Între noi, sociopații

Ca turist, nu folosesc tururile ghidate, nici servicii de tip hop-on/hop-off, care te duc de la un obiectiv turistic la altul, ci prefer să „bat orașul” pe jos sau să folosesc transportul public. În anii ’90 ai secolului trecut am folosit hărți tipărite, în anii 2000 sistemele de navigație cu soft specializat, iar în ultimul timp, desigur, telefonul mobil a fost baza. La fel, evit restaurantele...

Noi ritualuri pentru renaștere umană

Un articol din The Conversation s-a intersectat în lista mea de lecturi cu un interviu (la McKinsey) cu autorul unei cărți, ambele având un fundal comun: aspectele culturale (naționale, organizaționale, comunitare, locale) pot deveni mai importante decât bunăstarea în alegerile politice (primul articol), reprezentând și un răspuns la alienarea asociată cu invazia noilor tehnologii (cel de-al...

Aceeași Mărie…

A apărut Cadrul de Referință al Curriculumului Național din România (CRCNR) pentru învățământul preuniversitar (Anexa la OM nr. 4.137/2026), document de politică educațională, care ar trebui să definească procesul de dezvoltare curriculară pentru cel puțin un deceniu. Este bine că există (și nu este unicul – au mai fost tentative, dar nefinalizate cu un act normativ), dar, din păcate, este doar...

Despre, meritocrație, noroc și oportunități

Dreapta neoliberală și libertariană încearcă, neobosit, să ne convingă că meritocrația ne conduce spre cea mai bună lume posibilă. Din păcate, la noi, nu ajung și criticile acestui concept și, dacă ajung, nu capătă tracțiune din cauza climatului politic general, împărțit între dreapta neoliberală/libertariană (bula educată) și cea neofascistă, naționalistă și bigotă (bula majoritară). Noi nu...

Lăsați orice speranță…

Am citit (chiar citit!) celebra hotărâre a CSM 1348 din 9 iunie 2026 și m-au frapat niște lucruri, chiar dacă nu sunt specialist în drept și chiar dacă dl. Liiceanu a spus că numai specialiștii (pe care îi stabilește, probabil, domnia sa) pot vorbi despre orice subiect – educație, sănătate, stat de drept, economie și chiar fotbal. Deci, pentru că nu lucrez în justiție, nu aș avea voie să mă...

Categorii:

Postări:

Pentru o școală altfel (8). De la schimbarea în sistem la schimbarea sistemului

Am spus, de fiecare dată când am avut ocazia, că un sistem monolitic de învățământ, așa cum este cel românesc actual, este foarte greu de schimbat: orice schimbare într-un punct atrage după sine o reacție ”anti” din alt loc, făcând intenția reformatoare irelevantă,...

citește mai mult

Caveat!

Văzând și, mai ales, auzind ce se strigă online sau offline zilele acestea, devin din ce în ce mai convins de adevărul aforismului lui Santayana: ”cine nu învață din istorie este condamnat să o repete”, deci că lipsa de educație morală, politică, juridică, civică...

citește mai mult