Încă șapte vorbe despre ”noua” lege a preuniversitarului.

1. Mi se pare o lege scrisă cu scop electoral: multe promisiuni, de altfel vagi și ușor de întors prin cele 300 de metodologii aferente, cu un îndemn clar: dacă suntem cuminți și votăm cum trebuie la viitoarele alegeri, vom avea și salarii mai mari, și masă caldă în școli și vom fi în top 10 la PISA.
2. Dreptul la educație este un drept universal, de respectarea căruia statul este răspunzător. Ca urmare, nu este OK să te ocupi mai mult de ”excelență”, ”performanță” cu centre, programe și alte alea. Da, există și un program de ”învățare remedială” (art. 59), inspirat de ”marele” succes al programului lansat cu surle și trâmbițe acum un an, care a produs … ce? Există vreo analiză? Au avut elevii care au urmat acest program rezultate mai bune, sau a fost doar o formă de ajutor social suplimentar pentru profesori sau de creștere a ”absorbției” banilor europeni?

Mai există și o secțiune dedicată ”reducerii abandonului școlar”. Avem planuri și programe cu denumiri pompoase: Planului Strategic Integrat de Reducere a Abandonului școlar  (de fapt, PNRAS cu nume schimbat) și Programul Național Integrat Masă Sănătoasă în școli (de fapt, programul similar, existent acum, din 100 de școli). Și cam atât: nu există ținte, nu există mecanisme de monitorizare și evaluare, nu există mecanisme instituționale (altele decât programele menționate) de sprijinire a școlilor. După cum au mers cele două programe, mulți bani NU vor merge acolo unde este cea mai mare nevoie de ei, adică în comunități și școli defavorizate, ci tot la școli cu elevi favorizați de soartă. Dar trebuia bifat ceva și la acest capitol, altfel nu puteau fi păpați banii europeni.

3. În ciuda recomandărilor diferitelor rapoarte naționale și internaționale, nu numai că păstrăm examenul cu miză mare în interiorul învățământului obligatoriu (Evaluarea Națională de a clasa a VIII-a), dar îl și dublăm cu examen de admitere la liceele de fițe. O nouă victorie a lobby-ului școlilor de fițe și al mafiei meditațiilor. Dacă aș fi părinte și mi s-ar recomanda ca să angajez meditator pentru copilul meu, pentru că altfel va fi vai de capul lui, aș da statul în judecată.
4. Finanțarea educației rămâne cum am stabilit: indiferent dacă ne raportăm la PIB sau la bugetul consolidat, aplicarea acestei legi necesită aproape dublarea alocărilor bugetare. Chiar dacă dl. Ministru a fost ”asigurat” de Premier că se vor găsi resurse, orice economist întreg la minte îi poate spune că această dublare nu se poate realiza într-un an – sau în doi, sau în trei. Vă mai amintiți ce s-a întâmplat cu acea dublare a salariilor profesorilor, votată de toate partidele, la sfârșit de mandat, ca pomană electorală? S-a dovedit a fi nesustenabilă din punct de vedere financiar.

Creșterea bugetului, în termeni absoluți, depinde de evoluția economiei. Dar, în termeni relativi, o creștere anuală de 2-3 procente, în bugetul consolidat (sau de 0.3-0.5% din PIB) este maximum ce se poate spera fără să dai peste cap bugetul. Ca urmare, estimez o lungă perioadă de ”măsuri tranzitorii” și de promisiuni: fata morgana ”6% din PIB” va fi înlocuită cu fata morgana ”15% din bugetul consolidat” și ”salariu de intrare baban” și ”salariu mediu de 150% din PIB locuitor”.

5. Se menține sistemul absolut păgubos al ”rezervării” catedrelor pentru aleși, lideri sindicali, funcționari publici etc., fără o limită de timp (art. 148): dacă îmi explică cineva cum lucrează această rezervare în beneficiul elevilor și în interesul învățământului, îi dau o bere!
6. În condițiile în care cei care optează pentru o carieră didactică sunt mai puțini și mai slab pregătiți, intrarea în profesiune (”licențierea”) devine un coșmar birocratic, cu un consum considerabil de resurse umane și financiare. Cine speră ca, pe termen scurt, pe baza promisiunii unui salariu atractiv, să se înghesuie absolvenții de învățământ superior să facă masterate didactice, stagiatură și alte alea, se înșală: nu numai salariul mic îi îndepărtează pe absolvenți de învățământ. La fel, ”mișcarea” personalului rămâne neschimbată: birocratizată și cu neglijarea interesului superior al copilului. În treacăt: având în vedere procedurile descrise, în condițiile în care nu mai există ”suplinitori”, va fi foarte dificilă acoperirea posturilor / catedrelor / orelor vacantate în timpul anului școlar.
7. Dacă școlile private au libertate absolută în angajarea / concedierea personalului (care stau în pixul fondatorului), la școlile publice totul trebuie făcut de către / cu aprobarea DJIP/DMBIP. Deci, același control minim al școlii publice asupra resursei umane.