Încurcă-i Doamne…

Written by serbaniosifescu

15/04/2022

Se pare că aceasta este deviza actualei conduceri a Ministerului Educației în comunicarea publică. Pentru a rămâne, cu orice preț în atenția publică, mai lansează o petardă, se mai răzgândește zicând că lumea nu a înțeles, doar-doar nu se vor vedea, prin ceața deasă, adevăratele fapte și intenții.

O petardă aruncată în spațiul public și care, văd eu, face deja mult fum și zgomot, este cea a ”directorului administrativ” din școli. O fumigenă clară, la sfatul unor experții de ocazie, fără a analiza modul în care este realizată această funcție prin alte părți și în care s-ar așeza ea, în cadrul mai general al competențelor privind educația, așa cum sunt ele, la noi, partajate între administrația locală și cea centrală (conform Codului Administrativ).

În primul rând, acest management dual este realizat diferit în sistemele descentralizate (unde administrația locală este responsabilă atât pentru cheltuielile de personal cât și pentru cele materiale) și în cele centralizate sau parțial descentralizate (în care școlile sunt finanțate, total sau parțial, și din bugetul central). În al doilea rând, acolo unde se practică acest sistem, nu avem, de regulă, director administrativ în fiecare școală, ci la nivel de localitate sau de district școlar (cum este acel ”Superintendent” la americani).

La noi, având în vedere lipsa de viabilitate financiară a multor localități rurale, nu știu cât de fezabil ar fi un post de director administrativ în fiecare școală: chiar dacă sunt mai multe structuri în localitate, numărul elevilor poate fi mai mic de 200. Deci, din ce buget și din ce bani este plătit acel post? Se suplimentează bugetul de personal al unității? Se transferă resursele aferente la bugetul local? După părerea mea, singura soluție ar fi o ”Administrație școlară” (cu posturile aferente) la nivel de consorțiu școlar, care să cuprindă școlile din 2, 3 sau chiar mai multe localități învecinate. Iar pentru orașele mari, unde există deja astfel de structuri administrative, lucrurile ar fi mult mai simple: asociațiile aleșilor locali (de exemplu, FMR) ar agrea această configurație cu doi directori, cu condiția ca directorul administrativ și fie numit de primar (sau de consiliul local – ar fi de discutat).

Dacă ar fi să fie așa, în struțo-cămila de la noi, un director administrativ, care să se ocupe de partea de cheltuieli din sarcina autorităților locale, ar lăsa neacoperite cheltuielile de personal (din fonduri venite de la Minister). Sau ar gestiona directorul administrativ și cheltuielile de personal? În această situație, cine ar fi ordonator de credite: directorul-director, cel administrativ sau ambii? Profesorii ar fi subordonați, administrativ, directorului-director (în plan pedagogic, profesional, inclusiv fișa postului și evaluarea), celui administrativ (încadrarea și plata salariului) sau ambilor? Cui ar fi subordonat secretarul școlii – care se ocupă și de registrele matricole și de administrație? Dar informaticianul? Dar administratorul? Dar paznicii și personalul de îngrijire? Încurcată treabă – și apele trebuie separate cu multă grijă.

O altă problemă, care trebuie bine gândită, este cea a relației de autoritate între cei doi directori: cine are ultimul cuvânt: cel administrativ, că la el sunt banii, sau cel educațional, că îndeplinește misiunea școlii, respectiv educația? Cine face bugetul școlii: directorul-director, pe baza cuantificării financiare a nevoilor educaționale (de funcționare și pentru dezvoltare) sau directorul administrativ pe baza veniturilor prognozate (în funcție de numărul elevilor)? La cine se duce profesorul când are nevoie să-și copieze fișele sau să-și repare laptopul? La cine se duce părintele să reclame condițiile de învățare? Dar elevul, să ceară ajutor pentru a învăța mai bine?

Este clar că funcția în plus, dacă nu a fost creată pentru nepotul primarului sau verișoara directorului, mai mult va încurca decât va ușura managementul școlii. Dacă nu vor fi gândite foarte bine aceste lucruri, noua funcție va complica în loc să eficientizeze, prin introducerea unui circuit administrativ suplimentar, pe lângă cele deja existente, anume cel între directorul-director și directorul administrativ.

Ar mai fi multe de spus – dar ar fi pierdere de vreme: cum am spus, avem o situație clară în care o gură a vorbit doar să se afle în treabă. Și, adesea, gura bate…

Articole Similare

PNRR, PNRAS și MATE

La sfârșitul anului trecut, printre aburii de vin și de sarmale și simultan cu două petarde (cea cu bursele și cea cu...

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.