Am amânat această postare intenționat pentru că azi e Ziua Drepturilor Omului. Iar dreptul la educație este (cred eu) cel mai important dreptul al omului (după dreptul la viață), cel puțin la fel de important ca dreptul la sănătate. Și pentru că este vorba, în special, despre modul în care școala crește, conștient și pragmatic, cetățeni pentru se integra într-o anumită societate și cultură națională. 

Din păcate, nu este vorba de școala românească ci despre cea din Danemarca. Din acest punct de vedere, școala românească este la antipodul celei daneze: în timp ce noi încă dezbatem probleme cum ar fi numărul de ore pe disciplină, numărul de elevi din clasă sau dacă manualul trebuie să fie unic și auxiliarele curriculare trebuie aprobate sau nu de Minister, danezii știu foarte clar pentru ce își pregătesc viitorii cetățeni: să se simtă bine în pielea lor, să participe activ la ”trebile obștii” și să fie fericiți – indiferent ce carieră aleg, indiferent unde muncesc, indiferent de culoarea pielii și indiferent dacă s-au născut sau nu cu vreo dizabilitate. 

Nu întâmplător, danezii sunt cel mai fericit popor din Europa (chiar dacă au și ei problemele lor, să fim bine înțeleși). Iar acest sentiment de ”hygge” (https://www.amazon.com/Little-Book-Hygge-Danish-Secrets/dp/0062658808/ref=sr_1_1?ie=UTF8&qid=1512896140&sr=8-1&keywords=little+book+of+hygge) nu este dat de condițiile materiale (am văzut, în România, foarte multe grădinițe dotate infinit mai bine decât grădinița vizitată în Danemarca) ci de: atmosferă; prezență; plăcere; egalitate; gratitudine; armonie; confort; ”armistițiu”; împreună; adăpost – pace și securitate (citiți cartea!).

Ca urmare, ”starea de bine” este esențială în educația daneză (de la creșă la universitate) și în toate aspectele vieții, poate mai importantă, chiar, decât rezultatele învățării. Aceasta pentru că ei sunt, de fapt, conștienți de relația de ”cerc virtuos” între ”te simți bine” și ”lucrezi bine” (cu cât te simți mai bine, cu atât lucrezi mai bine; cu cât lucrezi mai bine, cu atât te simți și mai bine). Și, să fie clar, așa cum am mai spus și am repetat: starea de bine însemnă și efort, disciplină, strâns din dinți, perseverență, chiar (uneori) frustrare și conflict. Faptul că școala (la ei) vrea să te facă să te simți bine învățând, explică și procentul cel mai mare din UE al adulților participanți la învățarea pe tot parcursul vieții: dacă te simți bine practicând o activitate oarecare, vei căuta să repeți acea activitate…

Am avut ocazia să văd pe viu cum se face acest lucru. Și nu numai că se face, dar ceea ce se face, se face eficient – pragmatismul fiind o altă trăsătură a educației daneze. Iată câteva lucruri care mi-au plăcut. Nu voi face o descriere a sistemului – care poate fi găsită ușor, în alte părți, și pentru care ar fi nevoie de o carte –, ci voi prezenta, doar, câteva ”instantanee”:

• Descentralizarea funcționează: curriculumul național este operaționalizat, la nivelul administrației publice locale (care gestionează creșe, grădinițe, școli, centre pentru activități extracurriculare și pentru educația adulților etc.). În acest scop, primăria angajează specialiști în educație, care fac politicile locale în domeniu. 
• La nivelul primăriei există un fel de inspector, care asigură această operaționalizare, informează cadrele didactice și conducerile școlilor și controlează realizarea țintelor propuse. ”Control” e mult spus: la ei se numește ”convorbire profesională” și are, cum îi arată și numele, rol de îmbunătățire a activității la clasă și nu de găsire a vinovatului și de pedepsire. 
• Ce se face în grădiniță? Iată, un exemplu, din satul vizitat: cele 6 competențe care pregătesc copilul pentru învățare – automatizarea ( = comportamente simple – copilul să învețe să se lege singur la șireturi, să se îmbrace, să mănânce etc.); exprimarea nevoilor; abordarea pozitivă a problemelor; curiozitatea; robustețea comportamentală (inclusiv acceptarea greșelilor); perseverența. 
• Părinții știu, la fiecare etapă de vârstă, care sunt țintele operaționale ( = comportamentele care trebuie învățate și demonstrate la sfârșitul perioadei). Iată un exemplu de film pentru părinți, realizat de specialiștii primăriei vizitate, care arată ce înseamnă ”automatizarea” la diferite vârste (https://m.youtube.com/watch?v=GLM_bJZP3w4). La fel, părinților li se transmite programul fiecărei săptămâni și al fiecărei zi de școală, pe activități de învățare (v., mai jos, un exemplu de ”plan de lecție”).
• Curriculumul este tematic nu disciplinar. Exemplu de temă: ”Din pământ până pe masă”, în care se discută și se practică efectiv drumul unui aliment (pâinea, în acest caz) de la însămânțarea grâului până la coptul pâinii, cu toate etapele intermediare. 
• Și când spun că se practică efectiv, înseamnă că, de exemplu, copiii stau câte o zi la bucătăria grădiniței, primind sarcini efective de lucru (desigur, pe măsură). Părinții sunt informați asupra acestui lucru, iar la începutul anului semnează un acord în acest sens – inclusiv recunoscând posibilitatea unor accidente (pentru care nimeni, de altfel, nu învinovățește profesorul de la clasă). 
• Profesorul este liber să aplice orice metodă și să folosească orice conținut dorește, dar nivelul competențelor formate este monitorizat permanent.
• Mi-a plăcut modul în care sunt internalizate regulile, respectiv comportamentele permise în timpul activităților de învățare. De exemplu, există o planșă cu 4 comportamente permise (”stai jos, lucrezi singur și poți întreba profesorul”; ”poți întreba colegul”; ”poți lucra cum vrei”; ”lucrezi în grup”) pe care, la fiecare activitate, o săgeată indică comportamentul permis. Prin repetiție și asociere, cu perseverență, după un timp este suficient ca profesorul să pună săgeata unde trebuie pe planșă, pentru ca elevii să adopte comportamentul respectiv.
• Iată cum arată un modul / o activitate de învățare ( = un plan de lecție afișat), cu activități, timpul alocat și materiale de învățare:

• Obiectivele educaționale sunt ”vizibile” în sala de clasă și pe o platformă publică: oricine este interesat își poate autoevalua nivelul de proficiență (la lectură, gramatică, matematică etc.) în raport cu aceste obiective. 
• Foarte multe activități de învățare se fac afară – pe frig, pe ploaie, cu noroi, murdărie și căzături. În acest sens, atitudinea față de ”locul periculos” este opusă celei de la noi: noi încercăm să ferim copilul de pericol, ei încearcă să-l învețe pe copil, într-un mediu protejat, să se descurce singur cu locurile / lucrurile periculoase. De exemplu, la noi sunt evitate scările, la ei, dacă nu există, se construiesc scări, pentru a învăța copilul să le folosească. Alt exemplu, o activitate desfășurată în afara școlii are ca subiect gătitul la foc. Deci, copiii de grădiniță fac focul și participă la fierberea, la foc deschis, a unei oale cu mâncare (pe care, apoi, o împart între ei și o mănâncă) – vezi, între filmulețele cu activități de învățare, de la adresa de FB dată mai jos, o astfel de activitate de desen, în aer liber, în jurul focului.
• Au și ei probleme cu clasele peste efective – dar pot decide, pe plan local, ca în acele clase să fie introdus un al doilea profesor. Același lucru (un profesor / alt specialist în plus) dacă în clasă există copii cu nevoi speciale sau cu comportament disruptiv.
• Exprimarea emoțiilor este o preocupare principală. La fel, ”citirea” și utilizarea limbajului nonverbal. Iată, de exemplu, cum sunt învățați copiii să recunoască emoțiile, cu ajutorul imaginilor: 

• Părinții sunt partenerii educaționali ai școlii iar părinții și profesorii se sprijină reciproc. Nici nu se concepe, la nivelul școlii, ca părinții să nu fie interesați și să nu contribuie la educația copiilor, asigurând coerența (în familie și în școală). 
• Fiecare copil care intră în școală are un ”prieten de joacă și de învățare” desemnat, dintr-o clasă mai mare, care îi facilitează integrarea și îl ajută la temele pentru acasă.
• Iată exemple de activități de învățare de la grădinița vizitată – poze (https://www.facebook.com/groups/boernehusetmols/photos/) și filme (https://www.facebook.com/groups/boernehusetmols/videos/). Nota bene: părinții merg împreună cu copiii, în natură, la astfel de activități. V-aș ruga să remarcați și nivelul ”dotării materiale” (la noi ar fi considerată ”sărăcie lucie”). 
• Există preocupare pentru asigurarea calității tranzițiilor: de la creșă (echivalentul de la ei – ”centre de zi” cu valență educațională nu exclusiv de îngrijire, ca la noi) la grădiniță, de la școala generală la liceu / școala profesională etc. – prin servicii țintite nu numai pentru elevi ci și, din plin, pentru părinți. Fiecare școală cu nivel ulterior de învățământ primește o informare cu ce s-a făcut la nivelul anterior – inclusiv exemple de activități de învățare filmate. 
• Toate acestea se practică și la nivelul formării profesorilor. Iată cum arată noul campus al universității vizitate (http://en.via.dk/en). Confortul studenților și starea lor de bine sunt urmărite permanent. Etajul cu canapele verzi este o parte din bibliotecă. Există o sală imensă de sport, o sală de festivități și spectacole de 500 de locuri, un teren de sport pe acoperiș și chiar un loc (indoor) pentru escaladă. Nu mai vorbesc de cafenea (unde fiecare plătește cu cardul sau prin SMS, singur, după ce își cântărește, tot singur, mâncarea). Am vizitat și barul manageriat de organizațiile de studenți (unde studenții beau bere, se joacă, și socializează – împreună cu profesorii lor).

Ar mai fi multe de spus – dar, se pare, la noi ”starea de bine” nu este o prioritate în școală – mai ales că, din motive pe care nu le-am înțeles, Ministerul Educației a retras proiectul propus de noi (prin HG) al noilor standarde de calitate, în care ”starea de bine” devenea dimensiune esențială a calității educației. Ne preocupă, însă, infinit mai mult (și premiem în ”gale ale excelenței” fără număr), cele 1% rezultatele ”de excepție” (datorate calităților personale? familiei? meditatorilor? școlii?) obținute de o mână de elevi care, oricum, nu vor rămâne în țară pentru a ne plăti pensiile…