Până în 2021, ARACIP era ”vinovatul de serviciu” pentru birocratizarea educației. Acum, la trei ani după ce ME a scăpat (prin demiteri ilegale) de conducerea ARACIP,  s-a schimbat, oare, ceva?

Se pare că nu. Dau, ca exemplu, Metodologia privind portofoliul educațional al preșcolarului și al elevului din învățământul preuniversitar (OM 6.478/30 august 2024). Semnalele primite îmi confirmă ceea ce spuneam pe 21 august, pe baza proiectului de OM: o idee bună omorâtă printr-o abordare birocratică și superficială. Iată ce am aflat, de la ”firul ierbii”:

• Metodologia are vicii interne: știm că se aplică, în acest an, numai la clasa pregătitoare, Dar ”raportul descriptiv de evaluare de la finalul învățământului preșcolar”, o componentă importantă a portofoliului, intră în vigoare doar începând cu 2025. În condițiile în care nu toți elevii de la ”pregătitoare” au primit de la grădiniță ”Fișele de apreciere a progresului individual al copilului înainte de intrarea în clasa pregătitoare” (așa cum spune curriculumul pentru educație timpurie), portofoliile inițiate în acest an școlar vor rămâne incomplete ”lifelong”.
• Metodologia, pe de o parte, reglementează în amănunt forma, dar, pe de altă parte, nu lămurește elemente importante de conținut (în condițiile în care profesorii nu au beneficiat de nicio formare pentru completarea acestui portofoliu). Doar două exemple:

Primul exemplu: Ce este și ce vrea ”planul individualizat de învățare al elevului, inclusiv recomandări de recuperare a pierderilor de învățare” (de la Art. 3/(4) și urm.), diferit de cel aplicat pentru copiii cu CES? Se face pentru fiecare elev (așa s-ar înțelege)? Există un format prestabilit (care nu apare în OM)? Care este referința acestui plan, în raport cu ce se face (vezi mai jos), mai ales că este obligatoriu numai după primul modul? Dacă nu există rămâneri în urmă și toți elevii progresează (relativ) în același ritm, se mai fac aceste rapoarte? Mai este nevoie să repete profesorul, în scris, pentru fiecare elev, același lucru, respectiv: ”progresează constant și nu sunt rămâneri în urmă semnificative pentru nicio competență”? Ce înseamnă că, după primul modul, planul individual se completează ”când este cazul” (Art. 11/(1)/d))? Cine stabilește ”când este cazul” și pe ce bază?

Al doilea exemplu: Cum se face diagnoza nivelului de dezvoltare a copilului la intrarea în clasa pregătitoare, având în vedere, pe de o parte, lipsa raportului de la grădiniță (v. mai sus) și, pe de altă parte diferențele de concept dintre curriculumul pentru educație timpurie (care vorbește de ”domenii experiențiale”, ”așteptări”, ”înclinații personale”, ”predispoziții”, ”aptitudini”, ”premise ale competențelor cheie”) și cel de învățământ primar (definit în termeni de ”competențe”)? Cum se asigură continuitatea între cerințele aferente educației timpurii și cele aferente învățământului primar? A fost, această continuitate, explicată profesorilor?

• Și, repet, de ce este nevoie de două portofolii, unul ”individual” și celălalt ”educațional”? Cel ”individual” nu este ”educațional”? Cel ”educațional” nu este ”individual”? Oricum sunt multe suprapuneri în cele două descrieri.
• Se va accentua goana după olimpiade și concursuri aducătoare de diplome (deja o industrie foarte lucrativă), inclusiv presiunea părinților pentru înscrierea copiilor în aceste concursuri, cu încărcarea corespunzătoare suplimentară a profesorului.
• Și, iar repet: de ce nu se profită de ocazie pentru digitalizare? Dacă tot sunt zeci de milioane de Euro pentru ”catalogul electronic” (oficial, de stat, nu cel privat, pe bani), de ce nu se poate crea, automat, acest portofoliu, chiar la intrarea în sistemul de învățământ, pentru fiecare copil înscris, urmând ca grădinița și școala să adauge dovezile de progres pe parcurs? De ce nu se poate deschide, acum, un cont pentru portofoliu, pentru fiecare copil din sistem, pa baza înscrierii în SIIIR (toate datele inițiale sunt deja acolo, pe baza fișei de înscriere în clasa pregătitoare)?

Ca o concluzie, citez: ”În loc să corectez caiete, să gândesc activități și fișe interesante de lucru, să nu se plictisească copiii, eu trebuie să completez alte tone de hârtii, pentru că în fiecare an vine cineva cu o idee nouă, poate bună în teorie, dar netestată în școli și care aduce sarcini în plus pentru mine. Oricum eu știu, după primele zile de școală, cam ce știe și ce poate fiecare copil și oricum știu ce să fac pentru fiecare copil în parte, inclusiv cum pot părinții să mă ajute în învățare. Dar, chiar trebuie să și scriu DESPRE toate astea? Când mai am timp să mă ocup și de copii? Atâta încredere are Ministerul în mine, că an de an îmi cere tot mai multe hârtii pentru a dovedi că fac ceea ce trebuie să fac și oricum fac? Oricând pot arăta, oricui este interesat, rezultatele obținute și progresul fiecărui copil, arătând caietele și alte produse ale învățării, fără să fie nevoie să mai și scriu DESPRE aceste produse. Ceva similar făceam și până acum: strângeam diferite produse ale învățării (lucrări, desene și altele), iar, la sfârșitul clasei a IV-a, fiecare părinte avea o idee despre cum a progresat copilul din clasa pregătitoare până în clasa a IV-a. Dar, acum, portofoliul fiind ”oficializat” și formalizat, munca mea se triplează, prin obligația de a completa hârtiile menționate în Ordin. În plus, ca fapt  divers, pentru prima dată în cariera mea de 40 de ani la catedră, a trebuit să pun părinții să semneze 6 (șase) procese verbale, la prima ședință. Întrebând ”de ce?”, mi s-a răspuns că ”așa se cere”.”

Deci, portofoliul în forma actuală pare doar un document de arătat la inspecții, cu o valoare vag definită pentru traiectul școlar al elevului și cu o utilitate îndoielnică pentru elevi și pentru părinți: în 9 ani, de acum încolo, când copiii aflați în clasa pregătitoare vor ajunge în clasa a VIII-a, se pot schimba foarte multe lucruri (așa cum ultimii ani au demonstrat, din plin…).