Evaluarea școlilor și îmbunătățirea calității

Despre ARACIP, fără ură și părtinire (2). Scurt istoric și realizarea atribuțiilor instituționale

După adoptarea HG Nr. 1258 / 2005 și conform prevederilor acesteia, a fost numită, prin ordin de ministru, o conducerea interimară (președinte, vicepreședinte și Consiliu) și, în 2006, în urma promovării concursului, președintele și vicepreședintele interimari ocupă...

Despre ARACIP, fără ură și părtinire (1). Introducere și statut legal

O scurtă introducere A trecut un an și jumătate de la plecarea mea de la ARACIP. Chiar dacă demiterea m-a afectat, la momentul respectiv (nu pentru că ”mă țineam de scaun”, așa cum insinuau unii ”prieteni”, ci din cauza modului abuziv în care a fost făcută), am ajuns...

Stimată Doamnă Președinte,

Subsemnatul Constantin Serban Iosifescu, domiciliat în ..., email ..., răspunzând invitației la dezbatere publică lansată pe data de 21.04.2022, vă supun atenției, în termenul legal, următoarea petiție, care conține o analiză și propuneri privind: proiectul de...

Bombonica de pe coliva ARACIP

Pentru o corectă informare, semnalez, aici, câteva minciunele și gogoșele din comunicatul de presă și din declarațiile televizate ale Ministrului Educației – privind elemente de ”noutate”, inclusiv ”democrația originală” – marca Ministerul Educației, din noua hotărâre...