Un articol din The Conversation s-a intersectat în lista mea de lecturi cu un interviu (la McKinsey) cu autorul unei cărți, ambele având un fundal comun: aspectele culturale (naționale, organizaționale, comunitare, locale) pot deveni mai importante decât bunăstarea în alegerile politice (primul articol), reprezentând și un răspuns la alienarea asociată cu invazia noilor tehnologii (cel de-al doilea) (linkuri în comentarii). Ambele se leagă de ceea ce spun de mai bine de un deceniu: adevărata reformă (în educație, dar și în alte domenii) este o schimbare culturală – în cultura organizațională și în cultura profesională.
Ambele articole arată că neglijarea aspectelor culturale afectează cadrul de referință identitar, discernământul (primul articol) și sănătatea mintală (cel de-al doilea). Deci, dezrădăcinarea culturală duce la nebunie, distruge coeziunea socială și cauzează ascensiunea fundamentalismelor de tot felul (religioase, politice etc.).
La nivelul UE (spune primul articol) există un vid narativ, lipsind „poveștile” comune. Este și greu: Europa are în comun mai mult o istorie a conflictelor, a naționalismelor exacerbate și a diviziunii decât o istorie a cooperării și unității. Cultura europeană se bazează pe valori abstracte, acceptate (sau nu) la nivel rațional. Iar drepturile cetățenilor UE (de a călători, de a munci etc.) nu sunt suficiente pentru a construi o identitate comună: identitatea implică și latura noastră emoțională, care lipsește (de exemplu, din conceptul de „cetățean european”).
Orice cultură are și o parte afectivă, de „ritualuri și ceremonii” comune, oferită copios în ultimele decenii mai ales de sectele religioase și de extremele politice (după model: le-au utilizat Hitler, Zelea-Codreanu și Horia Sima, Stalin și Mao etc.). Ca urmare, ritualurile de „aducere împreună” a celor marginalizați și excluși reprezintă arma secretă a tuturor formelor de extremism și de fundamentalism. Inclusiv tineri, care studiază în mai multe țări, în instituții de prestigiu, care vorbesc două sau trei limbi, se îndreaptă spre naționalismul extremist și adoptă o retorică „anti-Bruxelles”.
Ca urmare, ascensiunea extremismului în UE poate fi explicată și prin neglijarea culturii la nivelul UE: „Europa Creativă”, principalul program comun cultural, reprezintă 0,15% din bugetul UE – 2,44 miliarde EUR pentru întreaga perioadă 2021-2027. Ca fapt divers, numai în 2024, Rusia a cheltuit peste 1 miliard de euro pe propagandă culturală – de trei ori bugetul anual integral al UE pentru programul „Europa Creativă”. La noi e și mai rău: suntem ultimii la proporția personalului angajat în sectorul cultural (1,8% dintre angajați, față de 5,7% în Olanda, 5,3% în Estonia și 5,1% în Malta). Deci, să nu ne mire ascensiunea extremismului.
Această lipsă de ritualuri comune, care să ne aducă împreună, lipsește, adesea, și din cultura organizațională și comunitară (spune al doilea articol). Un ritual este definit ca un act comun inutil (nu trebuie neapărat să te îmbraci în negru pentru a plânge o persoană dragă dispărută), dar care ne conectează cu alte persoane, ne face să ne simțim „ca acasă” și, foarte important, creează sau confirmă înțelesuri comune.
Multă vreme, aceste ritualuri au fost, cumva (prin lege, normă morală sau tradiție) impuse „de sus” (de către stat, biserică etc.). Azi, apar tot mai multe astfel de ritualuri (înțelese ca acte colective), de jos în sus (de exemplu, funeraliile pentru animalele de companie sunt o afacere de 3 miliarde de dolari în SUA; se celebrează nu numai căsătoria, ci și divorțul etc.). Această revigorare a ritualurilor poate fi interpretată și ca un răspuns uman la saturația digitală, la supraîncărcarea tehnologică și la ascensiunea inteligenței artificiale. Este vorba despre oameni care fac primul pas comun serios în calea epidemiei de singurătate despre care vorbim de aproape o generație.
Răspunsul comun (susținut de ambele articole) este mutarea atenției spre aspectele culturale care ne aduc împreună (inclusiv printr-o finanțare mai consistentă), opuse celor care dezbină și radicalizează, proprii extremismului politic și religios. Se vorbește tot mai insistent de „diplomație culturală” și apar tot mai multe inițiative de aducere împreună a oamenilor, pornind (doar aparent paradoxal) de la diversitatea obiceiurilor, tradițiilor și ritualurilor în UE și în lume (de exemplu, turismul gastronomic).
Promovarea poveștilor și ritualurilor locale, foarte diverse și distincte național, dar convergente prin spirit (deja am văzut materiale media care merg în această direcție – pe Euronews, de exemplu), poate reprezenta un mijloc eficient de combatere a alienării, de îmbunătățire a sănătății mintale, dar și de neutralizare a naționalismului și xenofobiei.
0 Comentarii