralelă (eu am făcut-o) a Metodologiei pentru anul școlar 2023-2024, înainte de intrarea în vigoare a noii legi (https://www.edu.ro/sites/default/files/_fi%C8%99iere/Legislatie/2022/OM_6218_metodologie_miscare_personal_didactic.pdf ) cu Metodologia pentru anul școlar 2024-2025, deci după intrarea în vigoare a noii legi (https://www.edu.ro/sites/default/files/_fi%C8%99iere/Legislatie/2023/OME_%206877_2023.pdf ).

Sunt doar ajustări minore la formulări, baza legală schimbată, desigur, dar metodologia este construită în același spirit centralist: reglementarea la nivel național a absolut tuturor cazurilor particulare de la nivelul unităților de învățământ. Au dispărut secțiunile privind măsurile specifice din timpul pandemiei, dar au fost introduce secțiuni noi. Ca urmare, cele două metodologii au același număr de pagini (144 în MO: un roman întreg), au aceeași structură pe capitole, secțiuni etc., aceleași anexe, aceleași fișe de evaluare pentru inspecție. Unde e schimbarea, dragi tovarăși?

Instrumentele (fișele) de evaluare (folosite la inspecțiile speciale) sunt aceleași, la fel de slabe, permițând abuzuri și evaluări subiective, din pixul inspectorului. Voi exemplifica cu Fișa de evaluare a lecției utilizată în cadrul inspecțiilor (Inspecția specială la clasă în profilul postului, Anexa 5). Pentru fiecare aspect analizat se acordă între maximum 0.5 puncte și și maximum 1.5 puncte. Doar câte un exemplu de item, din fiecare capitol mare de evaluare.

La capitolul Lecție se evaluează: ”Metode didactice, mijloace de învățământ, forme de organizare a activității (varietate, oportunitate, originalitate, eficiență)”, cu 1.5 puncte, punându-se, de-a valma, metode, auxiliare, bașca forme de organizare, care trebuie judecate pe baza a nu mai puțin de patru criterii, vagi toate. De exemplu, ce înseamnă ”originalitate”: ceva nou făcut de profesor, față de practica lui anterioară sau față de practica curentă din școală, ceva nou pentru inspector, sau ce? Cum poate judeca inspectorul ”oportunitatea”, el necunoscând clasa? Poate la lecția / tema respectivă ”varietatea” NU e necesară, fiind nevoie de focus, concentrare (de exemplu, exersarea unor deprinderi și atât). Cum se împart punctele între, metode, mijloace și forme de organizare, pe de o parte, și care este ponderea criteriilor varietate, oportunitate, originalitate, eficiență, pe de altă parte?

La capitolul Elevii se evaluează: ”Achiziții cognitive, verbalizate/non verbalizate (calitate, cantitate, relaționare, operaționalizare)” – același lucru, ”6 în 1”, totul cu 0.5 puncte. Cum se măsoară aceste achiziții? Cine le măsoară? Inspectorul care stă în ultima bancă (și vede ”din plin” non-verbalul elevilor…)? Se vor evalua toți elevii, pentru toate criteriile sau un eșantion? Câte minute să aibă ora să poți evalua și ”calitate”, și ”cantitate”, bașca ”relaționare” și ”operaționalizare”? Care sunt ponderile aspectelor analizate și ale criteriilor folosite?

La capitolul Profesorul e la fel: ”Competențe profesionale și metodice (de cunoaștere – gradul de stăpânire, organizare și prelucrare a informației; de execuție – rapiditatea, precizia acțiunilor și distributivitatea atenției; de comunicare – fluiditatea, concizia și acuratețea discursului, captarea și menținerea interesului elevilor, abilitatea pentru activitatea diferențiată, oferirea și solicitarea de feedback)” (1 punct toate). Trebuie, toate, evaluate la fiecare lecție? Cu ce instrumente de măsură sunt evaluate, de exemplu, ”fluiditatea”, ”rapiditatea, precizia acțiunilor”?

Cred că este evident că această fișă, repet, aceeași ca înainte de marea reformă, folosită de aceiași inspectori de dinainte de marea reformă, tot neformați, va rămâne doar un instrument birocratic, discreționar (în pixul inspectorului), fără nicio noimă și utilitate pentru o evaluarea reală a competențelor unui profesor. Asta este valabil pentru toată mișcarea România Educată: este ceva ”cu sau fără de care lumea rămâne ca atare”.

Ca ilustrare a acestei afirmații, iată evoluția cifrelor privind părăsirea timpurie a școlii (PTS), din 2016, de când a început ”România Educată”, până în 2023, pentru UE, pentru România dar și, pentru comparație, pentru câteva alte țări, care nu au avut un Președinte vizionar, mult prea mare pentru un popor atât de mic (de vreme ce caută posturi numai la nivel internațional de vârf), dar care au avut politici publice dedicate (graficul arată evoluția la nivelul UE plus pentru Bulgaria, Malta, Portugalia, Spania și România). România a ajuns, după ”eforturi susținute” și mulți, mulți bani europeni cheltuiți exact cu acest scop, să aibă în 2023 aceeași rată a PTS ca în urmă cu 5 ani (și în creștere în ultimii 2 ani). Și, desigur, suntem primii în UE la acest indicator…