Despre o posibilă reindustrializare a României și impactul ei asupra educației și formării profesionale

Din când în când mai studiez și niște subiecte colaterale, dar importante pentru educație. Acum ceva timp, am studiat problema locuirii, pentru că nu poți avea rezultate la școală dacă locuiești în condiții precare, indiferent cât de bună este școala și cât de buni sunt profesorii. Acum, mă documentez și învăț despre reindustrializare, temă interesantă din perspectiva planificării strategice din...

Toate-s vechi și nouă toate

Metodologia de concurs pentru directori, publicată ieri pe site-ul ME, reprezintă o nouă victorie a făcătorilor de metodologii din Minister, cei care, în ultimii 25 de ani, au împiedicat orice reformă reală. Să nu ne facem iluzii: miniștrii (cu tot cu programele lor politice) influențează politicile educaționale într-o măsură mult mai mică decât funcționarii din ME, care, împreună cu politrucii...

Un pas înainte, doi înapoi

M-am bucurat când a fost publicat proiectul „Profilului profesional al managerului școlar”, reluând (a câta oară?) o discuție începută (de unii dintre noi) acum mai bine de 30 de ani: profesionalizarea managementului școlar (alături de profesionalizarea inspecției școlare și, desigur, a profesoratului). Această discuție ar putea conduce nu numai la câștigarea unui statut profesional pentru...

Despre școală în comunism pentru nostalgici

Există pe Netflix un documentar despre anul 1975, ca an de ruptură pentru SUA. Concluzia (spusă de un comediant: bufonul are voie să spună adevărul...): ne-am uitat, sincer, la noi, ne-am văzut defectele, dar am întors capul pentru că nu ne-a plăcut ce am văzut. După acest început de exercițiu de sinceritate, societatea americană a luat-o, ușor-ușor, la vale, ajungându-se, acum, ca mai mult de...

Despre programele ”noi” de liceu

M-am uitat, din curiozitate, pe câteva proiecte de programe noi pentru liceu. Conținuturile m-au interesat mai puțin (ele sunt, oricum, orientative, cu condiția ca ”recomandările” să nu devină obligatorii prin subiectele de examen...), fiind interesat, mai mult, în fundamentarea lor pe competențe. Conceptul de competență este, după părerea mea, foarte util în educație, pentru că se referă nu...

Categorii:

Postări:

Din lac în puț…

Mi-am zis să nu mai scriu despre dezbaterile în jurul legilor, dar am citit cele 280 de amendamente propuse de ”O voce...” (OV) și iar m-am enervat... Am fost și certat că ”mă iau” de propunerile celor de la OV, ca e singura propunere mai coerentă, dar aveam așteptări...

citește mai mult

Legi noi, dar nu pentru noi (4)

Despre caracterul elitist, nedemocratic și discriminatoriu al noii legi a învățământului preuniversitar, ca să înțeleagă toată lumea efectul meditațiilor asupra ierarhiilor de intrare la liceu. Se numește ”Efectul 2 sigma” și a fost demonstrat, acum aproape 40 de ani...

citește mai mult

O voce, pentru cine? Capitolul 5. Evaluarea rezultatelor învățării. Capitolul 6. Alfabetizare funcțională

Introducere Continuăm cu analiza a două capitole din  manifestului ”O voce pentru educație”, cel care se ocupă de Evaluarea rezultatelor învățării și cel care vorbește de Alfabetizarea funcțională. Pentru că nu prea am avut ce comenta (v. mai jos), azi 2 în...

citește mai mult

O voce, pentru cine? Capitolul 2. Management școlar și guvernanța sistemului de educație

Introducere Voi continua analiza manifestului ”O voce pentru educație”, cu Capitolul 2. Management școlar și guvernanța sistemului de educație. Și aici, lucruri amestecate, câteva bune, altele mai puțin bune, multe confuze și destule care nu reformează nimic. Câteva...

citește mai mult

O voce, pentru cine? 1. Cariera didactică și parcursul profesional al cadrelor didactice

Introducere generală Am citit, cu atenție, ”O voce pentru educație. Manifest privind politicile propuse pentru noua legislație în educație” propus de o alianță de persoane, firme și ONG, întâmpinat cu urale de Ministerul Educației, de Președinție (presupun - întrucât...

citește mai mult